Combaterea AVC, o prioritate la nivel național. Rafila promite module de educaţie pentru sănătate în școli, din 2024

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, vineri, că este o prioritate la nivel naţional combaterea AVC prin metode care să ducă la recuperarea integrală a pacienţilor, mai ales că tot mai mulţi tineri fac infarct sau AVC. Preventiv, ministrul afirmă că se poate face educaţie pentru sănătate, de aceea, va face tot ce ţine de instituția pe care o conduce ca începând din anul şcolar viitor să existe în sistemul de îmvăţământ educaţie pentru sănătate adaptată vârstelor copiilor.

„Noi avem un proiect împreună cu Societatea de Cardiologie şi cea de Neurologie (…) discutăm de o patologie foarte apropiată. Strategia Naţională este aproape gata în acest domeniu şi lucrăm tocmai pentru extinderea acestor centre şi în zona de neurologie, pentru că combaterea accidentului cerebrovascular prin metode care să ducă la recuperarea integrală a pacienţilor este o prioritate”, a declarat, vineri, Rafila, într-o conferință de presă, potrivit News.ro.

”Astfel de centre nu necesită doar o decizie administrativă, necesită şi un personal calificat, iar la acest lucru lucrăm, am început module de pregătire şi, până la sfârşitul acestui an, vom avea primele generaţii de intervenţionişti în domeniul AVC”, a mai mai spus Rafila.

De interes:  Cine este procurorul care a rezolvat oribila crimă de la Arad. Cum l-a găsit pe ucigașul fetiței de 4 ani

Întrebat ce se poate face preventiv, acesta a precizat: ”Preventiv, trebuie să facem educaţie pentru sănătate, am spus-o de atâtea ori”.

”Este un lucru valabil pentru foarte multe domenii, începând de la combaterea consumului de droguri, la copii şi la adolescenţi, prevenirea bolilor cardiovasculare”, a adăugat ministrul.

Mai mult, ministrul spune că va face tot ce-i stă în putință pentru introducerea unor cursuri obligatorii de educaţie pentru sănătate în şcoli.

”Eu insist şi vă promit că voi face tot ceea ce ţine de Ministerul Sănătăţii pentru ca, începând din anul şcolar viitor, în şcoala românească să existe module de educaţie pentru sănătate, care să nu mai fie facultative şi să fie frecventate de un număr mic de copii, ci să fie o disciplină curriculară permanentă, adaptată vârstei, încât fiecare grupă de copii, fie că discutăm de învăţământul primar, gimnazial sau liceal, să aibă acces la aceste informaţii legate de un stil de viaţă sănătos, tocmai pentru prevenirea bolilor cardio şi cerebrovasculare”, a arătat ministrul.

De interes:  Criza coronavirus în Europa și lipsa reacției românești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.