Focare de pestă porcină în județul Timiș

În urma examinării unor probe prelevate de la porci proveniți dintr-o exploatație nonprofesională din localitatea Nițchidorf și, respectiv, dintr-o exploatație nonprofesională din localitatea Duboz, a fost confirmată, de către Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București, Pesta Porcină Africană.

Prefectul Zoltan Nemeth a convocat, astăzi, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia s-a emis o hotărâre în baza căreia au fost stabilite zonele de protecție și supraveghere din jurul focarelor de pestă porcină africană. Totodată, s-a decis uciderea imediată, sub control oficial, și neutralizarea suinelor din cele două exploatații nonprofesionale.

Astfel, pentru focarul primar de pestă porcină africană din localitatea Nițchidorif s-au stabilit :

Zona de protecție (0-3 km) care cuprinde localitățile Nițchidorf și Duboz
– Exploatații comerciale de suine – Ferma Nițchidorf 2 și Ferma Nițchidorf 3, aparținând SC Smithfield Romania  SRL

Zona de supraveghere (3-10 km) care cuprinde localitățile Vucova, Silagiu, Blajova, Buziaș, Bacova, Chevereșu Mare, Otvești, Berini, Cerna și Tormac, județul Timiș și localitatea Izgar din județul Caraș-Severin.
– Exploatații comerciale de suine – Ferma Nițchidorf 1, Ferma Bacova și Ferma Tormac, aparținând  SC Smithfield Romania  SRL
 
Pentru focarul secundar de pestă porcină africană din localitatea Duboz s-au stabilit :

De interes:  "Virtuozii Semenicului", pe scena Festivalului Naţional "Mariana Drăghicescu"

Zona de protecție (0-3 km) care cuprinde localitățile Duboz și Cadar
– Exploatația comercială de suine Ferma Nițchidorf 3, aparținând SC Smithfield Romania  SRL

Zona de supraveghere (3-10 km) care cuprinde localitățile Tormac, Berini, Blajova, Vucova, Silagiu din județul Timiș și localitățile Izgar, Ersig, Vermeș și Șoșdea din județul Caraș-Severin
– Exploatații comerciale de suine – Ferma Nițchidorf 1, Ferma Nițchidorf 2 și Ferma Tormac, aparținând SC Smithfield Romania  SRL
 
Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru aceștia, virusul având, însă, impact la nivel social, din punct de vedere economic.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.