Fostul desputat PSD Cristian Rizea spune că președintele partidului NOI, Vladimir Dachi, și persoane cu funcții de răspundere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au planificat să-l răpească și apoi să răspândească un fake news despre fuga lui din Republica Moldova. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalist, miercuri, în cadrul unei intervenții în direct pe canalul de YouTube „Spovedania lui Rizea”. 

„Ei au făcut un buletin fals cu identitatea mea. O persoană cu acest document a încercat să intre în Transnistria, sâmbătă, 30 aprilie. Între timp, a fost diseminată informația că eu am fost acea persoană. Se încearcă inducerea în eroare a opiniei publice pentru că, atunci când Dachi și mafioții mă vor răpi, să vină în fața voastră și să spună că am fugit din țară. Iar dovada va fi faptul că prima tentativă am făcut-o sâmbătă. Vă jur, cu mâna pe Biblie, am fost sâmbăta, toată ziua, acasă. Iar acest fapt poate fi confirmat de cel puțin trei persoane și de imaginile de pe camerele video”, a precizat Cristian Rizea, pe canalul de YouTube „Spovedania lui Rizea”, potrivit realitateadinmoldova.md.

Mai mult, jurnalistul a anunțat autoritățile Republicii Moldova și Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent D. Logsdon despre scenariul criminal elaborat de către Vladimir Dachi și mafioți.

De interes:  Cod GALBEN de CANICULĂ în vestul țării. Temperaturile ating 39 de grade!

„Am expediat autorităților Republicii Moldova denunțuri împotriva lui Vladimir Dachi și a complicilor lui din cadrul Ministerului de Interne, foști demnitari ca Ion Țurcan, și actuali angajați ai MAI, împreună cu slugile lui Igor Dodon, care mi-au instrumentat această falsă fugă din Republica Moldova. Am toate documentele aici, înregistrarea făcută către doamna ministră Ala Revenco, unde am denunțat activitățile criminale ale lui Vladimir Dachi.

Am documentul depus la Procuratura Generală, către procurorul general Dumitru Robu, pe care îl rog să-și facă treaba. Am denunțul înregistrat la SIS și un denunț către Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea, Ambasada SUA la Chișinău și ambasadorul au fost deja informați cu privire la ce se pregătește împotriva mea și a familiei mele. Ce nu știți voi este că soția și copilul meu au fost amenințați cu moartea de către Vladimir Dachi, de aceea se află acum în SUA, sub protecția Biroul Federal de Investigații”, a mai afirmat Cristian Rizea.

De interes:  Călăuză de migranți, prinsă în Timiș

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.