Educatie
Managementul temelor pentru acasă
Temele de casă pot fi o adevărată bătaie de cap, atât pentru elevi, cât și pentru părinți. Este important ca temele să fie întotdeauna făcute, însă cum gestionăm programul copiilor astfel încât aceștia să nu se aglomereze cu temele lăsate de pe o săptămână pe cealaltă?
Experții recomandă ca temele de acasă să fie rezolvate imediat după școală, deoarece elevul are informația proaspăt predată și, prin recapitulare, își poate fixa anumite concepte abia studiate în memoria de lungă durată. Elevii de școală primară au nevoie și de somnul de după amiază pentru a se dezvolta echilibrat, lucru ce va facilita fixarea acestor cunoștințe.
Rezolvând temele imediat după școală aduce și un alt beneficiu important pentru elev: în cazul în care acesta întâlnește o dificultate în rezolvarea temelor, există destul timp la dispoziția sa pentru a cere ajutorul unuia dintre părinți și pentru a rezolva cerința. Astfel, stresul la care se expune copilul este minim și acesta poate rezolva temele în ritm propriu, fără a fi presat de timp.
Deși este preferat să se înceapă întotdeauna cu materiile mai solicitante, cum ar fi științele exacte, ordinea în care un copil va alege să își rezolve temele poate fi în concordanță cu preferințele acestuia. Experții recomandă să se înceapă cu materiile mai solicitante pentru că acestea necesită o putere de concentrare mai mare, iar durata de atenție a unui copil este destul de scăzută. În acest fel copilul se poate concentra la maxim la matematică, de exemplu, și apoi se poate relaxa făcându-și tema la abilități practice.
Se recomandă ca, în cazul copiilor mai mici, parcurgerea temelor să fie realizată împreună cu un adult, care să ghideze copilul în rezolvarea acestora. Este important ca adultul ce supraveghează rezolvarea temelor de la meditatii sau de la școală să nu ofere răspunsurile problemelor parcurse, ci doar să ofere sprijinul și suportul de care un copil are nevoie în rezolvarea acestora. În cazul în care întâmpină o problemă, câteva întrebări ajutătoare și consultarea notițelor vor face minuni în obținerea răspunsurilor corecte.
De asemenea, verificarea temelor este un pas important când vine vorba de finalizarea rezolvării acestora. Nu este îndeajuns ca temele să fie parcurse, ci acestea trebuie să fie realizate corect, respectând specificațiile cerințelor. Părinții sunt responsabili pentru ghidarea copiilor în realizarea temelor, de aceea, te sfătuim să incluzi și un pas de verificare de fiecare dată când realizați temele împreună! Mai târziu, copilul tău se va obișnui și va urma singur acești pași de parcurgere a temelor.
Educatie
5 activități de Halloween pentru copii care îmbină distracția cu învățarea, de la Novakid
Halloween-ul nu înseamnă doar costume înfricoșătoare, dovleci sculptați și decorațiuni colorate, ci poate fi și o ocazie de a petrece timp în familie, de a descoperi activități creative și de a învăța lucruri noi prin joacă. De la pregătirea unor deserturi tematice până la organizarea unei vânători de comori, ziua de 31 octombrie poate aduce o mulțime de experiențe distractive pentru copii și părinți.
Iar pentru cei mici care învață limba engleză, aceste activități pot deveni oportunități de a descoperi cuvinte noi și de a exersa exprimarea într-un context familiar. Novakid, mediul educațional în care engleza se învață natural, prin joacă, comunicare și interacțiune, propune cinci activități de Halloween care îmbină distracția, creativitatea și învățarea, alături de câteva expresii tematice ușor de integrat în jocurile de acasă.
31 octombrie, o zi cu joacă și învățare
În ultimii ani, Halloween-ul a devenit tot mai popular, fiind asociat cu dovleci sculptați, costume creative și decorațiuni inspirate din povești. Pentru copii, această sărbătoare poate fi și un prilej de a-și pune imaginația la încercare, de a colabora cu membrii familiei și de a descoperi lucruri noi. Iată cinci activități numai bune de „speriat”, care pot transforma ziua de Halloween într-o experiență distractivă și educativă:
Un atelier de decorațiuni
Hârtia colorată, cartonul, lipiciul și câteva creioane colorate pot fi suficiente pentru a transforma o după-amiază obișnuită într-un atelier de creație. Copiii pot confecționa lilieci, fantome, dovleci sau păianjeni din hârtie, pe care să îi folosească apoi pentru decorarea casei. Adolescenții pot încerca și sculptarea dovlecilor, cu ajutorul și sub supravegherea unui adult, iar la final, decorațiunile pot fi completate cu luminițe LED pentru o atmosferă specială.
Activitatea poate fi și o ocazie de a exersa engleza. Părinții pot introduce denumirile obiectelor și materialelor folosite, precum „paper” (hârtie), „glue” (lipici), „scissors” (foarfece) sau „pumpkin” (dovleac). Instrucțiuni simple precum „Draw a ghost” (Desenează o fantomă) sau „Cut the paper” (Taie hârtia) îi ajută pe copii să asocieze cuvintele cu acțiunile pe care le realizează.
Prăjituri înfricoșătoare
Pregătirea deserturilor poate deveni una dintre cele mai apreciate activități de Halloween. Biscuiții obișnuiți pot fi transformați în fantome, dovleci sau lilieci cu ajutorul glazurii și al decorațiunilor comestibile, iar brioșele pot primi forme și culori inspirate din atmosfera sărbătorii. Pentru a completa meniul, familia poate pregăti și o băutură misterioasă, din suc de rodie sau fructe de pădure, servită în pahare decorate tematic.
În timp ce pregătesc ingredientele, părinții îi pot încuraja pe copii să folosească expresii simple în engleză, precum „Mix the ingredients” (Amestecă ingredientele), „Add some sugar” (Adaugă puțin zahăr) sau „Let’s decorate the cookies” (Hai să decorăm biscuiții). Astfel, cei mici pot descoperi și exersa vocabularul într-un context practic, asociind termenii cu obiectele și acțiunile din bucătărie.
Parada costumelor
Seara poate fi transformată într-o defilare înfricoșătoare. Fiecare membru alege în ce vrea să se costumeze, încearcă să creeze costumul și defilează cu o melodie potrivită. Printre cele mai interesante costume se numără Casper, Frankenstein sau Harry Potter.
În urma prezentării, fiecare participant primește o diplomă sau un premiu simbolic în categorii în limba engleză, precum „Most Creative Costume” (Cel mai creativ costum), „Scariest Costume” (Cel mai înfricoșător), „Most Colorful Costume” (Cel mai colorat) sau „Best Character Performance” (Cea mai bună interpretare a personajului). Cu ajutorul acestor categorii, copiii se familiarizează cu adjective și forme de superlativ în limba engleză, într-o manieră jucăușă și interactivă.
Vânătoarea de comori
În funcție de vreme, vânătoarea de comori se poate organiza în aer liber sau în casă. Părinții pot pregăti o serie de indicii și pot ascunde o mică recompensă la finalul traseului, iar copiii trebuie să descopere, pas cu pas, locurile în care se află următoarele indicii.
Pentru a introduce și o componentă educativă, părinții pot formula indiciile în engleză, adaptând dificultatea acestora la nivelul de cunoștințe al copiilor. De exemplu, aceștia pot folosi „Go to the right” (Mergi la dreapta), „You are getting closer” (Ești tot mai aproape), „Look under the table” (Uită-te sub masă) sau „Find something red” (Găsește ceva roșu). Fiecare indiciu devine o ocazie de a recunoaște și folosi cuvinte în limba engleză, consolidând treptat vocabularul deja cunoscut.
Un laborator de experimente amuzante
Experimentele științifice pot aduce o doză suplimentară de surpriză în activitățile de Halloween. De exemplu, copiii pot realiza un mic vulcan cu bicarbonat de sodiu, oțet și colorant alimentar sau pot crea o lampă de lavă folosind materiale obișnuite, sub supravegherea unui adult.
Este nevoie de un recipient transparent, stabil, care să nu fie umplut complet, ulei, apă, câteva picături de colorant alimentar roșu și bucăți dintr-o pastilă efervescentă potrivită pentru experiment. Se adaugă în pahar un sfert apă și restul ulei, iar după ce s-au separat se adaugă colorant și bucăți din pastila efervescentă.
Adulții pot transforma activitatea și într-un mic joc de recunoaștere a obiectelor. În fiecare etapă copiii pot fi întrebați ce ingredient se folosește, spunând denumirea în limba engleză: „tall recipient” (recipient înalt), „water” (apă), „oil” (ulei) sau „food colouring” (colorant alimentar).
Engleza, integrată firesc în activitățile de Halloween
Dincolo de latura distractivă, activitățile de Halloween pot stimula curiozitatea și creativitatea copiilor, oferindu-le totodată oportunități de a exersa limba engleza prin joc și experiențe practice. Pentru părinții care își doresc să introducă și câteva elemente de vocabular tematic, specialiștii Novakid recomandă o serie de cuvinte și expresii ce pot fi folosite în activitățile de acasă:
- Personaje și obiecte: pumpkin (dovleac), ghost (fantomă), bat (liliac), spider (păianjen), wizard (vrăjitor);
- Acțiuni: to dress up (a se costuma), to draw (a desena), to find (a găsi), to scare (a speria);
- Adjective: magical (magic), scary (înfricoșător), strange (ciudat);
- Expresii frecvente: Trick or treat! (Ne dați ori nu ne dați), Happy Halloween! (Halloween Fericit!), Boo! (Bau!).
Cuvintele pot fi integrate și în alte jocuri interactive, pe lângă cele menționate anterior. Adulții pot descrie personaje sau obiecte de Halloween prin fraze scurte, iar cei mici trebuie să ghicească răspunsul. De exemplu: „I fly at night and I am not a bird. Who am I? (Zbor noaptea și nu sunt o pasăre. Cine sunt?) – A bat (Un liliac). De asemenea, părinții pot stabili trei cuvinte tematice, un obiect (pumpkin), un verb (to find) și un adjectiv (strange), iar juniorii sunt provocați să construiască o propoziție scurtă care să le includă.
Exersarea limbii engleze prin sesiunile Novakid
Pe lângă timpul petrecut cu familia, cei mici pot participa și la sesiuni de engleză la Novakid. Sunt disponibile atât lecții 1 la 1, în care profesorul poate discuta cu juniorul despre pasiuni, filme de Halloween sau personaje preferate, cât și sesiuni de grup, unde cei mici pot purta conversații ghidate despre costumele pe care le vor purta în acea zi, alături de alți copii. Metoda de răspuns fizic total (TPR) utilizată de mentorii educaționali certificați, îi ajută pe juniori să înțeleagă termenii și expresiile în limba engleză prin asocierea lor cu mișcări și gesturi, pe care le pot aplica ulterior și în jocurile de familie.
Adrienne Landry, Director de Conținut Educațional în cadrul Novakid, explică: „Activitățile tematice stimulează imaginația și curiozitatea copiilor, dar valoarea lor merge dincolo de joc: le oferă ocazia să experimenteze, să descopere și să facă asocieri firești. Aceste experiențe pot susține și învățarea, în mod natural, a limbii engleze. Atunci când părinții introduc cuvinte și expresii noi în timpul jocului, juniorii au posibilitatea să le înțeleagă și să le folosească într-un context familiar, fără presiunea unei evaluări.”

Învățare prin joacă, alături de întreaga familie
Dincolo de costume, decorațiuni și deserturi tematice, Halloween-ul poate deveni o ocazie de a petrece timp de calitate în familie și de a descoperi lucruri noi împreună. Fie că pregătesc o rețetă, rezolvă indicii sau își prezintă costumele în engleză, copiii pot exersa cuvinte și expresii noi într-un mod relaxat, prin experiențe care le stârnesc curiozitatea.
Aceeași abordare, în care jocul, interacțiunea și comunicarea susțin parcursul de învățare, se regăsește și în cadrul sesiunilor Novakid, adaptate vârstei și nivelului de engleză al fiecărui copil.
Despre Novakid
A învăța o limbă dintr-un manual este ca și cum ai învăța să înoți dintr-o carte. Novakid a fost creată pentru a rezolva acest lucru: un mediu de învățare al limbii engleze pentru copii, care îi încurajează să vorbească, și una dintre companiile EdTech cu cea mai rapidă creștere din lume. Novakid este un start-up de tip Seria B susținut cu 41,5 milioane de dolari de cei mai importanți investitori globali. Peste 990.000 de familii din mai mult de 50 de țări au ales acest mediu educațional pentru a-i ajuta pe copii să poată purta o conversație reală, nu doar să treacă un test despre aceasta.
Abonamentul Novakid oferă părinților o modalitate ușoară și accesibilă de a construi acest obicei: exersare regulată cu oameni reali, făcând lucruri care le plac cu adevărat copiilor, alături de ceea ce învață deja la școală. Practica constantă dezvoltă încrederea și deschide uși: este diferența dintre a cunoaște limba engleză și a o vorbi.
Pentru că fiecare copil învață diferit, Novakid oferă mai multe alternative de învățare: Pandy, tutorele AI cu care copiii chiar se bucură să petreacă timp; NovaPals, aplicația bazată pe AI, pentru exersarea independentă a vorbirii; Open World, abonamentul pentru cursuri de grup, pentru formarea timpurie a fluenței; ateliere de grup cu mentori certificați și sesiuni individuale, unu la unu.
Inteligența artificială se află în spatele acestor lucruri, ocupându-se de lucrurile mai puțin vizibile, dar esențiale: adaptează lecțiile la felul în care învață fiecare copil, urmărește progresul în raport cu standardele Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR) și creează un parcurs de învățare construit pentru el.
Și funcționează. În medie, 96% dintre elevi își îmbunătățesc nivelul de limba engleză în decurs de șase luni. 75% arată rezultate începând din prima lună. Cei mai mulți trec evaluările din prima sau a doua încercare: pentru că, atunci când un copil se distrează, nu observă că muncește.
Educatie
„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
Camera Deputaților – Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, prin doamna deputat Raisa Enachi și doamna expert Daniela Năstase, Universitatea „ARTIFEX” din București și SC Robulix Concept SRL (partener media și de comunicare) au organizat miercuri, 21 octombrie 2026, la Palatul Parlamentului, conferința „Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.”, un eveniment dedicat identificării provocărilor actuale din mediul educațional și consolidării cooperării dintre instituțiile publice, specialiști, cadre didactice, părinți și tineri.
Desfășurată în Sala „Mihai Viteazul” a Palatului Parlamentului, reuniunea a constituit un cadru de dialog și reflecție asupra fenomenului de bullying, a consecințelor sale asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor și adolescenților, precum și asupra responsabilității comune de a preveni și combate toate formele de intimidare, discriminare și violență în mediul educațional.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului României, ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției drepturilor copilului și siguranței școlare, ai mediului universitar și preuniversitar, alături de specialiști din domeniile juridic, psihologic, educațional și cultural.
La lucrările conferinței au participat doamna deputat Raisa Enachi, din cadrul Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților, doamna deputat Ioana Grosanu, doamna Daniela Oteșanu, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, și prof. univ. dr. Alexandru-Lucian Manole, rectorul Universității „ARTIFEX” din București. În cadrul dezbaterilor au fost prezenți, de asemenea, subcomisarul de poliție Vasile Georgel, reprezentant al Direcției Siguranța Școlară din cadrul Poliției Române, Marian Ciontescu, directorul Școlii Gimnaziale „Sf. Nicolae”, Ramona Tamaș, avocat, Andreea Năstase, psiholog, Iulia Alexandra Calma, profesor și consilier la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din București, și Victoria Dicu, actriță a Teatrului Național București.

Dimensiunea academică și internațională a evenimentului a fost consolidată prin participarea conf. univ. dr. Alexander Ganchev, reprezentant al Academiei de Economie „D. A. Tsenov” din Sviștov, Bulgaria, evidențiind importanța cooperării și a schimbului de experiență în abordarea provocărilor cu care se confruntă generațiile tinere.
Lucrările conferinței au fost moderate de conf. univ. dr. Cătălin Deatcu-Gavril, din cadrul Universității „ARTIFEX” din București, care a facilitat dialogul dintre reprezentanții instituțiilor, specialiști și participanți.
Elevii și cadrele didactice – participanți activi la identificarea soluțiilor
Un element esențial al reuniunii l-a constituit participarea activă a elevilor, studenților și cadrelor didactice din cadrul Școlii Gimnaziale „Sf. Nicolae”, Școlii Gimnaziale „Tudor Arghezi”, Colegiului Național „Spiru Haret”, Liceului „Eugen Lovinescu”, Grădiniței nr. 209 și Universității „ARTIFEX” din București.

Prin intervenții directe, întrebări și schimburi de opinii, aceștia au contribuit la conturarea unui dialog deschis între generații și între cei care elaborează, implementează și beneficiază de politicile și măsurile educaționale.
Participarea tinerilor a reafirmat un principiu fundamental: problemele generației tinere nu pot fi înțelese și soluționate în absența vocilor celor direct afectați.
Discuțiile au urmărit necesitatea identificării timpurii a comportamentelor de bullying, îmbunătățirea mecanismelor de raportare și intervenție, consolidarea colaborării dintre familie, școală și autorități, precum și promovarea unei culturi educaționale fundamentate pe respect, empatie, responsabilitate și siguranță.
De la dezbatere la acțiune: începutul unui demers instituțional pe termen lung
Conferința din 21 octombrie 2026 reprezintă prima etapă a unei serii de evenimente și inițiative dedicate identificării problemelor reale cu care se confruntă tânăra generație și formulării unor soluții concrete pentru îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerilor.
Demersul urmărește dezvoltarea unui cadru de dialog permanent între instituțiile statului, mediul academic, unitățile de învățământ, specialiști, organizații și beneficiarii direcți ai sistemului educațional.

Dincolo de analiza fenomenului de bullying, această inițiativă își propune să aducă în atenția publică și instituțională provocările care influențează dezvoltarea, siguranța, echilibrul emoțional, integrarea socială și perspectivele de viitor ale tinerei generații.
Prin organizarea acestui prim eveniment, partenerii instituționali reafirmă importanța dialogului, a responsabilității colective și a cooperării interdisciplinare în identificarea unor răspunsuri adaptate realităților societății contemporane.
Prevenirea bullyingului nu reprezintă exclusiv o responsabilitate a școlii, ci o obligație comună a familiei, comunității, instituțiilor și societății în ansamblu.
În acest context, conferința „Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” marchează începutul unui proces de consultare și colaborare, având ca obiectiv transformarea dialogului în inițiative și măsuri care să contribuie la construirea unui mediu educațional mai sigur, mai incluziv și mai responsabil.
Investiția în siguranța, educația și bunăstarea tinerei generații reprezintă o investiție directă în viitorul societății românești.
Organizatori: Parlamentul României – Camera Deputaților, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, prin doamna deputat Raisa Enachi, și Universitatea ARTIFEX din București.
Partener media și de comunicare: ROBULIX CONCEPT.
Educatie
Cum ține un grup de prieteni în viață ideea unui meci lunar
Grupul de mesaje se numește Fotbal joi, are paisprezece membri și a fost activ exact trei săptămâni. După primul meci, cineva a scris că a fost grozav. După al doilea, doi au spus că vin dacă nu plouă. Al treilea s-a anulat, iar de atunci cea mai recentă postare e un salut de ziua cuiva. Povestea se repetă în sute de grupuri de prieteni, la fel de bine intenționate la început. Puține ajung să facă lucrul propus un an întreg. Cele care reușesc nu au neapărat mai mult timp sau mai multă energie, ci reguli mai puțin ambițioase și o comunicare care nu enervează pe nimeni.
De ce se destramă atâtea grupuri după două întâlniri?
Răspunsul scurt: pentru că cerem prea mult prea devreme. Un grup nou pornește cu entuziasm și își propune seri fixe, de două ori pe săptămână, un teren rezervat și un echipament complet. După o lună, viața își cere drepturile: un proiect la serviciu, o răceală, un copil bolnav, o deplasare. Dintr-o dată, absențele devin reproșuri, iar reproșurile pun capăt plăcerii.
Al doilea motiv e lipsa unui coordonator, chiar neoficial. Când nimeni nu e responsabil, toți presupun că se ocupă altcineva. Rezervarea terenului, anunțul de reamintire, strânsul banilor pentru o minge nouă rămân în aer. Grupul nu moare din rea-voință, ci din lipsă de o mână care să strângă firele.
Al treilea e frustrarea nespusă. Cineva se simte mereu cel care insistă, altcineva se simte lăsat deoparte, iar sentimentele astea nu se discută niciodată pe grup. Soluția nu e un regulament lung, ci un cadru simplu, pe care toți îl pot ține fără efort. Gândește-te la grupurile care au rezistat ani la rând, de pildă echipa care joacă basket în fiecare duminică dimineață: acolo nu s-a discutat niciodată despre reguli, dar toată lumea știe ora, locul și cine aduce mingea.
Ce sport alegi dacă în grup sunt oameni cu forme diferite?
Nu toți prietenii tăi aleargă după minge cu aceeași viteză. Unii s-au lăsat de sport acum zece ani, alții fac sală de trei ori pe săptămână, iar cineva are o problemă la genunchi despre care vorbește rar. Un sport care îi ține pe toți în joc trebuie să aibă reguli blânde și să permită ritmuri diferite. Mersul pe munte, un tur cu bicicleta pe o pistă plată, tenisul de masă, un meci de fotbal pe teren mic cu echipe mixte, un joc de volei pe plajă sau într-o sală sunt variante bune.
Contează mult și ce urmează după joc. Dacă se termină cu o pizza sau cu o bere, mulți vor veni și pentru partea socială, nu doar pentru efort. Iar dacă cineva nu se simte în formă, poate fi arbitru, fotograf sau responsabil cu muzica, adică rămâne în echipă fără să alerge.
Pentru idei, reguli simple și știri din lumea mișcării, poți răsfoi rubrica de sport de pe stirionline.eu. Nu e un manual de antrenament, doar un loc de unde ai de unde alege un sport de încercat în grup sau un eveniment de urmărit împreună. Câteodată, o discuție după un meci văzut împreună ajută mai mult decât orice plan. Iar dacă grupul e mai degrabă de spectatori decât de jucători, o seară cu un meci la televizor și gustări poate fi la fel de bună ca o partidă pe teren, mai ales în lunile reci.
Un truc bun: lasă fiecare membru să propună pe rând activitatea lunii. Cine alege se simte responsabil, iar ceilalți încearcă lucruri pe care singuri nu le-ar fi ales. Nu e nevoie să fie ceva sofisticat. O plimbare cu mingea până într-un parc mai îndepărtat se poate dovedi cea mai plăcută seară din an.
Cum fixezi o dată când nu te grăbește nimic?
Aici intervine o idee care schimbă totul: fără termene strânse. Dacă îți propui o întâlnire într-o zi anume, cu număr fix de oameni, vei petrece jumătate din timp cu confirmări și retrageri. Mult mai ușor e să alegi o fereastră, de pildă ultima săptămână a lunii, și să lași grupul să se aranjeze în interiorul ei.
Metoda are avantaje clare. Oamenii știu din timp că în acea perioadă se va întâmpla ceva, își pot ține o seară sau o dimineață liberă și nu se simt împinși într-un colț. Dacă într-o lună nu merge nimănui sâmbătă, se mută pe vineri sau pe duminică dimineață. Nu se anulează nimic, se mută. Fereastra largă are un alt efect bun: nu mai e nevoie ca toți paisprezece să fie liberi în același moment. Dacă vin opt dintre ei, meciul e de opt, iar ceilalți vin data viitoare. Nimeni nu e pus să se justifice.
Alege un coordonator pe rând, câte o lună fiecare. Răspunde de rezervare, de anunț și de sondajul scurt pentru data finală. Rotația ține grupul echilibrat, iar fiecare învață cât efort cere organizarea. Un coordonator care are o singură lună de ținut nu se mai simte epuizat și nu mai lasă treaba pe seama altuia.
Cum ajung mesajele la toți, fără să obosească pe nimeni?
Aici se pierd cele mai multe întâlniri. Un anunț scris în grup se pierde în douăzeci de mesaje cu poze, glume și linkuri. Cineva îl vede abia a doua zi, altcineva niciodată. Ca să nu se întâmple asta, merită să separi mesajele în două categorii: conversația liberă, în care se poate vorbi despre orice, și anunțurile importante, care trebuie să ajungă la toți, o dată, clar, la timp.
Pentru a doua categorie, multe aplicații permit fixarea unui mesaj sau crearea unui eveniment cu reamintire automată. Un singur mesaj, cu ziua, ora, locul și ce trebuie adus, e suficient. Dacă vrei să înțelegi cum funcționează, de fapt, trimiterea rapidă a unui avertisment către cei interesați, un text despre notificările instante pentru evenimente explică ideea pe înțelesul tuturor.
Nu abuza însă. Reamintirile prea dese au efectul opus: oamenii dezactivează sunetul și nu mai citesc nimic. O singură reamintire cu o zi înainte și, cel mult, una în dimineața meciului sunt de ajuns. Dacă cineva nu răspunde, nu insista pe grup, scrie-i direct și întreabă calm dacă are nevoie de altă dată. Un mesaj personal arată respect și te scutește de situația stânjenitoare în care toți ceilalți citesc cum cineva e tras la răspundere.
Mai contează și tonul. Un anunț care sună a convocare de ședință sperie lumea, unul care sună a invitație o atrage. Compară: prezența e obligatorie, față de ne-ar plăcea să vină cât mai mulți, bucuria e a tuturor. Aceeași informație, alt efect.
Ce faci când cineva nu poate veni, iar apoi nu mai poate veni deloc?
O absență nu e o problemă. Zece absențe la rând, da. Primul pas e să nu tragi concluzii. Poate omul are o perioadă grea, poate s-a simțit stânjenit de ritm, poate crede că nu mai e dorit. Un mesaj scurt, fără reproș, face de multe ori minuni: ne-ai lipsit, ne-ar plăcea să te vedem când poți.
Dacă motivul e fizic sau financiar, schimbă formula. Un meci la o oră mai comodă sau pe un teren mai ieftin poate rezolva multe. Ideea e ca grupul să fie un loc în care te simți bine, nu unul din care te simți exclus. Prietenia nu e un abonament cu prezență obligatorie. Cei mai buni organizatori sunt cei care, atunci când cineva dispare o vreme, lasă ușa deschisă și nu comentează. Peste două luni, omul revine și are chef să joace, pentru că nu s-a simțit judecat.
Mai e și situația inversă: cineva care vine mereu și simte că duce totul în spate. Vorbește cu el înainte să explodeze. Mulțumește-i concret, nu în general, și propune-i să predea ștafeta. Cine se simte apreciat își păstrează plăcerea de a organiza.
Cum arată, concret, ultima săptămână din lună
Luni, coordonatorul trimite în grup un sondaj cu două sau trei variante de zi și oră. Marți seara, închide sondajul și anunță alegerea. Miercuri rezervă terenul sau locul. Joi, un mesaj scurt cu toate detaliile e fixat în grup, iar vineri sau sâmbătă, în funcție de alegere, are loc întâlnirea. Dacă a ieșit prost vremea, se mută pe a doua variantă din sondaj.
După joc, cineva face o poză de grup. Nu e vorba de rețele sociale, ci de memorie: peste un an, vei fi mulțumit că ai poze cu prietenii tăi așa cum erau. Apoi se strâng cheltuielile, dacă au fost, se împart simplu, iar o oră mai târziu toți se despart cu sentimentul că a fost bine.
Cu o astfel de rutină, grupul rămâne viu fără să pară o obligație. Nu se promit lucruri mari, dar se ține o promisiune mică, de fiecare dată. Iar după un an, o promisiune mică repetată de douăsprezece ori se numără ca o tradiție, nu ca o inițiativă.
Mâine, dacă ai un grup de prieteni care se întâlnește rar, scrie un singur mesaj: cine ar vrea o întâlnire în ultima săptămână a lunii și ce ar vrea să facă? Așteaptă răspunsurile, alege o dată care ți se pare cea mai simplă și anunță-o clar. Mai bine să faci un lucru mic care se ține decât să promiți unul mare care se pierde.
-
acum 6 daysFOTOGEOGRAFICA 2026 a celebrat 30 de ani de excelență fotografică la Palatul Parlamentului
-
Localeacum 5 daysȚuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards
-
Economieacum 6 daysCât de mult contează materialul pe care doarme câinele tău? Ce trebuie să știi despre confortul termic
-
Localeacum 6 daysOboseală fizică sau mintală? Cum recunoști diferențele și ce nutrienți contribuie la metabolismul energetic
-
Economieacum 7 daysROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României
-
acum 6 daysZaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026
-
Economieacum 4 daysUniversitatea ARTIFEX din București face un nou pas spre viitor: lansarea noului website oficial marchează o etapă importantă în procesul de modernizare și transformare digitală
-
acum 6 daysWeekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade



