Marcel Ciolacu: Încheiem o etapă extrem de importantă și vom adopta Programul Național de Prevenire a Cancerului

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, în debutul ședinței de Guvern de la Palatul Victoria, o serie de măsuri extrem de importante pe care guvernanții urmează să le adopte. Printre acestea se află și Planul Naţional de Combatere a Cancerului, care va deveni în sfârșit operațional odată cu aprobarea unei ordonanţe de guvern (OUG).  Planul – care nu a intrat în vigoare de la data de 1 iulie, așa cum ar fi trebuit – i-a adus în stradă pe bolnavii oncologici. Asociațiile de Pacienți susțin că zilnic, în România, mor 150 de oameni diagnosticați cu diferite patologii canceroase. Anual peste 20.000 sunt diagnosticați cu aceste maladii. 

„Astazi incheiem o etapa extrem de importanta si de asteptata, de altfel, odata cu elaborarea normelor Planului National de Control al Cancerului. Aprobam o OUG si o HG care includ programul de oncologie prin care deblocam finantarea serviciilor de diagnostic genetic si tratament personalizat, asigurand, astfel, acces la radioterapia de ultima generatie pentru toti pacientii oncologici. Practic, toti bolnavii de cancer sunt inclusi acum in noul program de diagnostic si tratament.

De interes:  Bobby Păunescu: "Avem două tipuri de război: unul lângă România și unul cu dușmanul din interiorul României"

Vor urma rapid alte masuri pentru reorganizarea sistemului de asistenta medicala pentru pacientii de cancer precum si standarde de calitate a ingrijirii si centre complexe de oncologie pediatrica. Am stabilit parcursul pentru realizarea acestor obiective pe luni si pe ani. (…)

Tot in Sanatate, aprobam astazi 4 programe nationale prin care dotam cu echipamente cabinetele medicilor de familie, cabinetele de planificare familiala si centre utilitare integrate. 

Utilam unitati mobile de ATI pentru noi nascuti si unitati mobile de screening pentru cancer – toate cu fonduri din PNRR. Practic, replicam in Sanatate ceea ce am facut ieri (miercuri – n.r.) in Educatie, unde am semnat investitii de peste un milion de euro.

Majoram valoarea tichetelor de masa de la 30 la 35 lei lunar incepnad cu 1 august si vom ajunge la 40 lei pe luna de la 1 ianuarie 2024. E un gest cat se poate de firec avand in vedere inflatia din acest an. 

De interes:  Voturi pentru schimbare în bine a României și pentru continuitate date de liderii politici la Timișoara

Vom avea o hotărâre referitoare la organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), o instituție care va gestiona companiile de stat. Adoptam si norme de metodologie privind guvernanta corporativa a companiilor de stat.

Nu sunt doar norme in PNRR ci norme pentru aderarea la OCDE.

Aprobăm azi HG și planul național privind implementarea sistemului european de management al traficului feroviar. Este o premieră. Avem un plat detaliat pentru echiparea liniilor de cale ferată modernizate și noi. E esențial să creștem viteza comercială, să scădem timpii de parcurs și să mărim siguranța și capacitatea sectoarelor de cale ferată modernizate. E un plan foarte clar, atât pe termen scurt, cât și mediu.

Vom prezenta situatia pagubelor furtunilor din ultimele zile astfel incat sa avem o analiza clara si sa putem lua masuri”, a anuntat Ciolacu, in debutul sedintei de Guvern. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.