Secţia de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a primit, vineri, cinci aparate de ventilaţie mecanică pentru pacienţii cu dificultăţi majore de respiraţie, prioritar cei infectaţi cu SARS-CoV-2, asigurând concentraţia de oxigen necesară bolnavilor care nu pot respira spontan.

Dispozitivele medicale sunt folosite pentru ventilaţia invazivă şi noninvazivă, dar şi în situaţia în care este necesar transportul pacientului intubat. Prin conectarea la un asemenea ventilator mecanic, pacientul primeşte volumul de aer necesar funcţionarii organismului.

„Aceste aparate de ventilaţie mecanică, primite în plină pandemie, reprezintă o gură de aer. Un aparat de ventilaţie este egal o gură de aer pentru pacientul infectat cu SARS-CoV-2. Aparatul îl ajută pe bolnav să respire. În cazul celor aflaţi în stare critică, dispozitivul preia practic întreaga funcţie respiratorie a pacientului”, spune coordonatorul Secţiei ATI a spitalului, dr. Mirela Porosnicu

Donaţia de ventilatoare, în valoare de 75.000 de euro, a fost făcută de o companie de drogherie.

„La nivelul grupului (companiei, n.r.) au fost achiziţionate 15 ventilatoare şi am reuşit să alocăm cinci pentru Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Achiziţia este de 75.000 de euro, sunt produse noi, cumpărate special în acest scop. Ne-am dorit mult să venim către Timişoara, în sprijinul comunităţii locale şi sperăm că achiziţia va fi de mare ajutor în bătălia pe care ştim că o duce acest spital cu coronavirusul”, spune administratorul reprezentanţei din România al companiei, Cristian Crişan.

De interes:  Alina Vuc merge la Tokyo! Valoroasa luptătoare din Reșița continuă lupta pentru medalii la Mondialul din Kazahstan – Banat FM

Primarul Dominic Fritz subliniază că în cadrul proiectului municipalităţii „Oxigen pentru Timişoara” se doreşte siguranţa că vor exista cât mai multe paturi cu oxigen şi chiar cu ventilatoare.

„Ne ajută foarte mult în tratarea pacienţilor aflaţi în stare foarte gravă. Tot astăzi, împreună cu un grup de ONG-uri din oraş, cu Fundaţia Comunitară Timişoara, vrem să iniţiem un call către populaţie, către firmele din Timişoara, pentru a face donaţii pentru achiziţia de concentratoare de oxigen. Vrem să cumpăram cât mai multe concentratoare posibil. Am achiziţionat deja asemenea aparate pentru spitalele din Timişoara dar acum, în etapa a doua, vrem să cumpăram concentratoare pe care să le dăm pacienţilor aflaţi la domiciliu şi care au nevoie de un asemenea ajutor respirator. Din păcate, o asemenea achiziţie se poate face doar din fonduri private. Mă bucur că astăzi, cu această donaţie (de la compania de drogherie, n.r.) am făcut încă un pas pentru proiectul Oxigen pentru Timişoara”, a completat Dominic Fritz.

De interes:  Acțiune de 7 ore pentru salvarea unui bărbat din munții Țarcu – Banat FM

În dotarea Spitalului „Victor Babeş” Timişoara mai sunt 22 de aparate de ventilaţie mecanică, iar alte şase asemenea dispozitive au fost transferate altor unităţi sanitare implicate în lupta anti-COVID.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.