După ce au stat în prima etapă și au învins în etapa a doua, pe teren propriu, formația Mureș Monsters, Locomotivele din Reșița se pregătesc pentru cel de-al treilea test din CNFA 2019. Mâine, Reșița Locomotives joacă în capitală, contra redutabilei formații Bucharest Rebels. Deja calificată în play-off, echipa reșițeană va încerca să facă un joc cât mai bun, într-o întâlnire în care pornește totuși cu șansa a doua, după cum afirmă Raul Siladi, fondatorul și liderul Locomotivelor. Partida Bucharest Rebels – Reșița Locomotives se va disputa mâine, de la ora 19.00, în complexul „Ion Țiriac”. Acesta va fi și primul joc pe care echipa reșițeană îl dispută în nocturnă.

„E un meci pe care, evident, dorim să-l câștigăm – pornim în toate meciurile cu gândul la victorie – dar ne dăm seama că plecăm cu șansa a doua. De fapt, noi plecăm cu șansa a doua la fiecare meci, pentru că toată lumea ne consideră outsideri, dar noi vrem să demonstrăm că putem face un joc frumos. Din păcate, avem câteva indisponibilități, câțiva jucători sunt accidentați, iar alții pur și simplu nu pot veni din cauza serviciului, dar sunt convins că aceia care vor intra pe teren vor face totul ca să iasă cum ne dorim”, a declarat Raul Siladi.

De interes:  Europa epuizează resursele planetei. Acum consumăm resurse naturale care aparțin generațiilor viitoare! – BANAT

La două săptămâni după acest joc, în data de 18 mai, Locomotivele vor juca la Timișoara, iar pe 2 iunie, reșițenii revin în fața propriilor suporteri, pentru meciul de acasă cu formația campioană, Cluj Crusaders. Revenind la meciul de mâine, să notăm că pentru confruntarea cu Rebelii, Locos vor avea sprijinul foștilor Războinici din capitală. Gruparea reșițeană va deplasa la București un lot format din 25 de jucători. Lor li se vor alătura însă mai mulți foști jucători de la Bucharest Warriors, care întăresc anul acesta lotul Locomotivelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.