Descinderi de amploare, miercuri dimineată, în Timis, Mehedinți și Gorj, pentru anihilarea unei rețele de certificate verzi COVID false. Oamenii legii au descins la 6 adrese unde locuiesc persoane suspectate că ar fi facilitat obținerea de astfel de certificate, fără ca beneficiarul să fi fost imunizat. Unul dintre cei vizați e și un medic, suspectat că a făcut zeci de „vaccinări la chiuvetă”.

Oamenii legii au descins la 3 adrese din Drobeta Turnu Severin, 2 din județul Gorj și una din Timiș potrivit Realitatea Plus.

Printre cei ridicați se află și un medic din județul Mehedinți, suspectat că ar fi realizat zeci de imunizări false, pentru persoane din toată țara, pe care le-ar fi înscris în registrul european de vaccinare.

Ofiterii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din Timis sunt cei care instrumentează dosarul.

Cercetările au început în urmă cu câteva luni, când unul dintre beneficiarii unui astfel de certificat de vaccinare a ajuns în stare gravă, la spital și a recunoscut că, de fapt, nu s-a imunizat.

De interes:  Bilanț CoVid-19, 8 mai: 202 cazuri noi! Sunt raportate 277 de decese, dintre care 256 sunt anterioare ultimelor 24 de ore și neînregistrate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.