Culisele Statului Paralel | Cum a ajuns pastorul liberal-conservator Robert Sigartău în echipa “progresistă” a lui Florin Cîțu

România este una dintre cele mai conservatoare țări din Uniunea Europeană. Este țara în care a apărut un marș „al normalității”, ca răspuns nesolicitat la marșul membrilor din comunitatea LGBT. În această realitate a României anului 2021, cum se împacă progresismul lui Cîțu cu ideile din moțiune, cu credința și cu ideile despre familie promovate de unul dintre cei mai mari susținători ai săi, Robert Sighiartău?

Premierul României, Florin Cîțu, a acordat un interviu revistei Universității Grinnell din SUA – acolo unde a studiat – în care vorbește despre cum și-a propus să lupte pentru drepturile homosexualilor și ale lesbienelor, în calitatea lui de PNL-ist.

„We need to fight for both freedoms”/ „Trebuie să luptăm pentru ambele libertăți.”, declara Cîțu despre LGBT, în magazine.grinell.edu.

Cu toate acestea, în moțiunea cu care Florin Cîțu candidează la șefia PNL nu vorbește nimeni despre credință. Pe de altă parte, îl avem Robert Sighiartău, care se declară un susținător al referendumului pentru căsătorie inițiat de Coaliția pentru familie.

„Susțin proiectul de modificare a Constituției propus de Coaliția pentru Familie. Am încercat, atât cât am putut, și în cadrul partidiului din care fac parte, acolo unde am avut posibilitatea, să susțin demersul și să-l explic cât mai bine.”

De interes:  9 august – Banat FM

Cei doi au avut opinii foarte diferite în privința referendumului pentru familie. În timp ce Cîțu a refuzat să meargă la vot, Sighiartău a fost un mare susținător și a votat pentru.

„Votul meu a fost un refuz de a participa la o manipulare ordinară pusă în scenă de PSD. Cei care au ales să participe, votând DA sau NU, au făcut jocul PSD.”, afirma Florin Cîțu la vremea respectivă.

Cu totul altfel vedea lucrurile actualul aliat al lui Cîțu. „Am venit la referendum, din respect pentru milioanele de români care au avut această iniţiativă de modificare a Constituţiei pentru definirea clară a căsătoriei. Din respect pentru dreptul suveran al tuturor românilor de a se pronunţa, la referendum, asupra acestei teme de o maximă importanţă pentru societate. Am votat pentru valorile familiei care este inima societăţii noastre şi care dă trăinicia si viaţa acestei societăţi. Este un vot pentru binele copiilor noştri, pentru binele României si pentru viitorul ei.“, declara Sigartău în 2018.

De interes:  Bilanț coronavirus: 2.989 de cazuri noi și 150 de decese. Vezi situația pe fiecare județ

În timpul unei predici dintr-o biserică din Londra, Robert Sighiartău, care este și pastor, a spus că Dummnezeu i-a spus să intre în politică. Nu știm ce i-a mai spus Dumnezeu să facă pe lângă asta, dar poza sa apare într-un documentar despre „Familia”: o grupare creștină secretă care influențează politica lumii.

Documentarul expune culisele vizitei efectuate în România, în 2017, de unul dintre cei mai influenți emisari ai Familiei – congresmanul Robert Aderholt, a cărui vizită a fost plătită de organizație și aranjată de deputatul PNL Ben-Oni Ardelean, despre care aflăm în episodul 4 intitulat „Dictatori, criminali și hoți” că este un vechi și activ membru al organizației religioase, pe care este gata să o servească oricând.

„Am menționat Frăției că urma să avem un referendum, când am fost ultima oară în SUA în vizită, anul trecut (2017 n.r.). De atunci, am discutat cu ei de mai multe ori despre cum se desfășoară procesul. Frăția, ei sunt niște oameni pe care îi pot suna oricând, iar problema mea devine numaidecât problema lor”, afirma un alt liberal apropiat religiei, Ben-Oni Ardelean, citat de bistriteanul.ro.

De interes:  4 august – Banat FM

În 2018, Sighiartău își informa urmăritorii, printr-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, că a avut onoarea de a participa la National Prayer Breakfast din SUA, „un eveniment de excepție la care sunt invitați lideri din toată lumea și care se desfășoară în prezența președintelui SUA”

După modelul Statelor Unite ale Americii, în organizarea Grupului Ecumenic de Rugăciune, și Palatul Parlamentului din București găzduiește de câțiva ani un Mic Dejun cu Rugăciune. Manifestarea prezintă un mare interes pentru clasa politică, dar și pentru Biserică, fiind organizată de Grupul Ecumenic de Rugăciune al Parlamentului. Sighiartău e un membru foarte vocal la toate întâlnirile de acest fel.

Grupul de Rugăciune întrunește 21 de membri din toate partidele politice și nu apare în nicio categorie de structură parlamentară. Adică, operează pe lângă regulament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.