„Constructorii neserioaşi de pe Autostrada Lugoj – Deva trebuie să primească o palmă” | Express de Banat

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că în conturile CNAIR există acum 80 de milioane de lei din executarea garanţiilor pentru nerespectarea contractului pentru Autostrada Lugoj – Deva.

„La un moment dat, toţi constructorii neserioaşi trebuie să primească, aş spune, o palmă. Pentru că România trebuie să aplice exact clauzele contractuale. Nu respecţi calitatea, nu respecţi termenul limită, ai o problemă. Şi cred că asta trebuie să facă orice ministru al Transporturilor care este în deplinătatea facultăţilor mintale, când vine vorba de infrastructura din România. Nu putem să mai tolerăm şmecherii”, a spus ministrul.

Acesta a explicat că informaţiile pe baza cărora nu a acceptat recepţia Lotului 3 de la Lugoj – Deva s-au dovedit justificate, iar CNAIR-ul a încasat banii din executarea garanţiilor. „Au apărut acele fisuri pentru care nu am dat în trafic autostrada, deci informaţiile pe care eu le-am primit de la CNAIR au fost reale şi fundamentate. Tot ce pot să spun în momentul de faţă, în conturile CNAIR-ului au intrat undeva la 80 de milioane, bani din garanţiile care trebuia executate conform graficului pentru neaplicarea condiţiilor cotractuale”, a declarat Cuc.

De interes:  Miza de aur: Cum a devenit România un punct de interes pentru cazinourile europene

Ministrul nu are un termen în care se vor relua lucrările sau în care va fi gata expertiza care va permite continuarea acestora. „Aşteptăm expertiza, şi după ce vine expertiza…”, a spus ministul. Cuc a cerut conducerii CNAIR o expertiză privind fisurile apărute la lotul 3 al austostrăzii Lugoj-Deva. CNAIR a executat la jumătatea lunii septembrie garanția constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunțarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea. La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale. Compania de Autostrăzi a emis o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii în care trebuiau să remedieze şi pentru întârzierile din contract, în valoare de 73 de milioane de lei, iar valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.