Meteorologii au emis o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în 32 de judeţe, dar și o informare de vreme rea ce vizează majoritatea regiunilor până vineri seara.

De astăzi, de la ora 12:00 până mâine la ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, local în Muntenia şi Moldova, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.

În vestul țării sunt vizate județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

În același timp, de astăzi și până vineri seara la ora 23:00, va fi în vigoare o informare de vreme instabilă în cea mai mare parte a ţării. Pe parcursul acesteia se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină.

De interes:  „Drumul spre redescoperirea propriei persoane vine prin intermediul cicatricilor din viața fiecăruia”. Selena Gomez – Lose You To Love Me | Official Video – Banat FM

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 35 l/mp.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va menţine ridicată până la finalul săptămânii în curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.