Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au identificat și sancționat un bărbat de 40 de ani, cetățean american din New Jersey care, aflat în Timișoara la o rudă de-a sa, a igienizat un apartament situat pe Bdul Take Ionescu, abandonând pe domeniul public o cantitate semnificativă de deșeuri.

Cel în cauză a fost sancționat conform Legii 211/2011 actualizată, cu amendă de 6000 lei, acesta strângând ulterior deșeurile. Pentru celelalte resturi pe care le mai are în apartament a fost îndrumat de polițiștii locali către centrul de colectare al societății de salubrizare Retim, pentru a nu mai depune pe domeniul public deșeurile, zona respectivă fiind și una deosebit de circulată.

Conform Legii 211/2011 modificată prin Legea 188/2019, sancțiunile pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt între 3000 și 6000 de lei, cu dispunerea ridicării acestora, iar în cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locația în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

De interes:  Două minore lovite pe trecerea de pietoni – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.