Control în mijloacele de transport în comun din Timișoara. Vizați: vagabonzii, hoții și bețivii

Polițiștii locali au organizat o amplă acțiune, în ultimele două zile, la care au cooptat și lucrători ai Societății de Transport Public Timișoara, precum și ai Societății Metropolitane de Transport Timișoara.

Principalul scop a fost acela de a preveni prezența hoților de buzunare în mijloacele de transport și în stațiile acestora, dar și alte fapte precum practicarea cerșetoriei, consumul de alcool, aruncarea de deșeuri, deteriorările și distrugeri, sprijinirea lucrătorilor STPT și SMTT în combaterea călătoriei fără bilet, oprirea și staționarea autovehiculelor în stațiile de tramvaie, autobuze și troleibuze etc, dar și constatarea  de diverse nereguli care trebuie remediate.

În cadrul acțiunii au fost verificate un număr de 36 mijloace de transport și stații ale acestora, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale și constatate nereguli precum lipsa curățeniei, deșeuri abandonate, stații vandalizate, prin înscrisuri și cu geamuri sparte.  

Pe lângă atenția acordată prevenirii faptelor de furt, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban și Patrulare Navală au mai aplicat, de la începutul acestei luni, în cadrul verificărilor efectuate zilnic, alte 72 sancțiuni contravenționale pentru fapte prevăzute de Legea 61/1991, HCL 371/2007 și OUG 195/2002, cum ar fi apelarea la mila publică, refuzul de legitimare, proferarea de injurii, scandaluri, călătorie frauduloasă, mizerie în mijloacele de transport, blocarea de către autovehicule a stațiilor STPT etc. Polițiștii locali continuă acțiunile, atât pe cont propriu, cât și în comun cu instituțiile cu care colaborează.  

De interes:  Annabelle Comes Home (Annabelle 3) – Banat FM

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.