Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, într-o declarație de presă, că a decretat stare de urgență în România. „Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă vom lua măsuri severe. Începând de astăzi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile”.

”Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale. Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta e singura cale princ are salvăm viețile celor dragi nouă. E extrem de important ca oamenii să fie corect informați.

Ce înseamnă instituirea stării de urgență, ce efecte va produce asupra vieții fiecăruia dintre noi: Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor. Activitatea se suspendă pe perioada stării de urgență în preuniversitar și universitar. Salut eforturilor cadrelor didactice. Foarte important e să limităm povara financiară asupra cetățenilor. Astfel, pe perioada stăriid e urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente, servicii de utilitate publică, gaze, carburanți, electricitate în limita prețului mediu din ultimele trei luni, și la alimente. Serviciile medicale pentru tratarea cazurile de coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se susțin din buget. Angajatorii și angajații afectați de efedctele crizei vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale. Angajații și familiile din sectoarele economice afectate vor beneficia de protecție socială.

De interes:  Casa de Cultură a Studenților Reșița la reuniunea Comitetului Director pentru Tineret

Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea de zile libere părinților nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, penitenciare, sanitar și altor categorii stabilite după caz. Aceste categorii au dreptul la o majorare a salariului potrivit legii 19 din 2020”, a declarat Klaus Iohannis.

Măsuri pentru companii

Tot în sprijinul angajaților și angajatorilor se introduce posibilitatea ca în companii și instituții, unde se poate, să se poată lucra la domiciliu sau în telemuncă. Nu mai e necesar drumul la sediul instituțiiloor pentru beneficii sociale, pot fi depuse electronic. Un capitol important e despre măsurile în domeniul sanitar. Am dispus ca în structurile MAI, sanitare, asistență socială, să se poată angaja fără concurs personalul necesar. Am dispus asigurarea sumelor necesare la Ministerul Sănătății pentru achizionarea directă a materialelor și medicamentelor necesare. Am simplificat procedurile de decontare a banilor în sistemul sanitar.

În economie, guvenrul poate lua măsuri de sprijin și va va anunța curând pachetul de soluții pregătit. Producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea epidemiei. Se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică. Am decis suspendarea efectuării controalelor la angajatori de către ITM, cu câteva excepții.

Efecte în justiție: activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgență deosebită. Lista se stabiliește de conducerea ÎCCJ și conducerile Curților de Apel. Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la lata sau chiar în aceeași zi. Toate măsurile detaliate, pe fiecare domeniu, se regăsesc în decretul emis azi și care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial”, a mai precizat președintele.

De interes:  Maluma ne introduce într-o poveste despre trădare, pasiune și instincte primare | Instinto Natural ft. Sech [Official Video] – Banat FM

Mesaj de mulțumire pentru medici

”Transmit un mesaj special medicilor și personalului medical care au demonstrat profesionalism și o extraordinară dedicare. Vă mulțumesc tuturor și vă suntem recunoscători”, a spus Iohannis.

Autorităţile au precizat că nu toate măsurile prevăzute de lege vor fi luate în mod obligatoriu, menţionând faptul că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Conform legii, starea de urgenţă este decretată de preşedinte prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României, în 5 zile de la decretare trebuind solicitată încuviinţarea Parlamentului. Starea de urgenţă se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile, dar preşedintele, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

La puţin timp după anunţul preşedintelui, Grupul de Comunicare Strategică a precizat: ”Având în vedere enunţarea în spaţiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgenţă, fără a se menţiona faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menţionăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Facem apel la responsabilitate şi în acest caz în modul de prezentare a cadrului legal şi a măsurilor care pot avea legatura cu motivul pentru care a fost anunţată decizia referitoare la starea de urgenţă”, a transmis, sâmbătă seară, Grupul de Comunicare Strategică.

De interes:  197 de persoane infectate cu virusul COVID-19 în ultimele 24 de ore

Premierul Ludovic Orban a argumentat necesitatea instituirii stării de urgenţă, prin nevoia unor proceduri de achiziţie rapide, prin negociere directă, care să poată fi derulate pentru cumpărarea de materiale, de echipamente, de substanţe, de echipamente de protecţie care în prezent pot fi obtinute cu dificultate din cauza cererii foarte mari. De asemenea, a apreciat că este nevoie de măsuri care să întărească toate instituţiile care sunt în prima linie a bătăliei împotriva coronavirusului.

Ludovic Orban a precizat că o altă măsură care ar putea fi luată se referă la limitarea creşterii preţurilor la medicamente şi a enunţat şi posibilitatea unor rechiziţii dacă este nevoie de spaţii de carantină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.