Culisele statului paralel | Theodor Stolojan – premierul celor 400 de zile de echilibru dinamic VIDEO

După ce a terminat studiile la Academia de Studii Economice, tânărul Stolojan s-a angajat ca economist în mai multe întreprinderi comuniste, dar și în ministere și direcții ale epocii. Revoluția îl prinde la Departamentul Relații Valutare și Financiare Internaționale. La 46 de ani, Stolojan ajunge în primul guvern democrat, în funcția de ministru al finanțelor. E cunoscut drept omul care a susținut privatizarea în cel mai pur stil românesc.

După mineriada din 1991, la conducerea României vine un guvern de coaliție condus de Theodor Stolojan. Numirea a fost făcută de către Ion Iliescu.

Neimplicat politic, cu mandat limitat, cele 13 luni în care Stolojan a condus Guvernul au fost marcate de măsuri economice controversate precum recapitalizarea băncilor sau naționalizarea valutei. La finalul mandatului, Stolojan părăsește viața politica și alege să lucreze pentru Banca Mondială. Legăturile cu foștii lideri ai FSN nu se pierd însă. Așa că, în campania pentru alegerile prezidențiale din 96, îl găsim pe Theodor Stolojan în comitetul de sprijin al candidatului PDSR Ion Iliescu.

De interes:  Arad:  AUDIO Circa 1.000 de pastile ecstasy, cannabis și peste 18.000 lei, descoperiți în mașina unui șofer drogat din Arad

În 2000, Stolojan se întoarce în politica românească și se înscrie ca simplu membru în Partidul Național Liberal. A fost doar un pas până când să fie propus candidat în cursa prezidențială.

Câștigă doar locul trei după ce, la mare distanță, s-au clasat Ion Iliescu și Coneliu Vadim Tudor. În 2003, în calitate de președinte PNL, Stolojan semnează cu partidul democrat condus, pe atunci, de Traian Băsescu, protocolul alianței DA. Iar în 2004, Stolojan devine pentru a doua oară candidat la prima funcție în stat.

Și chiar l-a susținut. În plină campanie electorală, Theodor Stolojan își surprinde chiar și colegii de partid cu un anunț trist. După câștigarea alegerilor din 2004, Traian Băsescu nu-l pierde pe drum pe loialul său coleg. Care, între timp pare că nu mai avea atât de mari probleme de sănătate.

După nici o săptămână însă, fostul candidat la președinția țării, actualmente premier desemnat, ia o nouă hotărâre radicală.

Dar alianța DA a mai rezistat până în primăvara lui 2006, când PD a fost scos de la guvernare, iar Stolojan a fost exclus din partid. Și astfel, pe firmamentul politicii dâmbovițene apare un nou partid. PL-D, la conducerea căruia este Theodor Stolojan.

De interes:  Cum imbunatatiti scorul de credit

Stolojan pare să trăiască cea mai bună perioadă a vieții sale. Este un politician înstărit, cu importante investiții la bursă, dar și cu o pensie de la banca mondială. În plus, încasează și peste 8 milioane de euro din vânzarea complexului Clăbucet Sosire din Predeal.

În ultimii 15 ani Stolojan a ocupat funcția de europarlamentar și a fost membru în mai multe comisii în care era nevoie de expertiza unui economist de top. Pentru că, până la urmă, poziția de economist pare să-l definească cel mai bine pe Theodor Stolojan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.