Farul – Sepsi OSK 0-1. Covăsnenii câștigă Supercupa României pentru al doilea an consecutiv VIDEO

Sezonul 2023/2024 a început cu Supercupa României! Farul Constanța, campioana en-titre, și Sepsi, câștigătoarea Cupei, s-au întâlnit pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, unde și-au disputat primul trofeu pus în joc în această stagiune, adjudecat în final de covăsneni, scor 1-0, scrie DigiSport.

Astfel, campioana României a ratat primul trofeul al noului sezon, în timp ce Sepsi și-a trecut în palmares a doua Supercupă a României din istoria clubului.

Prima repriză a meciului de pe ”Ilie Oană” a fost una mai mult a situațiilor. Nedelcu, Mazilu și Borza au fost cei mai periculoși oameni de la Farul, în timp ce Ștefănescu, Bălașa și Safranko, cu o ocazie mai mare în minutul 44, au făcut meciul mai spectaculos. Partea a doua a meciului a început direct cu deschiderea scorului. Ion Gheorghe a punctat în minutul 47, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Denis Ciobotariu.

Sali, Alibec și Dumitrache au avut ocazii în partea a doua a meciului, însă nu au reușit să trimită mingea, în cele din urmă, în poartă. Cosmin Matei a mai ratat o ocazie mare pentru Sepsi, în minutul 74, când a fost blocat în ultimul moment de Marian Aioani. Astfel, Sepsi a câștigat Supercupa României, după ce a mai reușit acest lucru și la începutul sezonului trecut.

De interes:  Ludovic Orban, despre susținerea lui Iohannis pentru Cîțu: Președintele e deja la al doilea mandat, trebuie să se gândească la soarta PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.