Șoferii care săptămâna aceasta nu au părăsit orașul pentru o oază de liniște trebuie să știe că în Timișoara se vor institui noi restricții rutiere, deoarece autoritățile profită de perioada concediilor pentru a remedia drumurile cu probleme. Vor fi restricții în zona de lângă Hotelul Continental și Bastion, unde lucrările sunt începute de câteva săptămâni, dar și la pasajul din Ronaț.

În zona de la Bastion se va turna stratul de uzură, după lărgirea drumului. De miercuri, Primăria anunță restricții. Traficul rutier se va închide în perioada 21 – 23 august pe Strada Martin Luther, respectiv în perioada 23 august, de la jumătatea zilei, până în 26 august pe Strada Hector şi în Piaţa I.C. Brătianu pe sectorul care face legătura între Strada Popa Şapcă şi B-dul Take Ionescu. Relațiile permise pentru șoferi sunt: Strada Popa Şapcă – Piaţa Mărăşti relaţie de dreapta, Strada Oituz – Strada M Luther relație de dreapta, B-dul T. Ionescu – Strada Popa Șapcă 1 bandă de dreapta.

De interes:  Luminița Jivan, cu Viorica Dăncilă! Ceilalți pesediști din Caraș-Severin, nu neapărat!

Lucrări și la pasajul din Ronaț

De marți încep lucrările și la pasajul peste calea ferată din Ronaț, pe drumul spre Săcălaz și Jimbolia, DN59A. Din 2017, Primăria Timișoara a preluat de la Ministerul Transporturilor Drumul Naţional 59A, tronsonul de la km 3+170-la km 4+400, inclusiv pasajul CF. Autoritățile au sesizat probleme mari la rosturile de dilatație, care impun măsuri de urgență. În prima fază, se va interveni pentru a remedia defecțiunile apărute, marți, 20 august, în intervalul 7.30 – 14.30.

Rosturile vor fi înlocuite definitiv și într-o a doua etapă, pe care autoritățile urmează să o anunțe în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.