Cazul familiei respective a devenit cunoscut înca de când au încercat să intre în România, venind din Danemarca, mama, tatăl și trei copiii, fără acte valabile. Adulții susțineau că sunt traci și au făcut un scandal monstru la vamă.

O vreme mai târziu, cel mai mic dintre copii se stingea din viață la spitalul Louis Țurcanu din Timișoara, atunci fiind deschisă o anchetă pentru că exista suspiciunea că a fost adus prea târziu ca să primească îngrijiri și că ar fi putut fi salvat daca ajungea mai devreme pe mâna medicilor.

Între timp, vecinii familiei au sesizat autoritățile pentru că ceilalți doi copii erau neglijați și nu erau înscriși la școală/ Printre altele, tatăl lor i-ar fi obligat să doarmă afară, în frig, în corturi, ca să-i călească.

Reprezentanţi ai DGASPC Timiş însoţiţi de jandarmi  au mers în localitatea unde stă familia de traci,  Mâtnicu Mic, pentru a ridica în regim de urgenţă  cei doi minori care erau expuşi la primejdii şi neglijaţi de familie. La vederea echipajelor de jandarmi, bărbatul a devenit agresiv şi s-a baricadat cu copiii în casă.

De interes:  Sondaj devastator: românii nu cred ca pensiile normale vor crește, nici că cele speciale vor fi tăiate

Jandarmii au fost nevoiţi să folosească spray-uri lacrimogene şi să spargă uşa, reuşind să ia copiii.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.