Politica
Deputatul Lazăr Ion Marian acuză PSD că blochează proiectul de lege care aduce pensii mai mari militarilor în rezervă!

PSD loveşte în pensionarii militari din orgolii politice: social-democraţii blochează proiectul de lege care aduce pensii mai mari militarilor în rezervă! Astăzi, în cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, s-a luat o decizie care afectează direct pensionarii militari în rezervă: procedura de urgenţă pentru proiectul de lege propus de PNL, care vizează majorarea pensiilor militare, a fost respinsă. PSD a solicitat ca acest proiect să fie discutat în mai multe comisii, încetinind astfel procesul.
Ce înseamnă asta? Propunerea PNL, care ar asigura recalcularea și indexarea pensiilor militare pe baza soldei actuale, este blocată temporar, chiar dacă proiectul a fost foarte bine primit de reprezentanții pensionarilor militari și avea acordul iniţial al coaliției de guvernare pentru indexare.
PSD a intervenit în ultimul moment cu un tertip legislativ, argumentând că la Camera Deputaților ar trebui să fie prima instanță care să discute proiectul, și nu Senatul, unde a fost inițial depus de PNL. Motivul este unul pueril şi arată o rezistenţă clară din partea premierului Marcel Ciolacu şi a partidului său față de acest proiect benefic pentru militarii în rezervă. PSD preferă să lovească în pensionarii militari doar pentru că soluţia a fost propusă de PNL.
PNL rămâne ferm angajat să lupte pentru drepturile pensionarilor militari. De asemenea, recent am reușit să adoptăm o ordonanță de urgență care a crescut plafonul de neimpozitare a pensiilor militare de la 2.000 la 3.000 de lei, beneficiind circa 200.000 de pensionari militari începând cu 1 octombrie.
Vom continua să milităm pentru ca această propunere să fie votată și să asigure echitate pentru toți pensionarii. Conform proiectului liberal, pensiile militarilor vor crește în funcție de creșterea soldei pe care o primesc militarii activi. O astfel de măsură va asigura echitatea între pensionarii militari: nu vor mai fi diferenţe la banii de pensie între pensionarii militari cu același grad, dar care s-au pensionat în momente diferite.
Lazăr Ion Marian,
Deputat PNL Vâlcea
Politica
MAREA UNIRE A NEAMULUI, ÎN ZI DE MARE SĂRBĂTOARE. CĂLIN GEORGESCU VA FI ALĂTURI DE POPORUL ROMÂN: MII DE OAMENI, DIN NOU ÎN STRADĂ

Astăzi are loc cea mai mare manifestație a începutului de an. În doar câteva ore, mii de români se vor prinde în hora unirii neamului românesc, alături de președintele ales, Călin Georgescu. Este un gest de unitate, într-o zi de sărbătoare pentru români. Este și un semnal important pentru politicienii care ne conduc și care au dezbinat țara în momente-cheie.
La ora 13.00 este asteptat sa inceapa evenimentul. Realitatea PLUS se afla, vineri dimineata, la statuia Eroilor Militari Romani cazuti la datorie, acolo unde Calin Georgescu ii asteapta pe toti romanii care vor sa participe la eveniment.
Vineri dimineata, la ora 7.00, oamenii incepeau deja sa soseasca in Parcul Tineretului.
„Am plecat de la 11.30 din Vaslui si am ajuns 5.30 in Bucuresti cu ganduri de pace, ganduri bune; sa imi vad prietenii pe care ii am, sa il vad pe dl. Calin, sa facem o hora si voie buna”, a declarat un roman sosit inca de la primele ore ale diminetii in parcul din Capitala.
Intrebat de ce a ales sa vina tocmai la Bucuresti pentru a sarbatori Mica Unire, acesta a raspuns: „Daca venea dl. Calin la Iasi, ma duceam la Iasi. Asa am venit eu la Bucuresti”.
Romanul a spus, de asemenea, ca are de gand sa ramana in Capitala cat va fi nevoie, mentionand ca nu se simte obosit. „Duc (oboseala – n.r.)”, a mai spus acesta.
Sursa: Newsinn
Politica
Gelu Voican Voiculescu, adus la Parchetul General pentru a fi inculpat în dosarul Mineriadei

Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în primul guvern postcomunist, a ajuns joi dimineață în fața procurorilor de la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat din dosarul Mineriadei.
Săptămâna trecută, Voican a solicitat reprogramarea întâlnirii, din motive medicale. La începutul lunii ianuarie, Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu au fost înştiinţaţi că au calitatea de inculpaţi pentru acuzaţia de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din 1990, care a înnăbuşit violent protestele din Piaţa Universităţii şi s-a soldat cu morţi şi răniţi.
Fostul președinte Ion Iliescu a fost audiat la domiciliu pentru că problemele de sănătate nu-i permit deplasarea la sediul Parchetului.
Procurorii vor reface ancheta în acest dosar, după ce în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a retrimis dosarul Mineriadei la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
În luna iunie a anului 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu.
Politica
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană

Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee’s și Carl’s Jr, în funcția de ambasador al Statelor Unite în Uniunea Europeană, potrivit AFP.
„Andy este avocat, om de afaceri, comentator economic și autor de best-seller. În 2000, a fost numit CEO al CKE Restaurants, compania-mamă a lanțurilor internaționale de restaurante Carl’s Jr. și Hardee’s. În timpul mandatului său de 17 ani ca CEO, Andy a scos compania din dificultăți financiare grave, permițându-i să supraviețuiască”, a declarat președintele american pe platforma sa, Truth Social.
Trump, relație delicată cu Uniunea Europeană
Donald Trump are o relație de dificilă cu Uniunea Europeană. „UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău. Ei nu iau mașinile noastre sau produsele noastre agricole. De fapt, ei nu iau prea multe”, a spus el, marți.
În timpul campaniei sale prezidențiale, republicanul a denunțat deficitul comercial al Statelor Unite cu UE, comparând uniunea cu „o mică Chină”, care „profită” de prima putere economică a lumii.
-
Localeacum 6 days
SEO On-Page: Cum să Optimizezi Site-ul pentru un Ranking Mai Bun
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
RCA-ul s-a scumpit din nou! Șoferii caută soluții pentru a face față noilor tarife
-
Ce trebuie sa stiiacum 7 days
Dermatita atopică: tratament și cauze
-
Featuredacum 6 days
Cum să îmbini soluțiile moderne pentru structuri solide și rezistente
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Steriletul, metoda de contracepție cu peste 99% eficiență
-
Featuredacum 6 days
Jocurile de noroc online și sănătatea mentală: Cum să te protejezi
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Depresia – ce este, cauze, simptome, diagnostic și tratament
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Acid azelaic: ce este și cum funcționează