Un tânăr, cetățean turc, de 25 de ani, a fost jefuit în Parcul Central de cinci băieți. Aceștia l-au urmărit, au vazut că este singur iar locul pustiu și l-au amenințat cu un pistol. I-au luat telefonul mobil și au disparut rapid, pe biciclete. Bărbatul jefuit a anunțat poliția care i-a depistat pe cei vinovați.

„Azi -noapte, în jurul orei 1, polițiștii secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani a fost deposedat, sub amenințarea unei arme, de telefonul pe care îl avea asupra sa de către mai multe persoane necunoscute, în timp ce se afla în Parcul Catedralei din Timișoara. În jurul orei 1:30, polițiștii Secției 3 Timișoara au depistat cinci minori, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, bănuiți de comiterea faptei. În prezent, minorii se află la audieri, polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale desfășurând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a declarat Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

De interes:  România a introdus carantină la revenirea din ȘASE provincii din Spania

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.