Locale
Legile Puterii, cu Alexandra Păcuraru. Neomarxiștii energetici vor să închidă bisericile cu facturile uriașe
În timp ce coalitia se pregătește de duș în trei, iar românii sunt aburiți cu promisiuni care mai de care mai fanteziste, iată că s-a trezit și opoziția. Liderii USR , aflați până mai ieri la guvernare, latră cu nerușinare la partidele aflate la putere. Cătălin Drulă și-a dat seama, într-o epifanie subită, că românii sunt bătaia de joc a politicienilor. Supărat nevoie mare pe masurile anunțate pe energie, ce-i drept tardive și insuficiente, Drula plânge de grija firmelor din această tara și crede că bisericile și Metrorex nu ar trebui să beneficieze de plafonare la facturi.
În opinia sa, ”chestiunea cu Metrorexul, cu bisericile este o sfidare, pur și simplu. E ca acel banc celebru cu rabinul care spune că dacă n-ai loc în casă, ia și animalele și după ce le scoți ți se pare că ai loc.”, am încheiat citatul. Ușor cu pianul pe scări, domnule Drulă.
Nu este primul derapaj la adresa sfintei Biserici, pe care îl consemnăm în dreptul USR. Bine domnule Drula, când ați făcut ceva de aplaudat, eu v-am susținut, dar acum că veniți cu derapaje progresiste, vă taxez! Nu vă pot permite sa puneți lacăt pe credința noastră, din nou! Sa ne puneți lacăt pe sfinți, ca sa nu putem merge in sfintele lăcașuri de cult, sa ne onorăm moaștele, sa ne spunem rugăciunile, împlinirile, Suferințele! Eu înțeleg că nu credeți in nimic, dar e problema voastră! Ne-ați luat porcul din ogradă, vreți să luați si sărbătoarea Crăciunului, identitatea de gen, ca sa nu mai știe copilul dacă e băiat sau fetita, sa cada victima ideologiei voastre sa se piardă confuz pe drumul vieții, sa distrugeți familia ca sa uitam de cupluri sa trecem in grupuri. Și aș putea continua ore numai înșirând enorociri de-ale voastre, ca bani pentru vagine si penisuri de cauciuc, dar nu aveți bani de burse, ori de irigații.
Să vă fie rușine, domnilor Drula și compania, pentru această revoltă față de Sfânta noastră Biserică. V-am pus la dispoziție platforma emisiunii, v-am ascultat pe toti, chiar dacă nu am fost și nu sunt de acord cu voi. Dar dacă voi continuați să purtați un război cu credința mea în bunul Dumnezeu și casa Domnului, mă văd obligată să refuz prezența voastră în emisiunea mea, pentru că este o mare lipsa de respect la adresa mea si a celor 80% creștini din aceasta țara.
De ce nu sunteți revoltat că ați comandat vaccinuri cât pentru 6 românii pe bază de frică? Miros de bani? Bine că nu sunteți revoltat că nu ați făcut nimic cât ați fost la Ministerul Transporturilor pentru a salva Tarom, Blue Air, CFR și nu numai. Bine ca nu sunteți revoltați pe primarii voștri eșuați. Bine ca nu sunteți revoltați pe liberalizarea dezastruoasa pe care ați făcut-o si v-ați dorit-o, instalând sărăcia in România. Bine ca nu va revoltați când greșiti si batjocoriți ce avem noi mai sfânt.
Eu iau atitudine și vă spun că, fără respect, eu nu vă pot oferi respect! Pe casa Domnului nimeni nu are dreptul să pună lacătul, mai ale voi! USR si REPER sunt partide neomarxiste progresiste! Deși sunt mulți oameni de calitate în interiorul lor. Înțeleg că unii dintre voi nu sunteți botezați in biserica lui Hristos. Dar eu sunt. Copiii mei sunt. Nepoții mei si strănepoții mei vor fi. Înțeleg ca unii dintre voi nu credeți in tainele cununiei religioase! Eu cred acolo, in fata Domnului am fost mireasa, acolo îmi voi căsători copiii si tot in Sfânta Biserică voi fi pentru ultima slujba din aceasta vremelnică viața.
Să vă văd revoltați ca romanii sunt captivi energetic, captivi in sărăcie, intoxicați de prostiile voastre care înaltă perdele de fum inutile. Cultivați semințele răului ca sa culegeți cearta, scandal! Bagati zâzanie și otrava ca sa ne dezbinamm ca sa ne atacam frate cu frate. Gata! S-a ajuns prea departe iar așa nu se mai poate! Jos labele de pe credința romanilor! Nu mai întrați cu bocancii plini de noroi în altare. De mii de ani, acest popor a avut reazem și scut tare în bunul Dumnezeu și conducători care au sfințit la propriu pământul și neamul pe care l-au cârmuit. Vedem cum se încearcă un asalt total la însăși seva acestui popor.
Din toate părțile, unii și alții, mulți din interior, se străduie să ne taie rădăcinile. Să ne dezbrace de tradiții și de moștenirea pe care, cu truda și glas de sânge, ni l-au lăsat strămoșii. Romanii în cea mai mare nevoie găsesc refugiu și alinare în centre sociale ce funcționează pe lângă lăcașurile de cult. Indiferent de ce credința propovăduiesc. Sunt acei oameni pe care politicienii, inclusiv și mulți din partidul dvs, domnule Drulă, i-ați ignorat și batjocorit. Sunt cei care suferă din cauza masurilor ineficiente , ori luate doar în interesul și spre folosul celor putini și privilegiați. Multe biserici sau mănăstiri vor închide porțile pentru cei nevoiași din cauza facturilor nesimțite. Jaful băieților deștepți din energie nu se oprește doar la românii de rând.
Preotul de la Mănăstirea Dumbrava din Alba spune că s-a mărit de 10 ori costul încălzirii la adăpostul social în care găzduiește peste 200 de copii și bunici și că a ajuns în situația de a închide centrul social. Mănăstirea Dumbrava, situată la 55 de kilometri de Alba Iulia este un colțișor de Rai pentru 130 de copii orfani sau abandonați de părinți și peste 60 de bătrâni. Pentru ei așezământul din Alba înseamnă acasă. Rămași ai nimănui, aceștia au fost binecuvântați de Dumnezeu cu un înger păzitor, părintele Vasile Crișan, care a ridicat mai multe centre sociale. Însă, „Dumbrava minunată”, așa cum ii se mai spune ar putea fi închisă din cauza costurilor uriașe din ultima perioadă.
Și vă dau exemplul din iarna trecută atunci când factura la gaz pentru Asociația Sfânta Veronica a fost în octombrie 3.800 lei, iar pe noiembrie a venit de 40.781 lei. De 10 ori mai mult. Oare ce va fi anul acesta? Vă mai dau un exemplu: de data aceasta de la Mănăstirea Colilia, din județul Constanța. Măicuțele au fost nevoite să achite aproape o sută de mii de lei la electricitate. Situația este cu atât mai revoltătoare mai ales că la mănăstire sunt doar câteva electrocasnice băgate în priză. Și nu sunt singulare aceste cazuri. Rechinii din energie mușcă hulpav din bunăstarea românilor și se îndestulează peste măsură din buzunarele noastre care se golesc de la o zi la alta.
În acest context, domnule Drulă, eu cred că ați abordat greșit unghiul problemei în declarația făcută. Politicienii care au condus țara în ultimii 33 de ani ne-au luat tot, lăsați-ne credința! Și nici cu remarca legată de Metrorex nu sunt de acord decât parțial. Chiar dacă este unul dintre consumatorii vorace de energie, metroul reprezintă artera vitală a Capitalei. Vă mai amintiți protestul care a paralizat Bucureștiul? Când oamenii nu au mai ajuns la serviciu, ori când bunicii nu au reușit să ajungă la medici ca să fie consultați, ori să își primească tratamentul? Ca să nu mai vorbim de pierderile financiare, estimate în acea zi la aproape 3 milioane de lei.
Este drept, eu sunt total de acord cu partea a doua a declarației liderului USR: șefii Coaliției ar fi trebuit să dezbată aceste măsuri după o consultare cu managerii din industrie, adică cei care sunt la cârma celor peste 2.000 de companii de stat și private, care reprezintă 35% din numărul de angajați. Aș adăuga și IMM-urile, coloana vertebrală a orcărei economii. Dar să nu disperăm de pe acum. Lumina vine chiar de la guvern care promite că ne va ajuta să schimbăm becurile, asta ca să facem economie. Așa cum ne cere Ursula von der Leyen. Dacă până mai ieri ni se recomanda să stăm la doi metri distanță unul de celălalt, astăzi ni se cere să facem duș în doi. Asta pentru că regizorul Putin ne prezintă vremea în această iarnă.
Sunt multe voci care mă acuză că încerc să provoc scandal între români și unguri. Departe de mine acest gând. Dar că observ tupeul liderilor UDMR, care ne sfidează în fiecare zi, nu am cum să mă abțin. Ministrul maghiar al mediului românesc, Tanczos Barna iese iar la rampă. Ne recomandă ca „În tot ce înseamnă consum – indiferent dacă vorbim de energie termică, electrică, alimente, mersul cu mașina – putem să economisim 10% fără niciun efort deosebit dacă suntem un pic mai atenți”. Pe scurt, ne cere să renunțăm chiar și la mâncare, asta pentru că aleșii nației nu sunt capabili să aplice măsurile care să ne protejeze de urgia care se preconizează la iarnă.
Mă așteptam la o poziție mai serioasă din partea celor care nu mai sunt acum la putere, vis-a-vis de drapajele celor care ne conduc. USR dezamăgește profund prin aceste atacuri la biserică, iar AUR face scandal și îndeamnă la proteste care să răstoarne guvernul, fără să ne prezinte și soluții concrete. În ciuda nocivității de care dă dovadă, partidul lui Simion pare să crească vertiginos în sondaje. Și o face pentru că atât actuala putere, cât și USR par a fi cei mai buni agenți electorali pentru formațiunea care se bate cu pumnul în piept că este naționalistă și pentru români. Sunt convinsă că salvarea va veni tot din interior, sunt convinsă că există politicieni capabili să stea cu demnitate la masa negocierilor cu cei puternici, că dintre noi se va ridica acel om care să taie lanțurile jugului față de străini și care să conducă țara în interesul și spre folosul românilor.
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email [email protected]
Locale
După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot. Pe aceeași parcelă, rândurile pot fi bine conturate într-o zonă, iar câteva zeci de metri mai departe cultura să fie rară, întârziată sau să lipsească pe porțiuni întregi.
Specialiștii AEROCROP atrag atenția că noiembrie este una dintre ultimele perioade în care fermierii pot verifica în ce stare intră culturile în iarnă. Nu este suficientă o privire de la marginea solei. Trebuie văzut unde grâul a răsărit uniform, unde plantele au rămas în urmă și, mai ales, cât de întinse sunt zonele cu probleme.
„În această perioadă, fermierul trebuie să știe ce are în fiecare parcelă, nu doar ce se vede din apropierea drumului. O zonă slab răsărită poate avea câteva sute de metri pătrați sau se poate întinde pe mai multe hectare. Diferența contează enorm atunci când sunt planificate lucrările și bugetele pentru noul sezon”, explică Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
Monitorizarea cu drona oferă această imagine de ansamblu. Un zbor deasupra parcelei poate delimita golurile de răsărire, rândurile întrerupte și zonele în care vegetația se dezvoltă diferit. Harta nu stabilește singură cauza problemei, dar îi arată fermierului exact unde trebuie să meargă pentru verificări și măsurători în teren.
Ce arată datele ANM despre starea culturilor de grâu și orz
La sfârșitul lunii octombrie, Administrația Națională de Meteorologie arăta că rezerva de apă din stratul de sol 0–20 de centimetri se menținea la valori scăzute și foarte scăzute în Banat, pe suprafețe extinse din Dobrogea și Crișana, dar și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia. În alte regiuni, aprovizionarea cu apă era satisfăcătoare sau apropiată de optim.
Diferențele se văd și în evoluția culturilor. Potrivit prognozei agrometeorologice pentru perioada 24-30 octombrie, grâul și orzul de toamnă se aflau în faze de germinare, în proporție de 50-100%, și de răsărire, în proporție de 30-100%. În sudul și sud-estul țării, plantele ajunseseră, în unele sole, la una până la cinci frunze.
De ce apar goluri și diferențe de răsărire în aceeași parcelă
Lipsa apei este una dintre explicații, dar nu este singura. Sămânța poate rămâne mai mult timp în sol uscat în zonele ridicate ale parcelei, în timp ce în microdepresiuni găsește suficientă umiditate pentru a germina. După ploi, situația se poate inversa acolo unde apa băltește sau solul formează crustă.
Problemele pot apărea și pe traseele utilajelor, la capetele parcelei sau în zonele tasate. Uneori, golurile urmează linii regulate și trimit către o problemă de semănat: brăzdar blocat, distribuție neuniformă, suprapuneri, omisiuni sau variații de adâncime. În alte cazuri, plantele există, dar sunt mai mici și mai slab dezvoltate.
„Forma în care se manifestă problema pe hartă oferă primul indiciu. O fâșie dreaptă de-a lungul solei cere o verificare a semănătorii sau a urmelor de roți, pe când o zonă neregulată urmărește de regulă relieful și băltirile. Din acest motiv, datele aeriene trebuie validate întotdeauna cu starea rădăcinii și a solului”, arată Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
Monitorizarea multispectrală ghidează controlul la sol
Pentru diagnosticarea rapidă a suprafețelor extinse, AEROCROP utilizează drona agricolă DJI Mavic 3M, echipată cu o cameră RGB de 20 MP și patru senzori multispectrali care înregistrează benzile verde, roșu, red-edge și infraroșu apropiat. Datele culese generează hărți pe bază de indici de vegetație (NDVI sau NDRE), care scot în evidență diferențele de vigoare vegetativă.
Pentru fermier, raportul aerian arată clar unde răspunsul culturii este diferit față de restul tarlalei. Sunt evidențiate porțiunile fără acoperire vegetală, rândurile întrerupte și zonele cu pornire lentă. Datele sunt sintetizate într-o fișă de zbor pe o singură pagină, însoțită de punctele GPS unde agronomul fermei trebuie să meargă pentru a verifica adâncimea, umiditatea și nodul de înfrățire.
Cum îi ajută hărțile aeriene pe fermieri să ia decizii înainte de iarnă
După survol, fermierul poate merge direct în zonele semnalate, folosind coordonatele de pe hartă. Acolo verifică dacă sămânța a germinat, dacă plantele au fost afectate de crustă sau exces de apă, dacă există urme de dăunători și dacă problema urmărește traseul semănătorii.
Pentru grâu și orz, este important să fie analizate densitatea plantelor, uniformitatea rândurilor, stadiul de dezvoltare și starea rădăcinilor. O cultură mai rară nu este întotdeauna pierdută. Cerealele pot compensa parțial prin înfrățire, însă capacitatea de compensare depinde de epoca de semănat, soi, apă, temperatură și evoluția culturii în primăvară. Golurile mari și continue trebuie evaluate separat.
Informația este utilă și pentru planificarea lucrărilor următoare. Fermierul știe ce suprafețe trebuie urmărite după ieșirea din iarnă, unde sunt necesare noi măsurători și dacă anumite probleme se repetă în aceleași locuri. Harta din toamnă devine astfel un punct de comparație pentru zborurile din primăvară.
Când poate interveni drona agricolă în zonele cu probleme
AEROCROP lucrează cu două tipuri de drone, cu roluri diferite. Mavic 3M este folosită pentru observare și cartografiere. DJI Agras T100 este o dronă de lucru, proiectată pentru pulverizare și împrăștiere și echipată cu un rezervor de 100 de litri pentru soluție.
„Diferența majoră în această perioadă este viteza de reacție și protejarea solului. Pe un teren umed de noiembrie, un tractor greu provoacă șanțuri, tasează solul și distruge mecanic plantele tinere. Cu drona agricolă DJI Agras T100 putem intra în parcelă la doar o zi după ploaie. Zburăm deasupra culturii, lăsând tarlaua intactă și salvând ferestre critice de intervenție”, declară Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
Intervenția nu se stabilește însă direct după culoarea unei hărți. Mai întâi trebuie confirmată cauza în teren și stabilită recomandarea agronomică. Ulterior, dacă produsul, cultura, stadiul de vegetație, condițiile meteorologice și regulile aplicabile permit tratamentul, harta poate ajuta la delimitarea suprafeței pe care trebuie lucrat.
Câștigul real este precizia deciziei. Fermierul nu mai tratează o parcelă ca pe o suprafață perfect uniformă atunci când terenul arată contrariul. Știe unde se află problema, cât de mare este și ce trebuie verificat înainte de a consuma produs, combustibil și timp.
Fermierii care doresc o cartografiere a parcelelor sau vor să compare costurile aplicărilor cu drona agricolă față de utilajele clasice pot folosi calculatorul digital de pe platforma aerocrop.ro sau pot contacta echipa tehnică la numărul de telefon 0774 399 427, ori pe email la office@aerocrop.ro.
Contact presă și solicitări de ofertă:
Website: aerocrop.ro
Telefon/WhatsApp: 0774 399 427
E-mail: office@aerocrop.ro
Persoană de contact: Alex Coricovac
Locale
Încălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor
Când compari două modele de încălzitor pe gaz, nu te uita la putere în primul rând. Uită-te la raportul dintre putere și suprafața reală de căldură, la distanțele de siguranță cerute și la felul în care aparatul se comportă la temperaturi scăzute. Un model de 13.000 W acoperă în jur de 52 mp în spațiu deschis, dar dacă nu respectă cei 100 cm distanță față de tavan și pereți, cifra aceea nu mai contează.
Mulți aleg încălzitorul după un singur număr afișat mare pe etichetă: puterea în wați. E de înțeles, pare cel mai simplu reper. Numai că doi aparate cu aceeași putere pot încălzi complet diferit, în funcție de tipul de ardere, de forma reflectorului și de combustibilul recomandat. Dacă ai o terasă de restaurant sau pur și simplu vrei să prelungești serile de toamnă pe propriul balcon, merită să compari pe criterii concrete.
Am adunat mai jos reperele care chiar fac diferența între modele. Dacă te documentezi serios pentru gama de incalzitoare pentru terasa exterioara pe gaz, o să recunoști rapid ce caracteristici tehnice merită atenția ta și care sunt doar marketing.
Puterea raportată la suprafață, nu puterea în sine
Un calcul de dimensionare pornește de la câți wați îți trebuie pe metru pătrat. Pentru o terasă complet deschisă, estimarea uzuală e de 250 până la 300 W/mp. Dacă ai paravane sau un spațiu parțial închis, scade la 150-200 W/mp, pentru că aerul cald se pierde mai greu.
Pornind de aici, un aparat de 13.000 W acoperă aproximativ 52 mp în spațiu deschis. Sună mult, dar inelul de confort termic nu e uniform. Căldura se simte cel mai bine la 1,8-2,5 metri de aparat. Mai aproape de 1,5 metri devine deranjant, usucă ochii și obosește. Mai departe de atât, efectul scade vizibil.
Ce înseamnă asta la comparație? Două modele de aceeași putere pot avea zone de confort complet diferite, în funcție de cum e construit reflectorul. Așa că întrebarea nu e „câți wați are”, ci „câte locuri reale pot încălzi confortabil cu el”.
Siguranța, criteriul pe care nimeni nu-l compară până nu e nevoie
Aici se joacă diferența între un aparat liniștitor și unul pe care-l supraveghezi tot timpul. Caută trei lucruri concrete pe fișa tehnică.
- Oprirea automată la înclinare. Modelele serioase, cum sunt cele din gama Doctor Home, taie flacăra automat la o înclinare de 45 de grade. Un client care se lovește de aparat sau o rafală puternică nu mai sunt o problemă majoră.
- Distanța minimă de siguranță. Standardul uzual e de cel puțin 100 cm față de tavan și pereți. Dacă terasa ta are o copertină joasă, verifică această cifră înainte de orice.
- Conformitatea cu reglementările UE. Aparatele pe gaz vândute în Uniunea Europeană trebuie să respecte Regulamentul UE 2016/426 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoși. E un filtru de bază, nu o opțiune.
Un detaliu care scapă multora: încălzitoarele pe gaz nu se folosesc în terase complet închise. Au nevoie de aer care circulă, altfel arderea devine incompletă. Dacă gândul tău e să le pui într-un spațiu izolat total, un model pe gaz nu e alegerea corectă, indiferent cât de bun ar fi.
Cum se comportă la frig, partea care decide iarna
Un încălzitor bun vara poate dezamăgi în ianuarie. Explicația ține de combustibil. Butelia tinde să înghețe la temperaturi scăzute, iar presiunea scade, așa că flacăra devine slabă exact când ai mai multă nevoie de ea.
Soluția e propanul pur, nu butanul. Propanul are punctul de fierbere în jur de -42°C, mult mai jos decât butanul, deci rezistă fără probleme la frigul de afară. Dacă vrei să folosești terasa în extrasezon, întreabă explicit ce combustibil recomandă producătorul. E un criteriu de comparație care separă aparatele de vitrină de cele cu care chiar lucrezi iarna.
Mai e un truc practic, de care puțini vorbesc. Un panou reflectorizant din aluminiu montat pe peretele din spatele aparatului poate trimite înapoi o bună parte din radiația infraroșie, în loc să se piardă în structură. Asta nu ține de model, ci de felul în care îl amplasezi.
Forma aparatului și felul în care se integrează în spațiu
Puterea e identică pe hârtie, dar un model piramidal distribuie căldura altfel decât unul tip cub. Gama Doctor Home, de pildă, acoperă ambele forme, de la modelul Cube negru mat până la varianta Piramida. Alegerea depinde de cum arată terasa ta și câte persoane stau în jurul fiecărui aparat.
Modelele de tip ciupercă, cu reflector circular, împrăștie căldura în toate direcțiile. Sunt bune pentru o masă rotundă cu mai mulți oameni. Cele piramidale, cu flacăra vizibilă pe un tub central, aduc și un plus de atmosferă, pe lângă încălzirea propriu-zisă. Dacă ai un local unde ambianța contează, detaliul ăsta vinde mese.
Pentru un balcon sau o terasă mică de apartament, un aparat masiv devine incomod. Verifică dimensiunile reale și cântărește cât de des va trebui să-l muți sau să-l depozitezi.
Costul de operare și când se amortizează
La un restaurant, calculul e simplu de făcut și adesea surprinzător de favorabil. Investiția în încălzirea terasei se amortizează de regulă în 30 până la 60 de zile de operare plină în extrasezon, prin faptul că ții locurile ocupate mai multe luni pe an.
Formula pe care o poți folosi e directă: număr de locuri, înmulțit cu gradul de ocupare, cu bonul mediu și cu zilele suplimentare de funcționare. Dacă doar cele câteva mese de pe terasă rămân pline încă două luni, aparatul s-a plătit singur.
Pentru uz casnic, logica e alta. Aici contează mai mult confortul și câte seri în plus petreci afară decât un calcul strict de profit. Chiar și așa, un model cu ardere eficientă și consum controlat face diferența pe butelia pe care o cumperi.
Întreținerea, un criteriu ascuns în fișa tehnică
Un aparat bine construit cere puțină bătaie de cap, dar nu zero. Arderea gazului produce vapori de apă care se condensează pe suprafețele reci, iar în timp pot favoriza coroziunea. Un model cu finisaj tratat corect și componente accesibile pentru piese de schimb îți scutește bani pe termen lung.
Merită să verifici dacă producătorul oferă piese separate, cum sunt pistoanele cu gaz sau accesoriile de protecție. Gama Doctor Home include huse dedicate pentru protejarea aparatului în sezonul rece, când nu-l folosești. Pare un amănunt, dar o husă care ține apa și praful departe prelungește simțitor viața unui încălzitor lăsat afară.
Dacă stai să alegi între două modele apropiate ca preț și putere, pune în balanță exact aceste lucruri mici: forma reflectorului, combustibilul recomandat, protecția la înclinare și disponibilitatea accesoriilor. Un aparat bun nu e cel cu cea mai mare cifră pe cutie, ci cel care se potrivește cu suprafața ta, cu felul în care folosești terasa și cu lunile în care chiar vrei să stai afară.
Doctor Shield este producător și distribuitor direct pentru încălzitoarele de terasă Doctor Home în România. Recomandările tehnice se bazează pe specificațiile verificate ale produselor și pe standardele de siguranță aplicabile, fără ajustări favorabile. Înainte de instalare, consultă întotdeauna manualul produsului pentru distanțele de siguranță specifice modelului tău.
Surse
- Regulamentul (UE) 2016/426 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoși. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 2016. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32016R0426
Locale
Creatina și masa musculară: ce îți arată, de fapt, cântarul
Sursa foto: Pexels.com
Pentru adulții care încep antrenamentele de forță sau vor să își dezvolte masa musculară, primele zile de administrare a creatinei pot aduce o surpriză: greutatea crește, deși schimbările fizice sunt încă discrete. Este firesc să te întrebi dacă suplimentul funcționează atât de repede. Ca să îți ajustezi corect rutina încă de la început, merită să înțelegi ce se află în spatele acestei creșteri.
Dacă ai în vedere un supliment pentru masa musculară de la Aronia Charlottenburg, creatina micronizată este un exemplu pe care îl poți analiza în funcție de obiectivele tale. Rolul creatinei este să susțină performanța în eforturile scurte și intense, în cadrul unei rutine care include antrenament, alimentație și recuperare.
Cântarul oferă însă doar o parte din imagine. Creșterea inițială poate reflecta mai multă apă în mușchi, în timp ce dezvoltarea țesutului muscular se construiește treptat. Pentru a înțelege progresul, contează și ce greutăți ridici, câte repetări execuți și cum te recuperezi între ședințe.
De ce greutatea poate crește înainte să observi mai multă masă musculară
Creatina poate crește rezervele musculare de creatină și, mai ales la începutul administrării, cantitatea de apă reținută în celulele musculare. Astfel, greutatea poate urca înainte ca antrenamentele să producă o dezvoltare vizibilă a musculaturii. O asemenea schimbare nu înseamnă automat nici acumulare de grăsime, nici mușchi nou.
Un studiu publicat în 2025, cu 63 de adulți, a separat prima săptămână de administrare de perioada de antrenament. Participanții din grupul cu supliment au primit 5 g de creatină monohidrată pe zi. După șapte zile, creșterea masei slabe a fost, în medie, cu 0,51 kg mai mare decât în grupul de control. (PubMed, 2025)
Masa slabă include și apa, nu doar musculatura. Pentru comparații mai utile, cântărește-te în condiții asemănătoare: dimineața, după folosirea toaletei și înainte de masă. Urmărește tendința pe mai multe săptămâni, împreună cu evoluția performanței și cu măsurători corporale făcute consecvent.
Cum te ajută creatina să susții efortul la antrenament
În timpul unei serii solicitante, mușchii au nevoie de energie disponibilă rapid. Sistemul creatină–fosfocreatină contribuie la refacerea ATP-ului, sursa imediată de energie a celulelor. Suplimentarea poate crește disponibilitatea creatinei în mușchi și poate susține eforturile intense repetate.
Practic, acest sprijin se poate traduce printr-o capacitate mai bună de a menține performanța de la o serie la alta sau de a executa repetări suplimentare cu tehnică bună. În timp, munca de calitate acumulată la antrenament poate contribui la dezvoltarea masei musculare. Răspunsul diferă însă între persoane.
Revizuirea publicată în 2021 de Antonio și colaboratorii săi descrie creatina monohidrată ca fiind forma cu cele mai solide dovezi. Autorii discută doze uzuale de 3–5 g pe zi și explică faptul că faza de încărcare este opțională. Administrarea constantă a unei doze mai mici permite creșterea treptată a rezervelor musculare, în aproximativ patru săptămâni. (PubMed, 2021)
Interesul pentru creatină apare și în comunitățile online. @alexbajko2734 spune că folosește creatină și că, la 64 de ani, se simte „ca la 40” (YouTube, Creatina: creștere musculară, performanță, energie și sănătate maximă, 2025). Relatarea exprimă o percepție personală asupra stării fizice; nu măsoară masa musculară și nu garantează un rezultat similar pentru ceilalți.
Creatina micronizată: un exemplu pentru o rutină simplă
Creatina Micronizată 200 Mesh de la Aronia Charlottenburg conține creatină monohidrată, ca unic ingredient. Ambalajul de 300 g oferă 100 de porții a câte 3 g de pudră, iar administrarea indicată este de o porție zilnică, amestecată în 200–250 ml de apă sau suc.
Mențiunea „200 Mesh” descrie finețea particulelor. Micronizarea oferă o pudră fină, ușor de amestecat, ceea ce poate fi practic atunci când vrei să incluzi suplimentul în rutina zilnică. Formula rămâne creatină monohidrată; finețea pudrei nu demonstrează, prin ea însăși, un efect superior asupra creșterii musculare.
Urmează instrucțiunile de pe etichetă și alege un moment al zilei pe care îl poți păstra cu ușurință.

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro
Programul de exerciții transformă consecvența în progres
Un program eficient este suficient de solicitant pentru a stimula mușchii și suficient de bine adaptat încât să îl poți urma constant. Nu trebuie să pleci epuizat de la fiecare antrenament pentru a progresa.
Recomandările ACSM actualizate în 2026 subliniază antrenarea tuturor grupelor musculare principale cel puțin de două ori pe săptămână. Consecvența, efortul și adaptarea programului la persoană contează mai mult decât alegerea unei scheme complicate.
Ca exemplu orientativ, două ședințe care lucrează întregul corp pot include:
- Ședința A: genuflexiuni, împins la piept, ramat și îndreptări.
- Ședința B: fandări, împins deasupra capului, tras la helcometru și pod fesier.
Exercițiile și încărcarea trebuie adaptate experienței, mobilității și stării de sănătate. Pentru un începător, 2–3 seturi de 8–12 repetări pot fi un punct de pornire pentru anumite mișcări, nu o regulă universală. Un specialist poate ajusta programul și verifica tehnica.
Lasă timp de recuperare între ședințe. Când execuți repetările controlat, poți crește treptat numărul lor sau greutatea folosită. Păstrarea exercițiilor de bază pentru o perioadă îți permite să observi mai ușor evoluția.
Cum urmărești progresul dincolo de cântar
Un jurnal simplu te ajută să vezi dacă rutina funcționează. Notează greutățile, repetările și dificultatea seriilor, apoi compară ședințe în care ai făcut aceleași exerciții.
Urmărește câteva repere împreună:
- Performanța: execuți mai multe repetări sau folosești o greutate mai mare cu tehnică bună?
- Recuperarea: revii pregătit la următoarea ședință?
- Schimbările corporale: cum evoluează măsurătorile și fotografiile făcute în condiții similare?
- Greutatea: ce tendință apare pe parcursul mai multor săptămâni?
Niciunul dintre aceste repere nu măsoară singur, exact, țesutul muscular nou. Împreună oferă însă un context mai util decât cifra dintr-o singură dimineață.
Alimentația care acoperă nevoile de energie și proteine, somnul și timpul de recuperare susțin adaptarea la efort. Dacă greutatea crește, dar performanța stagnează, verifică aceste elemente înainte să mărești doza de creatină sau volumul de antrenament.
Creatina își găsește locul într-o rutină construită consecvent. Alege un program potrivit nivelului tău, urmărește evoluția și ajustează treptat efortul. Astfel, primele schimbări de pe cântar capătă sens, iar obiectivul rămâne progresul pe care îl poți susține în timp.
Articolul are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medical. Dacă ai o afecțiune renală, urmezi un tratament sau ai o situație medicală particulară, discută cu medicul înainte de administrarea creatinei.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @alexbajko2734, [Creatina: creștere musculară, performanță, energie și sănătate maximă](https://www.youtube.com/watch?v=E1rwh6faWuI), 2025.
Referințe:
– https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40292479/
– https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7871530/
– https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12965823/
-
Localeacum 5 daysTopala Travel: Transport Persoane Sigur și Confortabil Spre Italia și Germania
-
Localeacum 6 daysTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Economieacum 6 daysAprovizionarea unei patiserii, de la comanda la raft
-
Localeacum 5 daysTransport persoane din Banat spre Europa: Topala Travel și Luk Travel
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysCare este diferența dintre un filtru de apă și un purificator de apă?
-
Economieacum 7 daysCu câinele la drum într-o zi de ploaie: ce cumperi și ce lași
-
Culturaacum 7 daysUn singur obiectiv pentru ultimele săptămâni din an
-
Culturaacum 7 daysCe faci când n-ai mai plecat nicăieri de ani buni




