Cu totii suntem constienti de faptul ca este extrem de important sa ne familiarizam copiii inca din primii ani de viata cu o alta limba, pe langa cea materna. Aceasta abilitate le va fi de mare folos acestora pe viitor, motiv pentru care este esential sa ne implicam cat mai mult intr-o astfel de activitate si sa incercam sa punem la dispozitia celor mici toate resursele necesare pentru ca acestia sa priveasca cu interes si curiozitate invatarea unei limbi straine.
Planse cu literele alfabetului
Una dintre cele mai importante prioritati pentru parintii implicati trebuie sa fie aceea de a-i motiva pe copiii lor sa invete o limba straina de la o varsta cat mai frageda. Indiferent daca este vorba de engleza, franceza sau spaniola, primul pas pe care trebuie sa il urmeze cei mici in tot acest demers este invatarea si memorarea alfabetului limbii respective – mai ales daca acesta contine si diacritice speficie.
Desigur, aceasta misiune se poate dovedi de cele mai multe ori o adevarata provocare in lipsa unor materiale de suport interactive, care sa starneasca interesul, atentia si dorinta de cunoastere a copiilor. Din fericire insa, la momentul actual exista diverse solutii salvatoare in acest sens, cum ar fi plansele cu literele alfabetului de la Editura DPH, special concepute pentru a fi pe intelesul tuturor copiilor si pentru a le starni acestora curiozitatea si pofta de studiu.
Aceasta editura pune la dispozitia prescolarilor, elevilor, parintilor si cadrelor didactice o multitudine de materiale educationale, printre care se numara si plansele cu alfabetul ilustrat al limbii spaniole, franceze sau engleze, prin intermediul carora cei mici vor avea parte de o experienta educativa cat mai distractiva si eficienta, pe placul lor. Toate aceste planse contin ilustratii colorate si atractive, cu diverse obiecte sau animalute si, implicit, cu denumirile lor specifice intr-o anumita limba, astfel incat copii sa poata face asocieri intre acestea si sa reuseasca sa memoreze mult mai usor toate literele.
Invata-ti copilul alfabetul spaniol folosind planse cu litere
Esti dornic sa inveti spaniola impreuna cu cel mic, dar nu stii cum sa-l inveti pe acesta alfabetul spaniol? Indiferent de scenariu, un lucru este cert: lumea fascinanta a literelor alfabetului spaniol poate fi de cele mai multe ori desul de dificil de deslusit si inteles de catre copii.
Cu toate acestea, afla ca nimic nu este imposibil. Invatarea alfabetului spaniol poate fi chiar o activitate foarte distractiva si relaxanta, atat timp cat este abordata intr-un mod care sa fie atractiva pentru cei mici. In acest sens, Editura DPH vine in intampinarea ta cu planse cu alfabetul ilustrat al limbii spaniole, menite sa-i ajute pe copii sa se familiarizeze treptat cu fiecare litera, intr-o maniera cat mai simpla, captivanta si antrenanta. Aceste materiale educative, extrem de practice si de interactive, cuprind toate literele alfabetului spaniol, insotite de ilustratii simpatice, astfel incat copiii sa poata asocia fiecare litera cu cate o imagine, pentru a intelege si pentru a memora mai bine. In acest fel, cu siguranta invatarea va fi mult mai distractiva, atat pentru parinti, cat si pentru cei mici.
Nu in ultimul rand, daca iti doresti ca experienta invatarii sa fie privita cu entuziasm de copilul tau, afla ca Editura DPH gazduieste pe rafturile sale virtuale si planse cu planetele Sistemului Solar, cu ilustratii care surprind ordinea planetelor, dimensiunile si culoarea acestora, planse cu harta Europei, in care sunt ilustrate monumentele, traditiile si aspectele speciale ale continentului European pe langa granitele si relieful acestuia, planse cu animale domestice sau salbatice, planse cu fructe si legume sau planse cu operatii matematice, dar nu numai – totul pentru o experienta educativa completa, care sa ii atraga pe copii si care sa faca din dorinta de a cunoaste o realizare. Asadar, nu mai sta pe ganduri si trage si tu o fuga pe site-ul edituradph.ro, pentru a face cele mai inspirate alegeri pentru copilul tau, conform varstei, nevoilor si preferintelor sale.