Am decis să pun la dispoziția membrilor experiența, capacitatea de muncă și timpul meu prin asumarea unei candidaturi la Președinția filialei USRPLUS Timișoara.
Am fost împreună în campanii, atât în Timișoara cât și în județ.
Am fost acolo unde a fost nevoie și am contribuit cu timpul și resursele mele, motivat de dorința de a schimba clasa politică și pentru a ne asigura că vom avea ocazia să dovedim că putem fi alternativa de care are nevoie clasa politică actuală.
Am montat corturi, am organizat evenimente și strângeri de semnături prin Timișoara sau județ, unde colegii noștri au avut nevoie de suport, am participat activ la pregătirea dosarelor de candidatură până noaptea târziu. Am fost prezent.
Faptul ca am fost membru al biroului județean nu a fost decât un factor catalizator, ce m-a mobilizat să muncesc cot la cot cu fiecare membru care a avut nevoie de mine.
A venit momentul să-mi asum un rol determinant, cu o responsabilitate mai mare pentru viitorul filialei reunite a USRPLUS Timișoara.
Îmi doresc să fiu un Președinte prezent și activ.
Vă propun un program politic bazat pe organizarea filialei și o echipă care susține obiectivele noastre comune.
Pentru a putea împlini aceste obiective și pentru a putea ajuta reprezentanții noștri în administrație și Consiliul Local este nevoie de timp și implicare totală, atât a mea, cât și a întregii echipe a viitorului birou local USRPLUS Timișoara.
Cred că rolurile esențiale ale unui birou local sunt acelea de a activa și de a implica membrii, astfel încât ei să asigure suport reprezentanților noștri din executiv.
Fililala locală trebuie să fie vocea membrilor și a tuturor cetățenilor transpusă în administrația locală prin colegii noștri din executiv și Consiliul local.
Propun echilibru, moderație și implicare. Programul meu politic detaliat îl găsiți în linkul de mai jos .

https://drive.google.com/file/d/1n16vRK_3tzIOSFdiijBJxj_lSufpnr6c/view?fbclid=IwAR0dsg9TdDFcY9cjha3oSyjl-Pcrl-NJYlBgkcEH3Vc0udcaFp5AuvIbOXY

De interes:  Partidul Ecologist îşi întăreşte echipa din Caraş-Severin !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.