Handbaliștii reșițeni continua seria amicalelor. Urmează turneul de la Turda

Deși rosso-nerii au pierdut ambele meciuri de verificare disputate cu Politehnica Timișoara, antrenorul Ilie Vaidasigan are încredere în elevii săi, și e convins că forța de joc a formației reșițene va crește în perioada următoare. Seria jocurilor amicale din programul rosso-nerilor se află abia la început. La sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 2 și 3 august, reșițenii vor participa la un turneu amical în municipiul Turda, alături de alte trei formații de pe prima scenă internă.

„Vor mai intra în competiție echipele Minaur Baia Mare, Politehnica Timișoara și, desigur gazdele de la Potaissa Turda. Va fi un turneu disputat în sistem final four, noi vom debuta vineri, de la ora 18.00, cu meciul contra celor din Turda. A doua zi, în funcție de rezultatul primei partide, vom juca fie pentru locurile 3-4, fie pentru locurile 1-2”, a precizat antrenorul Ilie Vaidasigan.

Lotul CSM-ului va pleca vineri dimineața spre Turda. După acest patrulater, rosso-nerii revin în municipiul de pe Bârzava, pentru a pregăti următorul test: în data de 11 august, de la ora 19.00, handbaliștii reșițeni vor primi la Polivalentă replica formației Dinamo București, actuala campioană a României.

De interes:  Locuri prea puține la creșă. Epidemia a înrăutățit situația

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.