Hala de Lactate și Carne din Piața Badea Cârțan a fost redeschisă pentru vânzare, acolo fiind efectuate o serie de lucrări de igienizare si modernizare. De asemenea, vânzătorii care dețineau acolo vitrine frigorifice au fost puși să și le repare.
Directorul societății Piețe SA spune că momentul închiderii halei, după un control al celor de la Protecția Consumatorilor, s-a dorit a fi transformat în unul cu motivație politică.
”Când a trebuit să închidem Hala, au fost persoane care au încercat să transforme acest subiect într-unul politic. Nu am comentat controlul, nu am comentat amenda, ne-am conformat atât solicitărilor inițiale, cât și celor ulterioare, de detaliu, în privința deficiențelor care trebuiau corectate. Mă bucur că deopotrivă, producătorii și comercianții din Hala de Lactate și Carne-Badea Cârțan, au înțeles că soluția pentru ca OPC să ne dea acordul pentru redeschiderea acestei locații cât mai rapid, este condiționată și de viteza cu care ei își înlocuiesc sau remediază vitrinele”, conform lui Liviu Cocean, citat de debanat.ro
Ce a fost solicitat de OPC și a ținut de Piețe s-a realizat, spune acesta.
”Ce a ținut de partea noastră de reabilitări consider că ne-am mișcat foarte bine, datorită unor angajați dedicați cărora țin sa le mulțumesc în mod special. Totodată, doresc să reamintesc faptul că anul trecut am făcut următoarele reparații în regie proprie fără de care la momentul controlului situația ar fi fost dezastruoasă:
Reparație și vopsire structură metalică geamuri și uși, Dotare uși interioare cu sistem de închidere automată, Zugrăveli interioare la pereți și tavane hală, coridoare și toaletă, Reparație și încărcare echipamente climatizare, Înlocuire corpuri luminoase vechi cu unele noi tehnologie LED, Înlocuirea tuturor chiuvetelor din hală, Igienizare canalizare hală și înlocuire sisteme de scurgere, Eliminarea totală a suporților metalici (ruginiți) pentru mezeluri”, a mai anunțat oficialul.
Totodată, spune el, s-a impus tuturor celor care desfășoară activități comerciale în această hală ca până la momentul reluării activității, să-și înlocuiască sau repare vitrinele, să le igienizeze la modul impecabil și să le doteze cu paravane de protecție plexiglas, să înlocuiască toate platformele, suporții și tocătoarele din lemn cu variante alternative conforme din punct de vedere sanitar-veterinar (lemnul fiind un mare purtător de bacterii).
Sursa: Realitatea de Timis