Alpinistul Horia Colibășanu începe o nouă expediție în Himalaya

Alpinistul Horia Colibășanu va pleca marți, 5 aprilie, spre Nepal, pentru a începe o nouă expediție în Himalaya, pe Kanchenjunga, singurul munte de peste 8.000 de metri neatins de români.

Este al treilea vârf ca înălțime de pe planetă (8.586 metri) și reprezintă o provocare pentru alpinismul din România.

„Pentru a atinge acest obiectiv, voi face din nou echipă cu Marius Gane și slovacul Peter Hámor, după ce anul trecut am fost împreună pe Dhaulagiri.

Vom începe cu un trekking de aproximativ zece zile pentru a ajunge în tabăra de bază, la 5.200 de metri altitudine. Ruta de apropiere de baza muntelui traversează o zonă sălbatică și izolată din Himalaya, la granița dintre Nepal și India. Expediția e programată să dureze două luni”, a transmis alpinistul timișorean Horia Colibășanu.

În jurul datei de 20 mai se preconizează o fereastră de vreme bună pentru ascensiune.

„Până atunci avem timp să ne aclimatizăm și să echipăm ruta. Kangchenjunga este un munte foarte înalt. Are cu doar 25 de  metri mai puțin decât K2, însă e la fel de dificil ca structură. Distanța dintre ultima tabără și vârf este foarte mare”, a mai precizat Colibășanu.

De interes:  Pulverizați această soluție în casă și veți scăpa de muște, gândaci de bucătărie și țânțari în doar două ore!

Expediţia „Kangchenjunga 2022” este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă.

Clubul derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.