Cu totii avem nevoie de prieteni care sa ne fie alaturi atunci cand este nevoie si care sa ne inteleaga fara sa ne judece. Dar prieteniile bune si sincere sunt rare in zilele acestea. Asa ca, atunci cand avem nevoie de un refugiu putem sa alegem cartile, iar cartile pot fi cei mai buni prieteni ai nostri pe viata, din foarte multe motive cat se poate de intemeiate. Cartile bune ne imbogatesc mintea si ne largesc perspectiva asupra vietii. Mai mult, nu te poti simti niciodata singur in compania cartilor. Indiferent ca alegi o carte romantica sau una de dezvoltare personala, cartile dezvalui un intreg univers inaintea noastra care ne fac sa vedem ca limitele nu exista si imaginatia noastra poate calatorii acolo unde nimeni nu a ajuns nimic. Cartile pot fi acum cumparate inclusiv online de la librarii precum https://librariadonaris.ro/. Aici vei gasi mii de titluri, din toate domeniile de interes. Vorbim atata de beletristica, cat si de specialitate, de la cele mai mici preturi. Asadar, pentru ca am gasit de unde sa cumparam carti, iti vom enumera si zece motive principale pentru care cartile sunt cele mai bune prietene ale noastre pe viata.
1.Cartile nu ne pun la intrebari
Cartile nu pun intrebari. Mai degraba ofera raspuns la intrebarile care ne tot tulbura. De intampla adesea ca atunci cand avem o problema sa gasim raspunsul tocmai in cartea pe care o tinem in mana. Chiar daca vorbim de un roman de fictiune, o simpla fraza ne poate oferi raspunsuri.
2.Cartile ne fac sa ne uitam necazurile
Cartile sunt cel mai bun refugiu impotriva tristetii si necazurilor pe care le experimentam de-a lungul vietii. Chiar daca s-ar putea sa te lupti cu ce este mai rau in viata, a te cufunda in paginile unei carti te poate salva, deoarece te va abate de la necazurile tale. Iti vei descretii mintea, vei fi mai relaxat si este posibil sa vezi altfel unele rezolvari ce pareau fara raspuns.
3.Cartile ne fac mai destepti
Nu mai este un secret faptul ca acestea sunt cei mai buni profesori ai nostri. O persoana care a citit multe carti nu are doar raspunsuri la intrebarile lumesti, ci are si solutii la intrebarile sufletului. In plus, ca supliment, obtinem un vocabular bun si o vasta arie de cunostinte. Putem fi autodidacti in anumite domenii si putem purta conversatii elevate cu oameni ce au diverse profesii.
4.Cartile sunt mereu acolo pentru noi
Cartile sunt mereu acolo pentru noi, indiferent de ceea ce se intampla. Chiar si in miezul noptii, cand toti ceilalti adorm adanc, te poti bucura de compania cartilor fara sa deranjezi si fara sa le deranjezi. Doar o lumina difuza aprinsa si lasa-te invaluit de frumusetea cuvintelor. Da, cartile sunt un remediu perfect pentru singuratatea noastra.
5.Cartile ne fac oameni mult mai buni
Citirea cartilor de fictiune ne face sa empatizam cu ceilalti si, de asemenea, ne deschide viziunea asupra lumii. Citirea cartilor bune ne face sa fim oameni mai buni si asta fara a depune eforturi prea mari. Cu cat citim mai mult, cu atat invatam sa simtim mai multa intelegere si empatie fata de semenii nostri.
6.Cartile nu judeca
Cartile nu ne judeca. „Cartile grozave te ajuta sa intelegi si te ajuta sa te simti inteles”, a spus odata John Green. Te poti regasi in paginile unei carti si asta fara a fi judecat. Te pot face sa traiesti aventurile pe care le-ai visat, fara ca cineva sa rada sau sa te arate cu degetul.
7.Putem calatori cu ajutorul cartilor oriunde in lume
Stephen King a spus odata: „Cartile sunt o magie unica portabila”. Citirea unei carti ne transporta intr-un loc diferit de fiecare data. Cartile sunt cel mai rapid loc pentru a calatori instantaneu intr-un loc nou. Si nu vorbim numai de orase si tari, ci de universul existent sau cel imaginar. Sa ne gandim numai la cartile de fictiune ce ne fac sa vedem lumi ce aduc multa magie si ne fac sa ne simtim personaje fantastice, lucruri imposibil de realizat in lumea reala.
8.Cartile ne ajuta sa evadam
Indiferent daca suntem blocati la o petrecere plictisitoare sau am avut o zi proasta la serviciu, a citi o carte ne poate duce intr-o aventura interesanta. Ce este mai bun decat sa ai un insotitor grozav in astfel de calatorii?
9.Cartile ne schimba perspectiva asupra vietii
Cartile ne aduc atat de multe perspective si influenteaza modul in care vedem lumea, largindu-ne viziunea asupra lumii. Cartile ne ofera sansa de a trai multe vieti diferite si ne permit sa empatizam cu ceilalti. Cui nu i s-a intamplat dupa ce a citit o carte sa se schimbe complet si sa devina de nerecunoscut…si schimbarile sunt adesea in bine!
- Cartile ne invata sa ne acceptam emotiile si ca este in regula sa ne simtim tristi uneori
Cartile sunt mai rabdatoare decat majoritatea oamenilor si ne inteleg mai bine ca un psiholog. Ne permit sa ne simtim emotiile si ne invata ca e bine sa ne simtim tristi uneori. La urma urmei, suntem oameni. De asemenea, la fel ca cei mai buni prieteni ai nostri, cartile bune ne inveselesc starea de spirit si ne linistesc sufletul, uneori chiar sa ne faca sa radem in hohote.
Daca aceste motive ti se pare suficiente, atunci alege cat mai curand o carte care sa iti incalzeasca sufletul si sa iti dezvolte minte. Lasa-te purtat de paginile cartii in lumi nebanuite si relaxeaza-te. Te aflii in preajma celui mai bun prieten din viata ta!