Apropierea câtorva evenimente de maximă importanță în orașul de la malul Dunării, precum: Ceaunul de Aur, sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, dar și Zilele Orașului Moldova Nouă determină autoritățile locale să se focuseze asupra ultimelor detalii pentru ca totul să iasă ca la carte. În acest sens, dă startul eliminării insectelor ce constituie o sursă de infecție pentru corpul uman, cât și acțiunilor de deratizare.

Prima acțiune ce va fi desfășurată pe toate raza UAT-ului se referă la deratizare (stârpirea șoarecilor și a șobolanilor prin otrăvire, cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene), activitate programată să aibă loc miercuri, 7 august, începând cu ora 10.00. Tot începând cu ora 10.00, joi, 8 august, în cadrul acțiunii de dezinsecție la sol vor fi luate în vizor scările de bloc, aleile etc., întreaga procedură fiind reluată 12 ore mai târziu, mai exact, începând cu ora 22.00, însă, de data aceasta, cu ajutorul unor mașini specializate pentru acest tip de acțiune.

De interes:  ”În țara asta, chiar nicio instituție a statului român nu poate să spună ceva la adresa unei companii?!” Robu dă vina pe fabrici pentru poluarea din oraș!

Acțiunile ce vor fi demarate miercuri și joi nu au efecte secundare asupra organismului.

Primăria Moldova Nouă, împreună cu firma care se va ocupa de aceste activități (Agro Fito DDD SRL) îi atenționează pe apicultori ca, în perioada de dezinsecție, să ia toate măsurile necesare pentru a proteja albinele de posibilele intoxicații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.