Cel mai lung fulger orizontal din lume

cel-mai-lung-fulger-orizontal-din-lume

Lungimea lui este egală cu suprafaţa a două municipii mari din România.

Cercetătorii afirmă că cel mai lung fulger pe orizontală a străbătut o distanţă de 321 de kilometri şi a putut fi admirat deasupra statului Oklahoma, în 2007.

Recordul a fost înregistrat după ce fulgerul s-a întins pe o lungime de 321 km, fiind mărimea cumulată a municipiilor Bucureşti şi Turda.

Un alt fulger cu o lungime impresionantă a fost înregistrat deasuprea sudului Franţei. Acesta a luminat cerul timp de 7,74 de secunde, în 2012.

Experţii de la Organizaţia Meteorologică Mondială au înregistrat evenimentul ca fiind un record al fenomenelor extreme. Petteri Taalas, secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, a declarat: „Fulgerul este un hazard natural care pune capăt multor vieţi în fiecare an. Îmbunătăţirea modului prin care putem să le monitorizăm şi să le detectăm ne va ajuta să menţinem siguranţa publică”.

Datele provenite de la sateliţi au demonstrat că fulgerul străbate cerul de 30 de ori pe secundă. Mai devreme, în acest an, Senzorul Imagistic pentru Fulgere, de la bordul unui satelit NASA, a descoperit că într-o zonă din Venezuela se produc mult mai multe fulgere decât în alte părţi de pe Pământ. În zona lacului Maracaibo, din Venezuela, se produc în jur de 297 de furtuni cu fulgere, în fiecare an. Zona fiind lovită de 1,2 milioane de fulgere anual.

De interes:  La Mulţi Ani, Ştefan Bănică Jr.!

Sursa: Mail Online

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.