Cinci vietnamezi reținuți la frontieră

Poliţiştii de frontieră ai Sectorului Sânnicolau Mare au depistat cinci cetăţeni vietnamezi, patru bărbaţi şi o femeie, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Cei cinci au fost surprinși în apropierea localității de frontieră Colonia Bulgară, la aproximativ 100 m de linia de frontieră. Deoarece persoanele nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni vietnamezi, cu vârste cuprinse între 32 şi 40 deani, intraţi legal în România, în baza unor vize de muncă. Acestea au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

De interes:  Accident grav la Berzovia – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.