Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că este nemulţumit de starea infrastructurii şcolare în pragul deschiderii noului an de învăţământ preuniversitar, dar şi de reacţia lentă a autorităţilor şcolare, în acest sens.

Marin Popescu a anunţat că a demarat, de miercuri, controale tematice pentru următoarele opt zile, care să verifice ultimele pregătiri din şcoli.

„Din perspectiva infrastructurii, nu sunt mulţumit de cum începe noul an şcolar, pentru că mă aşteptam la o reacţie mult mai rapidă a autorităţilor şcolare; suntem în aceeaşi situaţie, că ne prinde noul an nepregătiţi. De astăzi, pentru opt zile, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi toţi inspectorii şcolari semnează o tematică de control privind modul în care sunt pregătite unităţile de învăţământ pentru noul an şcolar, privind mai multe aspecte, între care măsurile medico-sanitare în contextul combaterii pandemiei, efectuarea igienizărilor sau a dezinsecţiilor spaţiilor de învăţământ şi a mijloacelor de transport şcolare, asigurarea pazei şi a protecţiei şcolilor”, a spus Marin Popescu, într-o conferinţă de presă.

De interes:  Luminiţa Jivan a demisionat din PSD! " Nu pot face parte dintr-o echipă în care se află persoane care nu au un gram de bun simț!"

Şeful IŞJ Timiş a remarcat, totuşi, faptul că a crescut numărul unităţilor de învăţământ care au obţinut aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu şi a scăzut numărul acelora care nu au primit autorizaţie sanitară de la Direcţia de Sănătate Publică Timiş.

„Potrivit informării ISU Banat, 87 de clădiri în care se desfăşoară activitate de învăţământ sunt autorizate, 88 sunt neautorizate, iar 784 nu au nevoie de autorizare, fiind clădiri noi, concepute astfel încât să ofere siguranţă şi securitate la incendii. În afară de aceste clădiri în care se desfăşoară activitate didactică, mai sunt clădiri conexe, din care 51 sunt autorizate, 60 sunt neautorizate şi 123 nu fac obiectul autorizării”, a detaliat Marin Popescu.

De asemenea, 14 unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, dintre care şapte sunt şcoli gimnaziale, patru sunt grădiniţe şi trei licee din Timişoara. În şcolile gimnaziale menţionate, grupurile sanitare sunt insuficiente.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.