Connect with us

Locale

Anca Alexandrescu, „descindere” în județul lui Ciolacu

Publicat

pe

Ținutul Buzăului, cândva unul dintre cele mai bogate din țară, a ajuns după revoluție un județ în paragină. De la privatizările eșuate și tot mai dubioase, până la falimentările unor întreprinderi importante, industria Buzăului mai rezistă doar cu câteva afaceri. Orașele Râmnicu Sărat și Nehoiu au rămas fără bazele economice care până în 1989 asigurau majoritatea locurilor de muncă pentru localnici.

„Atunci când am decis să vin la Buzău, mi s-a spus că nu am cu cine să vorbesc acolo, pentru că nu va avea nimeni curaj să vorbească, fiindcă este un județ roșu. Până la urmă, am reușit să-l convingem să vină la noi în emisiune pe președintele CJ Buzău, însă nu și pe primar. Am văzut realizările cu care se laudă primarul. Cel mai bun brand european de oraș. Dar nu am văzut niciun oraș în care aproape peste tot sunt panouri cu realizările primarului. Pe lângă Ciolacu, de aici e și Elena Udrea și Cătălin Predoiu. Ca fapt divers, în 2016 s-a inaugurat maternitatea din Buzău. Pentru a treia oară. Prima a fost în 2012, când s-a inaugurat doar pentru alegeri, cu aparatura închiriată”, a declarat Anca Alexandrescu.

De interes:  Miron Mitrea, despre întâlnirea crucială de la Davos: Niște oameni extrem de bogați încearcă să ne stabilească nouă modul în care ar trebui să existăm

„Am venit ca să fac aici emisiune pentru buzoieni, nu împotriva cuiva. Așa cum am făcut pentru cei din Tulcea sau Constanța. Sunt atâtea personalități de aici care nu au făcut nimic pentru acest județ, încât nu-mi vor ajunge 3 ore. Am vrut să văd realitățile crunte cu ochii mei. 

Și Elena Udrea era vedetă în anii 90, era pe prima pagină a ziarelor, pe post de Miss. De aici provine și Cătălin Predoiu. Băsescu a venit de 58 de ori în 60 de zile la podul de la Mărăcineni”. 

Constantin Toma, primarul, absentează, este plecat în Israel, dar lumea îl laudă că, în ultimii 6 ani a făcut ceva pentru oraș.

Președinte Consiliul Județean Buzău Petre Emanoil Neagu

„Sunt cunoscuți trovanții, acolo este un geoparc destul de cunoscut, avem muzeul de chihlimbar, dar și celebrii cârnați de Pleșcoi”. Nu avem turism, pentru că pensiunile de la munte sunt doar de weekend. Vrem ca Buzăul să devină brand național. Am făcut acea tranzacție, am fost verificat de instituții. Nu am cumpărat titluri de la alții, care puteau revendica. Nu am nicio legătură, decât cu bunicul. Procura să se ocupe de acte a fost la tatăl meu. Mătușa mea a fost de acord să vândă, a primit bsni o parte, dar și alte terenuri. Casa în care locuiesc este cea a familiei, bunicul mi-a făcut o procură. Nu știu ce s-a întâmplat cu domnul David. Am încasat 800.000 de euro pe acele terenuri, prin bancă, apar în declarația de avere.

De interes:  Acoperiții care s-au învelit cu banii statului. Cine conduce SRL-urile Serviciilor. Autoritățile au încept să verifice licitațiile la minut din Sănătate

Sebastian Silvestru jurnalist

„Este la a doua ediție acel gard de pe bulevardul Eroilor, acolo erau poze cu eroii, iar domnul primar Toma s-a pus pe dânsul acolo, mai rău, l-a pus pe Nicolae Ceaușescu. Lui i s-a părut că nu e greșeală. Nu aș putea spune că a făcut ceva bun pentru oraș, deși e o schimbare față de anii trecuți”

Cosmin Dinu actor și profesor

Guvernul a schimbat inspectorii școlari, iar în mijlocul semestrului 2 am plecat, aveam salariu de 2500 de lei, iar salariul de debutant a fost de 1700 de lei. Atunci când în inspectorate au apărut oameni care nu aveau treabă cu educația, eu am decis sa plec din învățământ.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

Stațiunea Căciulata – Destinația Ideală pentru Relaxare și Tratament Balnear

Publicat

pe

De

Stațiunea Căciulata, situată în județul Vâlcea, este una dintre cele mai renumite destinații de tratament și relaxare din România. Cu ape termale bogate în minerale, peisaje spectaculoase și o gamă variată de hoteluri și centre de tratament, această stațiune atrage anual mii de turiști în căutare de sănătate și liniște.

De ce să alegi o vacanță la Căciulata?

Cunoscută pentru efectele terapeutice ale apelor sale minerale, Căciulata este recomandată atât pentru tratamente balneare, cât și pentru odihnă și recreere. Stațiunea dispune de multiple facilități de cazare și centre spa moderne, care oferă oaspeților condiții excelente pentru un sejur relaxant.

Hoteluri în Căciulata – Confort și servicii de calitate

Dacă ești în căutarea unei unități de cazare la standarde ridicate, ai la dispoziție mai multe opțiuni excelente:

  • Hotel Cozia Caciulata – Oferă camere confortabile, acces la piscine cu apă termală și tratamente de recuperare pentru diverse afecțiuni.
  • Hotel Oltul Căciulata – Situat în inima stațiunii, pune la dispoziția turiștilor servicii de cazare și tratament de top.
  • Hotel Traian – Recunoscut pentru baza sa modernă de tratament, acest hotel este ideal pentru cei care doresc o combinație între relaxare și recuperare.
  • Hotel Orizont – Oferă facilități moderne, camere spațioase și un centru spa bine dotat.
  • Casa Românească – Un loc cu specific tradițional, unde turiștii se pot bucura de preparate românești delicioase și de un centru spa atrăgător.
De interes:  Bilanț coronavirus 30 septembrie. Peste 12.000 de noi cazuri

Toate aceste unități oferă opțiuni variate de cazare Căciulata, fie că ești interesat de un sejur scurt sau de un tratament de lungă durată.

Cazare și tratament Căciulata – O combinație perfectă pentru sănătate

Datorită bazelor de tratament bine echipate, stațiunea este una dintre cele mai căutate destinații pentru recuperare și prevenție. Cazare tratament Căciulata este o alegere ideală pentru cei care suferă de afecțiuni reumatismale, digestive sau respiratorii.

Procedurile disponibile includ:

  • Băi cu ape minerale
  • Hidroterapie
  • Electroterapie
  • Aerosoli și inhaloterapie
  • Masaje terapeutice

Rezervări Căciulata – Planifică-ți sejurul din timp!

Stațiunea este foarte populară pe tot parcursul anului, așa că este recomandat să faci din timp rezervări Căciulata pentru a beneficia de cele mai bune oferte la hotelurile din zonă.

Cazare spa Căciulata – O experiență de relaxare absolută

Pentru cei care doresc un sejur de răsfăț, există numeroase opțiuni de cazare spa Căciulata. Hotelurile și centrele wellness oferă piscine cu apă termală, saune, jacuzzi și tratamente de relaxare perfecte pentru eliminarea stresului și refacerea organismului.

De interes:  Bilanț coronavirus 9 octombrie - 3.186 de cazuri noi și 52 de decese

Descoperă frumusețea stațiunii Căciulata

Pe lângă tratamentele balneare, stațiunea oferă și numeroase activități recreative. Turiștii pot vizita Parcul Național Cozia, Mănăstirea Cozia sau pot face plimbări pe malul Oltului pentru a se bucura de aerul curat și peisajele spectaculoase.

Dacă îți dorești un sejur relaxant, benefic pentru sănătatea ta, vacanțele la Căciulata sunt alegerea perfectă. Indiferent dacă vii pentru tratament sau pentru relaxare, vei găsi aici condiții excelente, peisaje de poveste și ospitalitate autentică.

Alege să te bucuri de o experiență unică în una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare din România!

Citeste in continuare

Ce trebuie sa stii

Profesioniști cu experiență pentru proiectul dumneavoastră de construcții

Publicat

pe

De

Echipa noastră este formată din ingineri, arhitecți, constructori și meșteri pricepuți, fiecare având o vastă experiență în domeniul construcțiilor, renovărilor și amenajărilor. Pasiunea pentru construcții ne motivează, iar fiecare proiect reprezintă o oportunitate de a demonstra calitatea, seriozitatea și profesionalismul nostru.

Servicii complete de construcții și renovări

Oferim soluții complete pentru proiectele dumneavoastră, de la faza de proiectare până la execuție și finalizare. Indiferent dacă este vorba despre construcția unei case, consolidarea unei clădiri sau amenajări exterioare, echipa noastră vă oferă siguranță, calitate și profesionalism. Serviciile noastre includ:

De interes:  Bilanț coronavirus 30 septembrie. Peste 12.000 de noi cazuri

Garanția unei finalizări la timp

Respectăm termenele stabilite și ne asigurăm că fiecare proiect este livrat conform specificațiilor. Planificăm fiecare etapă cu atenție pentru a optimiza timpul și resursele, oferindu-vă siguranța unui rezultat impecabil.

De ce să alegeți echipa noastră?

Sunt numeroase motive pentru care suntem alegerea potrivită pentru proiectul dumneavoastră:

  • Experiență vastă și profesionalism – Avem o echipă calificată și dedicată.
  • Materiale de calitate superioară – Folosim produse de top pentru rezultate durabile.
  • Respectarea termenelor – Finalizăm fiecare proiect la timp, fără abateri.
  • Consultanță personalizată – Oferim soluții adaptate fiecărui client.
  • Garanția lucrărilor – Asigurăm execuții corecte și de lungă durată.

Contactați-ne pentru o ofertă personalizată!

Indiferent de complexitatea proiectului, suntem aici pentru a transforma planurile dumneavoastră în realitate. Contactați-ne pentru o evaluare gratuită și descoperiți soluțiile optime pentru construcții, renovări și amenajări.

Citeste in continuare

Ce trebuie sa stii

Creare Site Web Profesional: Soluții All-Inclusive pentru Afacerea Ta

Publicat

pe

De

Analitix Web este partenerul tău de încredere în dezvoltarea prezenței online a afacerii tale. Fondată de Faghiura Rares, compania se specializează în furnizarea de soluții digitale complete pentru întreprinderi mici și mijlocii, având o experiență de peste 3 ani în domeniu.

Servicii All-Inclusive pentru Site-ul Tău

Analitix Web oferă un pachet complet de servicii necesare pentru ca site-ul tău să fie online și performant:

  • Proiectare și Construire Site Web: Dezvoltăm site-uri web personalizate, adaptate nevoilor și obiectivelor afacerii tale. Echipa noastră de web developeri, designeri și copywriteri nativi în 8 limbi străine se asigură că website-ul tău reflectă identitatea brandului și atrage clienții potriviți.

  • Optimizare SEO: Implementăm strategii de optimizare pentru motoarele de căutare, asigurând o vizibilitate crescută în rezultatele Google. Prin tehnici avansate de SEO, ne asigurăm că site-ul tău apare în primele rezultate, atrăgând astfel un trafic organic de calitate.

  • Promovare și Marketing Online: Gestionăm campanii PPC și creăm conținut relevant pentru a atrage și fideliza clienții. Echipa noastră se ocupă de promovarea afacerii tale prin articole bine optimizate, publicate pe platforme de încredere, crescând astfel vizibilitatea brandului tău.

  • Găzduire și Mentenanță Continuă: Asigurăm hosting de încredere și întreținere constantă pentru funcționarea optimă a site-ului tău. Ne ocupăm de toate aspectele tehnice, astfel încât tu să te poți concentra pe dezvoltarea afacerii tale.

De interes:  ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din Iaşi, Neamţ şi Bacău

Abonamente Flexibile și Accesibile

Înțelegem importanța unei investiții eficiente, de aceea oferim site-uri sub formă de abonament lunar pe 6 luni, all-inclusive. Acest pachet include crearea site-ului de prezentare, SEO, domeniu/hosting și optimizare Google Maps, totul la un preț accesibil. În plus, primești lunar articole în valoare de 1000 RON pe site-uri de știri și anunțuri cunoscute, pentru a-ți promova afacerea eficient.

Expertiză Demonstrată

Cu peste 130 de proiecte finalizate, portofoliul nostru acoperă diverse industrii, inclusiv platforme medicale, educaționale și de comerț electronic. Echipa noastră este formată din profesioniști dedicați, pregătiți să transforme viziunea ta în realitate.

De ce să Alegi Analitix Web?

  • Garanția Calității 100%: Dacă nu ești mulțumit de colaborarea noastră, îți returnăm banii în maxim 14 zile (valabil pentru primele 30 de zile de contract).

  • Transparență și Comunicare: Vei avea un project manager dedicat, gata să te asiste în orice moment.

  • Rezultate Concrete: Ne concentrăm pe creșterea vânzărilor, a ratei de conversie și a vizibilității afacerii tale în mediul online.

De interes:  Acoperiții care s-au învelit cu banii statului. Cine conduce SRL-urile Serviciilor. Autoritățile au încept să verifice licitațiile la minut din Sănătate

Alege Analitix Web pentru a-ți dezvolta afacerea online cu soluții profesionale și personalizate. Contactează-ne astăzi și hai să construim împreună succesul tău digital!

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Localeacum 2 hours

Stațiunea Căciulata – Destinația Ideală pentru Relaxare și Tratament Balnear

Stațiunea Căciulata, situată în județul Vâlcea, este una dintre cele mai renumite destinații de tratament și relaxare din România. Cu...

Ce trebuie sa stiiacum 20 hours

Profesioniști cu experiență pentru proiectul dumneavoastră de construcții

Echipa noastră este formată din ingineri, arhitecți, constructori și meșteri pricepuți, fiecare având o vastă experiență în domeniul construcțiilor, renovărilor...

Ce trebuie sa stiiacum 1 day

Creare Site Web Profesional: Soluții All-Inclusive pentru Afacerea Ta

Analitix Web este partenerul tău de încredere în dezvoltarea prezenței online a afacerii tale. Fondată de Faghiura Rares, compania se...

Cum îți poți adapta dieta zilnică pentru o mai bună digestie Cum îți poți adapta dieta zilnică pentru o mai bună digestie
Ce trebuie sa stiiacum 1 day

Cum îți poți adapta dieta zilnică pentru o mai bună digestie

Fotografie de Vitalii Pavlyshynets pe Unsplash   O digestie eficientă joacă un rol esențial în menținerea sănătății generale și a...

Top 5 sfaturi pentru a preveni ridurile prin alegerea corectă a cremei de ochi Top 5 sfaturi pentru a preveni ridurile prin alegerea corectă a cremei de ochi
Ce trebuie sa stiiacum 1 day

Top 5 sfaturi pentru a preveni ridurile prin alegerea corectă a cremei de ochi

Sursă foto: pexels.com   Ridurile din jurul ochilor sunt adesea primele semne ale îmbătrânirii pielii, iar prevenirea lor este o...

Ce trebuie sa stiiacum 4 days

Creativitatea: motorul inovației în antreprenoriat

În peisajul antreprenorial actual, creativitatea reprezintă fundamentul inovației și al succesului pe termen lung. Studiile arată că ideile inovatoare și...

Ce trebuie sa stiiacum 4 days

Cum să calculezi costul unui website: Factori și estimări actualizate

Într-o lume digitală în continuă expansiune, un website bine realizat este esențial pentru orice afacere. Deși majoritatea proprietarilor de afaceri...

Localeacum 4 days

Espressoare Second Hand: Merită Să Cumperi La Mâna a Doua?

Cafeaua este pentru mulți dintre noi o necesitate zilnică, un ritual care ne ajută să începem ziua cu energie. Tot...

Localeacum 5 days

Cum ai putea sa alegi cea mai avantajoasa solutie de inchiriere auto in Otopeni

Închirierea unui autoturism premium în Otopeni aduce multiple beneficii ce pot transforma orice deplasare într-o experiență de neuitat. În primul...

Strategii eficiente pentru începătorii în cazinouri online care vor să câștige rapid Strategii eficiente pentru începătorii în cazinouri online care vor să câștige rapid
Ce trebuie sa stiiacum 6 days

Strategii eficiente pentru începătorii în cazinouri online care vor să câștige rapid

Poză de u_ikll9rvaom pe Pixabay.com   Intrarea în lumea cazinourilor online poate fi o experiență palpitantă și provocatoare, mai ales...

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2025 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro