Imaginile de la un botez organizat într-un cort uriaș, la marginea localității Ghiroda au făcut înconjorul rețelelor de socializare, stârnind revolta celor care fac zilnic efortul de a respecta regulile destinate stopării răspândirii epidemiei de coronavirus. După ce oamenii s-au plâns autorităților, au venit și primele reacții.

„În aceste vremuri complicate, regulile pe care trebuie să le respectăm, ca simpli cetățeni, reprezintă un minim de efort comparativ cu sacrificiile pe care le fac cei care luptă cu pandemia în prima linie. Grija pentru cei apropiați și respectul față de comunitatea în care trăim ar trebui să fie lege pentru toți, însă nu tot timpul se intâmplă asta. În cazul de față, azi dimineață, Poliția Locală din Ghiroda a fost sesizată de existența unei adunări masive de oameni, aproximativ 200, eveniment constatat și raportat către Poliția Națională de către colegii noștri. 13 echipaje de poliție și jandarmerie au intervenit la locație, unde se desfășura un botez, au fost legitimate toate persoanele. Facem apel, și pe această cale, către concetățenii noștri, să respecte regulile și să ne sesizeze de fiecare dată când constată încălcarea lor”, au transmis reprezentanții Primăriei Ghiroda.

De interes:  Cristian Rizea a votat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Au fost aplicate 128 de sancțiuni în valoare de 35.250 lei. „Totodată, organizatorul a fost sancționat pentru nerespectarea condițiilor privind organizarea și desfășurarea de procesiuni în spatii deschise, conform prevederilor Legii 55/2020 art 65 lit i, cu o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei. În urma intervenției, procesiunea a fost încheiată, iar persoanele participante au părăsit locul întâlnirii”, transmit reprezentanții Prefecturii Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.