Locale
Adevăratul combinator din PSD: Horia Mihălcescu, șopârla de pe umerii lui Liviu Dragnea și Elena Udrea
Fostul consilier al lui Liviu Dragnea, Horia Mihălcescu, a captat atenția publică în momentul în care a fost audiat în privința vizitei fostului președinte PSD în SUA, la ceremonia de investire a președintelui Donald Trump. Calitatea lui în acest dosar: turnător.
În ianuarie 2017, Liviu Dragnea mergea în Statele Unite ale Americii pentru a da mâna cu noul președinte Donald Trump. Imaginile cu fostul lider PSD, avându-l alături pe Grindeanu, au fost amplu comentate, însă întrebările mari s-au pus abia după ce Elliott Broidy, vicepreşedinte al Comitetului de învestire a preşedintelui Statelor Unite care l-a invitat pe Liviu Dragnea, a fost pus sub acuzare că şi-a folosit influenţa pentru consolidarea relaţiilor de afaceri cu lideri străini.
În acest dosar a fost audiat și George Maior, fost șef al SRI și actual ambasador al României în SUA, ca martor.
Unul dintre pionii principali ai delațiunii pe linie româno-americană a fost chiar consilierul lui Liviu Dragnea, Horia Mihălcescu. Acesta „a ciripit” informațiile necesare pentru ca procurorii anticorupție să adune file la dosar, urmând o metodă care l-a consacrat.
Mihălcescu nu a fost doar sfetnicul lui Dragnea, ci și omul de casă al lui Sorin Ovidiu Vântu și al Elenei Udrea. În 2012 a candidat în Ilfov, pentru USL, din partea PSD, pentru un loc de deputat.
Sute de mii de euro pentru presă, ca să-l transforme în formator de opinie
Mihălcescu nu este la primul denunț împotriva colaboratorilor săi, conform surselor apropiate acestuia și este cunoscut pentru metoda „scosului cartofului fierbinte cu mâinile altuia”. Mai exact, acesta și-a creat situații favorabile, sfătuindu-i pe cei care l-au luat drept consultat să acționeze după bunul plac.
Astfel, Mihălcescu, care a deținut funcția de consultant în comunicare al lui Liviu Dragnea, a ajuns să poarte porecla de „samsarul jurnaliștilor”, antamând cu bani grei mai multe nume sonore din piața media, conform dezvăluirilor Newsweek. Kirchhoff Consult SRL, firma lui Mihălcescu, a încasat, din 2016 până în 2019, sute de mii de euro din contractele cu PSD, iar Mihălcescu spunea, anul trecut, că este vorba despre „bani pentru marketing”. Prin intermediul acestor firme transfera sute de mii de euro către jurnaliști. potrivit Newsweek. Cu ajutorul acestor plăți, din banii PSD, a reușit să-și facă și el apariția în platourile TV, devenind analist politic și formator de opinie. Trecutul alături de Liviu Dragnea și de alți politicieni pe care i-a consiliat, precum Elena Udrea, a fost îngropat strategic sub preș, rareori fiind menționate aceste colaborări în spațiul public.
Nu doar lui Dragnea i-a șoptit
Cameleonul politic Hori Mihălcescu a cucerit-o cu opiniile sale și pe Elena Udrea, înainte să ajungă la Dragnea.
„Elena Udrea, o prietena mai veche de-a mea”, spunea consilierul care i-a pregătit interviurile Elenei Udrea, în 2005, după gafa „președintele Norvegiei” (n. nu a știut că Norvegia nu are peședinte) și destrămarea alianței DA. Interviurile gestionate de Mihălcescu au fost pentru Jurnalul National si Antena 3.
„Eu o cunosc pe doamna Udrea, m-am întalnit cu dumneai de trei ori in ultima saptamana. De fapt, am facut o barfa, ca intre fete. Eu ma intalnesc cu o gramada de oameni cu care barfesc, mai vorbesc una, alta. (…) E o prietena mai veche de-a mea, o cunosc de ani buni. Eu am incercat sa-i sugerez doamnei Udrea, cand a venit la Cotroceni, sa fie consiliata, dar dumneaei a spus ca se mai gandeste”, relata Mihalcescu. El nu a confirmat implicarea sa in mesajele lansate de Udrea, spunand ca s-a ocupat doar de partea vestimentara. „Elena Udrea mi-a cerut parerea cum sa se imbrace, doar atat!”, declara Mihalcescu.
De „vestimentația” Gabrielei Firea s-a ocupat tot Mihălcescu, care îi era și fostului edil al Capitalei un sfetnic permanent. Consilierul șoptea în urechea Gabrielei Firea tot ce făcea și zicea Liviu Dragnea, unele informații fiind veritabile șopârle menite să creeze conflicte între cei doi.
Monica Iacob Ridzi, la pușcărie pentru combinațiile făcute în firma lui
În cazul fostului ministru al Turismului, Mihălcescu a folosit ca interfață firma Red Apple Communication International SRL, în care era asociat cu fosta lui soție, Ioana Vârsta – pe atunci consilieră a ministrului tineretului și sportului Monicăi Iacob Ridzi.
În 2015, Ioana Vârsta a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul de abuz în serviciu și corupție în legătură cu contractele acordate fără licitații la manifestările de Ziua Tineretului din 2009.
„Discuțiile cu firmele care au incasat banii au fost initiate si derulate de Ioana Varsta, unele avand loc chiar la sediul Red Apple Communication. In referatul trimis Parlamentului, prin care se solicita ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului PDL Monica Iacob-Ridzi, procurorii DNA sustineau ca fostul ministru ar fi cunoscut pe deplin neregulile pe care le-ar fi facut consiliera sa, Ioana Varsta. Evenimentul Zilei a sustinut ca Ioana Varsta nu este doar asociata lui Mihalcescu in Red Apple Communication, ci si sotia sa, aspect infirmat ulterior de aceasta”, se arată într-o investigație jurnalistică publicată pe Ziare.com.
Căsnicia dintre Horia Mihălcescu și Ioana Vârsta s-a destrămat ulterior, dar consilierul s-a orientat rapid către colega lui, deputata PSD Carmen Moldovan, pe care a luat-o în căsătorie.
Noua doamnă Mihălcescu, la fel de alunecoasă
Carmen – acum Mihălcescu, a fost un om de mare încredere pentru liderul PSD de atunci, Liviu Dragnea, având în vedere că îl suplinea la șefia Camerei Deputaților atunci când acesta pleca în concediu, titrează presa.
Despre Carmen Mihălcescu presa a mai scris și că a fost susținută puternic de Mircea Geoană, dar și de Kelemen Hunor și Valeriu Zgonea pentru a ajunge deputat în Parlamentul României.
Samsarii de presă, tot mai mulți și mai vizibili
„Băieții deștepți” din afacerile cu statul au realizat că presa reprezintă un atuu important, astfel că mulți s-au transformat în samsari de jurnaliști. Motivul? Pentru a da direcții favorabile lor, prin opinia publică. Vom reveni asupra acestui subiect, prezentând și cine sunt cei care se bazează mai mult pe gura lumii, pe care o manipulează prin articole de presă, atunci când nu respectă legea.
Sursa: realitatea din PSD
Locale
Încălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor
Când compari două modele de încălzitor pe gaz, nu te uita la putere în primul rând. Uită-te la raportul dintre putere și suprafața reală de căldură, la distanțele de siguranță cerute și la felul în care aparatul se comportă la temperaturi scăzute. Un model de 13.000 W acoperă în jur de 52 mp în spațiu deschis, dar dacă nu respectă cei 100 cm distanță față de tavan și pereți, cifra aceea nu mai contează.
Mulți aleg încălzitorul după un singur număr afișat mare pe etichetă: puterea în wați. E de înțeles, pare cel mai simplu reper. Numai că doi aparate cu aceeași putere pot încălzi complet diferit, în funcție de tipul de ardere, de forma reflectorului și de combustibilul recomandat. Dacă ai o terasă de restaurant sau pur și simplu vrei să prelungești serile de toamnă pe propriul balcon, merită să compari pe criterii concrete.
Am adunat mai jos reperele care chiar fac diferența între modele. Dacă te documentezi serios pentru gama de incalzitoare pentru terasa exterioara pe gaz, o să recunoști rapid ce caracteristici tehnice merită atenția ta și care sunt doar marketing.
Puterea raportată la suprafață, nu puterea în sine
Un calcul de dimensionare pornește de la câți wați îți trebuie pe metru pătrat. Pentru o terasă complet deschisă, estimarea uzuală e de 250 până la 300 W/mp. Dacă ai paravane sau un spațiu parțial închis, scade la 150-200 W/mp, pentru că aerul cald se pierde mai greu.
Pornind de aici, un aparat de 13.000 W acoperă aproximativ 52 mp în spațiu deschis. Sună mult, dar inelul de confort termic nu e uniform. Căldura se simte cel mai bine la 1,8-2,5 metri de aparat. Mai aproape de 1,5 metri devine deranjant, usucă ochii și obosește. Mai departe de atât, efectul scade vizibil.
Ce înseamnă asta la comparație? Două modele de aceeași putere pot avea zone de confort complet diferite, în funcție de cum e construit reflectorul. Așa că întrebarea nu e „câți wați are”, ci „câte locuri reale pot încălzi confortabil cu el”.
Siguranța, criteriul pe care nimeni nu-l compară până nu e nevoie
Aici se joacă diferența între un aparat liniștitor și unul pe care-l supraveghezi tot timpul. Caută trei lucruri concrete pe fișa tehnică.
- Oprirea automată la înclinare. Modelele serioase, cum sunt cele din gama Doctor Home, taie flacăra automat la o înclinare de 45 de grade. Un client care se lovește de aparat sau o rafală puternică nu mai sunt o problemă majoră.
- Distanța minimă de siguranță. Standardul uzual e de cel puțin 100 cm față de tavan și pereți. Dacă terasa ta are o copertină joasă, verifică această cifră înainte de orice.
- Conformitatea cu reglementările UE. Aparatele pe gaz vândute în Uniunea Europeană trebuie să respecte Regulamentul UE 2016/426 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoși. E un filtru de bază, nu o opțiune.
Un detaliu care scapă multora: încălzitoarele pe gaz nu se folosesc în terase complet închise. Au nevoie de aer care circulă, altfel arderea devine incompletă. Dacă gândul tău e să le pui într-un spațiu izolat total, un model pe gaz nu e alegerea corectă, indiferent cât de bun ar fi.
Cum se comportă la frig, partea care decide iarna
Un încălzitor bun vara poate dezamăgi în ianuarie. Explicația ține de combustibil. Butelia tinde să înghețe la temperaturi scăzute, iar presiunea scade, așa că flacăra devine slabă exact când ai mai multă nevoie de ea.
Soluția e propanul pur, nu butanul. Propanul are punctul de fierbere în jur de -42°C, mult mai jos decât butanul, deci rezistă fără probleme la frigul de afară. Dacă vrei să folosești terasa în extrasezon, întreabă explicit ce combustibil recomandă producătorul. E un criteriu de comparație care separă aparatele de vitrină de cele cu care chiar lucrezi iarna.
Mai e un truc practic, de care puțini vorbesc. Un panou reflectorizant din aluminiu montat pe peretele din spatele aparatului poate trimite înapoi o bună parte din radiația infraroșie, în loc să se piardă în structură. Asta nu ține de model, ci de felul în care îl amplasezi.
Forma aparatului și felul în care se integrează în spațiu
Puterea e identică pe hârtie, dar un model piramidal distribuie căldura altfel decât unul tip cub. Gama Doctor Home, de pildă, acoperă ambele forme, de la modelul Cube negru mat până la varianta Piramida. Alegerea depinde de cum arată terasa ta și câte persoane stau în jurul fiecărui aparat.
Modelele de tip ciupercă, cu reflector circular, împrăștie căldura în toate direcțiile. Sunt bune pentru o masă rotundă cu mai mulți oameni. Cele piramidale, cu flacăra vizibilă pe un tub central, aduc și un plus de atmosferă, pe lângă încălzirea propriu-zisă. Dacă ai un local unde ambianța contează, detaliul ăsta vinde mese.
Pentru un balcon sau o terasă mică de apartament, un aparat masiv devine incomod. Verifică dimensiunile reale și cântărește cât de des va trebui să-l muți sau să-l depozitezi.
Costul de operare și când se amortizează
La un restaurant, calculul e simplu de făcut și adesea surprinzător de favorabil. Investiția în încălzirea terasei se amortizează de regulă în 30 până la 60 de zile de operare plină în extrasezon, prin faptul că ții locurile ocupate mai multe luni pe an.
Formula pe care o poți folosi e directă: număr de locuri, înmulțit cu gradul de ocupare, cu bonul mediu și cu zilele suplimentare de funcționare. Dacă doar cele câteva mese de pe terasă rămân pline încă două luni, aparatul s-a plătit singur.
Pentru uz casnic, logica e alta. Aici contează mai mult confortul și câte seri în plus petreci afară decât un calcul strict de profit. Chiar și așa, un model cu ardere eficientă și consum controlat face diferența pe butelia pe care o cumperi.
Întreținerea, un criteriu ascuns în fișa tehnică
Un aparat bine construit cere puțină bătaie de cap, dar nu zero. Arderea gazului produce vapori de apă care se condensează pe suprafețele reci, iar în timp pot favoriza coroziunea. Un model cu finisaj tratat corect și componente accesibile pentru piese de schimb îți scutește bani pe termen lung.
Merită să verifici dacă producătorul oferă piese separate, cum sunt pistoanele cu gaz sau accesoriile de protecție. Gama Doctor Home include huse dedicate pentru protejarea aparatului în sezonul rece, când nu-l folosești. Pare un amănunt, dar o husă care ține apa și praful departe prelungește simțitor viața unui încălzitor lăsat afară.
Dacă stai să alegi între două modele apropiate ca preț și putere, pune în balanță exact aceste lucruri mici: forma reflectorului, combustibilul recomandat, protecția la înclinare și disponibilitatea accesoriilor. Un aparat bun nu e cel cu cea mai mare cifră pe cutie, ci cel care se potrivește cu suprafața ta, cu felul în care folosești terasa și cu lunile în care chiar vrei să stai afară.
Doctor Shield este producător și distribuitor direct pentru încălzitoarele de terasă Doctor Home în România. Recomandările tehnice se bazează pe specificațiile verificate ale produselor și pe standardele de siguranță aplicabile, fără ajustări favorabile. Înainte de instalare, consultă întotdeauna manualul produsului pentru distanțele de siguranță specifice modelului tău.
Surse
- Regulamentul (UE) 2016/426 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoși. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 2016. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32016R0426
Locale
Creatina și masa musculară: ce îți arată, de fapt, cântarul
Sursa foto: Pexels.com
Pentru adulții care încep antrenamentele de forță sau vor să își dezvolte masa musculară, primele zile de administrare a creatinei pot aduce o surpriză: greutatea crește, deși schimbările fizice sunt încă discrete. Este firesc să te întrebi dacă suplimentul funcționează atât de repede. Ca să îți ajustezi corect rutina încă de la început, merită să înțelegi ce se află în spatele acestei creșteri.
Dacă ai în vedere un supliment pentru masa musculară de la Aronia Charlottenburg, creatina micronizată este un exemplu pe care îl poți analiza în funcție de obiectivele tale. Rolul creatinei este să susțină performanța în eforturile scurte și intense, în cadrul unei rutine care include antrenament, alimentație și recuperare.
Cântarul oferă însă doar o parte din imagine. Creșterea inițială poate reflecta mai multă apă în mușchi, în timp ce dezvoltarea țesutului muscular se construiește treptat. Pentru a înțelege progresul, contează și ce greutăți ridici, câte repetări execuți și cum te recuperezi între ședințe.
De ce greutatea poate crește înainte să observi mai multă masă musculară
Creatina poate crește rezervele musculare de creatină și, mai ales la începutul administrării, cantitatea de apă reținută în celulele musculare. Astfel, greutatea poate urca înainte ca antrenamentele să producă o dezvoltare vizibilă a musculaturii. O asemenea schimbare nu înseamnă automat nici acumulare de grăsime, nici mușchi nou.
Un studiu publicat în 2025, cu 63 de adulți, a separat prima săptămână de administrare de perioada de antrenament. Participanții din grupul cu supliment au primit 5 g de creatină monohidrată pe zi. După șapte zile, creșterea masei slabe a fost, în medie, cu 0,51 kg mai mare decât în grupul de control. (PubMed, 2025)
Masa slabă include și apa, nu doar musculatura. Pentru comparații mai utile, cântărește-te în condiții asemănătoare: dimineața, după folosirea toaletei și înainte de masă. Urmărește tendința pe mai multe săptămâni, împreună cu evoluția performanței și cu măsurători corporale făcute consecvent.
Cum te ajută creatina să susții efortul la antrenament
În timpul unei serii solicitante, mușchii au nevoie de energie disponibilă rapid. Sistemul creatină–fosfocreatină contribuie la refacerea ATP-ului, sursa imediată de energie a celulelor. Suplimentarea poate crește disponibilitatea creatinei în mușchi și poate susține eforturile intense repetate.
Practic, acest sprijin se poate traduce printr-o capacitate mai bună de a menține performanța de la o serie la alta sau de a executa repetări suplimentare cu tehnică bună. În timp, munca de calitate acumulată la antrenament poate contribui la dezvoltarea masei musculare. Răspunsul diferă însă între persoane.
Revizuirea publicată în 2021 de Antonio și colaboratorii săi descrie creatina monohidrată ca fiind forma cu cele mai solide dovezi. Autorii discută doze uzuale de 3–5 g pe zi și explică faptul că faza de încărcare este opțională. Administrarea constantă a unei doze mai mici permite creșterea treptată a rezervelor musculare, în aproximativ patru săptămâni. (PubMed, 2021)
Interesul pentru creatină apare și în comunitățile online. @alexbajko2734 spune că folosește creatină și că, la 64 de ani, se simte „ca la 40” (YouTube, Creatina: creștere musculară, performanță, energie și sănătate maximă, 2025). Relatarea exprimă o percepție personală asupra stării fizice; nu măsoară masa musculară și nu garantează un rezultat similar pentru ceilalți.
Creatina micronizată: un exemplu pentru o rutină simplă
Creatina Micronizată 200 Mesh de la Aronia Charlottenburg conține creatină monohidrată, ca unic ingredient. Ambalajul de 300 g oferă 100 de porții a câte 3 g de pudră, iar administrarea indicată este de o porție zilnică, amestecată în 200–250 ml de apă sau suc.
Mențiunea „200 Mesh” descrie finețea particulelor. Micronizarea oferă o pudră fină, ușor de amestecat, ceea ce poate fi practic atunci când vrei să incluzi suplimentul în rutina zilnică. Formula rămâne creatină monohidrată; finețea pudrei nu demonstrează, prin ea însăși, un efect superior asupra creșterii musculare.
Urmează instrucțiunile de pe etichetă și alege un moment al zilei pe care îl poți păstra cu ușurință.

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro
Programul de exerciții transformă consecvența în progres
Un program eficient este suficient de solicitant pentru a stimula mușchii și suficient de bine adaptat încât să îl poți urma constant. Nu trebuie să pleci epuizat de la fiecare antrenament pentru a progresa.
Recomandările ACSM actualizate în 2026 subliniază antrenarea tuturor grupelor musculare principale cel puțin de două ori pe săptămână. Consecvența, efortul și adaptarea programului la persoană contează mai mult decât alegerea unei scheme complicate.
Ca exemplu orientativ, două ședințe care lucrează întregul corp pot include:
- Ședința A: genuflexiuni, împins la piept, ramat și îndreptări.
- Ședința B: fandări, împins deasupra capului, tras la helcometru și pod fesier.
Exercițiile și încărcarea trebuie adaptate experienței, mobilității și stării de sănătate. Pentru un începător, 2–3 seturi de 8–12 repetări pot fi un punct de pornire pentru anumite mișcări, nu o regulă universală. Un specialist poate ajusta programul și verifica tehnica.
Lasă timp de recuperare între ședințe. Când execuți repetările controlat, poți crește treptat numărul lor sau greutatea folosită. Păstrarea exercițiilor de bază pentru o perioadă îți permite să observi mai ușor evoluția.
Cum urmărești progresul dincolo de cântar
Un jurnal simplu te ajută să vezi dacă rutina funcționează. Notează greutățile, repetările și dificultatea seriilor, apoi compară ședințe în care ai făcut aceleași exerciții.
Urmărește câteva repere împreună:
- Performanța: execuți mai multe repetări sau folosești o greutate mai mare cu tehnică bună?
- Recuperarea: revii pregătit la următoarea ședință?
- Schimbările corporale: cum evoluează măsurătorile și fotografiile făcute în condiții similare?
- Greutatea: ce tendință apare pe parcursul mai multor săptămâni?
Niciunul dintre aceste repere nu măsoară singur, exact, țesutul muscular nou. Împreună oferă însă un context mai util decât cifra dintr-o singură dimineață.
Alimentația care acoperă nevoile de energie și proteine, somnul și timpul de recuperare susțin adaptarea la efort. Dacă greutatea crește, dar performanța stagnează, verifică aceste elemente înainte să mărești doza de creatină sau volumul de antrenament.
Creatina își găsește locul într-o rutină construită consecvent. Alege un program potrivit nivelului tău, urmărește evoluția și ajustează treptat efortul. Astfel, primele schimbări de pe cântar capătă sens, iar obiectivul rămâne progresul pe care îl poți susține în timp.
Articolul are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medical. Dacă ai o afecțiune renală, urmezi un tratament sau ai o situație medicală particulară, discută cu medicul înainte de administrarea creatinei.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @alexbajko2734, [Creatina: creștere musculară, performanță, energie și sănătate maximă](https://www.youtube.com/watch?v=E1rwh6faWuI), 2025.
Referințe:
– https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40292479/
– https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7871530/
– https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12965823/
Locale
Parchet vinil click sau lipit: Cum alegi varianta potrivită pentru casa ta și de ce greșelile se fac sub placă, nu la suprafață
Sursa foto: Magnific.com
Un parchet vinil poate arăta perfect în cutie și poate crea probleme la câteva săptămâni după montaj. La sistemele cu click apar rosturi, sunete sau zone care se mișcă. La LVT-ul lipit pot apărea bule, desprinderi și urme vizibile dacă suportul nu a fost pregătit bine. În ambele situații, materialul ajunge să fie învinuit pentru o greșeală făcută sub el.
Sfaturile generale despre SPC și LVT spun, de obicei, care variantă este mai rezistentă la apă sau mai ușor de instalat. Răspunsul practic depinde însă de șapă, de suprafața încăperii, de mobilier și de felul în care vrei să repari pardoseala peste câțiva ani.
Diferența dintre montajul vinilului LVT și SPC devine clară abia când privești întreaga lucrare, nu doar placa. Acolo se vede și dacă merită parchetul vinil lipit.
Ce se schimbă între LVT lipit și SPC cu click
LVT-ul lipit este flexibil și se fixează direct pe suport cu adeziv. De aceea, șapa trebuie să fie foarte netedă, curată, uscată și fără denivelări vizibile. Orice adâncitură se poate simți prin placă. Orice urmă de praf poate slăbi priza adezivului. Pardoseala obținută este însă stabilă la mers și nu are îmbinări cu click care să se miște între ele.
SPC-ul cu click are un miez rigid și se montează flotant. Plăcile se îmbină mecanic, fără adeziv pe toată suprafața. Montajul este mai rapid, iar o placă deteriorată poate fi schimbată fără să desprinzi întreaga pardoseală. Asta nu înseamnă că SPC-ul ascunde denivelările. Dimpotrivă, suportul neregulat poate solicita îmbinările până când acestea încep să se desfacă sau să trosnească.
Una dintre cele mai frecvente confuzii legate de parchetul SPC este metoda de fixare. Ca regulă generală, variantele dotate cu sistem click se montează flotant, fără adeziv, însă doar dacă fișa tehnică a produsului specifică clar acest lucru. Este important de reținut că un plăcaj SPC conceput pentru lipire reprezintă un produs complet diferit, chiar dacă la exterior are un aspect identic.
În practică, diferența se vede aici:
– LVT-ul lipit stă fix pe suport și are un mers mai liniștit;
– SPC-ul cu click se montează mai repede și poate fi demontat local;
– LVT-ul cere mai multă muncă la pregătirea șapei;
– SPC-ul are nevoie de rost perimetral și de îmbinări montate corect.
Necesitatea rostului de dilatare rămâne un subiect dezbătut chiar și în cazul încăperilor mici, de 10–11 metri pătrați. Deși o suprafață redusă limitează gradul de expansiune al pardoselii, acest lucru nu anulează automat cerințele tehnice ale producătorului. Toleranța la margine depinde direct de forma spațiului, expunerea la razele solare, variațiile de temperatură și lungimea totală a montajului continuu.
Problemele parchetului vinil cu click încep, de obicei, sub placă
Când cauți informații despre problemele parchetului vinil cu click, întâlnești frecvent aceleași simptome: îmbinări care se desfac, plăci care pocnesc la mers, muchii ridicate sau zone care se simt moi. Cauza nu este mereu sistemul cu click. O denivelare mică, repetată pe toată lungimea unei camere, poate solicita fiecare îmbinare la fiecare pas.
SPC-ul este rigid. Dacă suportul are o zonă mai joasă, placa nu o urmează discret, ca un material flexibil. Ea creează o punte peste gol, iar presiunea se concentrează în câteva puncte. În timp, click-ul poate ceda. Folia prea groasă sau un strat moale ales la întâmplare poate produce același efect. Sub placa rigidă, orice elasticitate neprevăzută se simte.
În privința rezistenței la apă, principala vulnerabilitate a unei pardoseli nu este placa în sine, ci zona îmbinărilor. Chiar dacă materialul este impermeabil, pătrunderea lichidului prin rosturi poate crea probleme în timp. Într-o bucătărie, de exemplu, o scurgere accidentală ștearsă rapid este inofensivă, în timp ce apa stagnată pe termen lung lângă perete sau sub piesele de mobilier va ajunge sub plăci.
Înainte să alegi SPC cu click, verifică:
- planeitatea suportului cu o riglă lungă, nu doar cu privirea;
- diferențele de nivel dintre camere și praguri;
- instrucțiunile privind folia sau stratul suport;
- distanța necesară față de pereți și obiectele fixe;
- poziția mobilierului greu, a insulei de bucătărie și a corpurilor încastrate.
De exemplu: într-un living de 18 mp legat de un hol de 6 mp, SPC-ul poate fi montat continuu numai dacă suportul este suficient de drept și lungimea admisă de producător nu este depășită. Dacă între cele două zone există o denivelare, o soluție mai sănătoasă poate fi corectarea suportului sau folosirea unui profil de tranziție. Împingerea plăcilor peste o problemă de nivel nu o face să dispară.
În cazul placărilor LVT prin lipire, apariția bulelor de aer pe suprafețe mari este un semn clar al unui suport deficitar. Așa cum se discută frecvent în cazul defecțiunilor de montaj, o dilemă comună este dacă aceste plăci pot fi scoase și relipite. Răspunsul tehnic depinde de cauză: retușurile locale sunt posibile, însă dacă adezivul s-a desprins din cauza umidității sau a prafului din șapă, refacerea completă a stratului suport este obligatorie înainte de orice nouă lipire.
Când merită parchetul vinil lipit
Întrebarea „merită parchet vinil lipit?” are un răspuns bun atunci când încăperea cere o pardoseală stabilă și suportul poate fi pregătit corect. LVT-ul lipit este potrivit pentru suprafețe mari, camere legate între ele și zone în care vrei să reduci rosturile vizibile. Pardoseala are o senzație mai apropiată de suprafața pe care este aplicată, iar mobilierul greu nu apasă asupra unui sistem flotant.
Montajul lipit poate fi o alegere bună și atunci când înălțimea finală este limitată. O pardoseală mai subțire poate ajuta la uși, plinte și treceri între încăperi. Totuși, grosimea redusă nu înseamnă că poți sări peste pregătirea șapei. Dimpotrivă, LVT-ul arată mai repede orice urmă sau imperfecțiune.
Când vine vorba de proiecte complexe, cum ar fi combinarea cu un sistem modern de climatizare, utilizarea unui parchet vinil incalzire pardoseala oferă o eficiență termică excelentă, atât pentru produsele LVT, cât și pentru cele SPC. Alegerea se face după fișa tehnică, temperatura maximă admisă și adezivul recomandat. Nu toate plăcile vinilice se comportă identic, iar montajul peste un sistem de încălzire cere un suport uscat și stabil.
Părerile despre parchet vinil lipit devin mai ușor de judecat dacă separi avantajele reale de condițiile de montaj:
– îl alegi pentru un plan deschis cu puține praguri;
– îl iei în calcul când vrei să limitezi zgomotul la mers;
– îl folosești dacă poți verifica și corecta șapa;
– îl eviți când ai nevoie de o montare rapidă peste un suport incert;
– accepți că schimbarea unei plăci cere mai multă muncă decât la un sistem cu click.
LVT-ul lipit nu este o variantă simplă doar pentru că nu are îmbinări mecanice. Este mai puțin iertător cu greșelile de pregătire. Un montator atent poate obține o suprafață foarte reușită, dar timpul petrecut la șapă se vede în rezultat mai mult decât modelul ales.
Când spațiul are multe colțuri, o ușă dificilă și mobilier deja montat, SPC-ul cu click poate fi mai ușor de gestionat. Dacă renovarea este făcută rapid și vrei să păstrezi posibilitatea unei intervenții locale, sistemul flotant câștigă. Alegerea nu ține doar de rezistența materialului. Ține de cât de bine se potrivește cu lucrarea pe care o ai în față.
Trei situații în care răspunsul se schimbă
Într-un apartament cu șapă dreaptă, camere legate fără praguri și mobilier care urmează să fie montat după pardoseală, SPC-ul cu click este adesea varianta mai comodă. Poți avansa repede, iar o placă deteriorată se poate înlocui fără să răzuiești adezivul de pe întreaga suprafață. Rosturile și limitele de montaj trebuie respectate, altfel avantajul vitezei dispare.
Într-o casă cu living mare, hol lung și cerință de mers cât mai silențios, LVT-ul lipit poate fi mai potrivit. Rezultatul depinde de șapă și de montator. Aici merită să plătești pentru nivelare și măsurarea umidității înainte să cumperi materialul. O placă scumpă montată peste un suport slab nu devine o pardoseală bună.
Într-o baie sau bucătărie, niciuna dintre variante nu trebuie aleasă doar pentru că placa este impermeabilă. Verifică îmbinările, marginile, plintele și zonele din jurul instalațiilor. Apa nu intră prin centrul plăcii, de obicei. Intră pe la detalii.
Poți privi alegerea prin trei întrebări simple:
- suportul este suficient de drept pentru tipul de pardoseală ales;
- ai nevoie să schimbi local o placă peste câțiva ani;
- lucrarea cere o suprafață continuă sau o montare rapidă.
Dacă răspunsul la prima întrebare este „nu știu”, nu începe cu alegerea decorului. Începe cu verificarea șapei. Dacă răspunsul la a doua este „da”, sistemul cu click îți lasă, probabil, mai multă libertate. Dacă răspunsul la a treia este „suprafață continuă”, LVT-ul lipit intră mai serios în calcul.
Cea mai scumpă greșeală nu este alegerea între SPC și LVT. Este cumpărarea materialului înainte să știi ce poate suporta încăperea. Un montaj bun poate face o variantă obișnuită să țină bine. Un suport neglijat poate compromite și un produs foarte bun.
Pardoseala vinilică se judecă după ce se întâmplă sub ea, nu după prima fotografie din catalog. Click-ul este comod, dar cere spațiu de mișcare și suport drept. LVT-ul lipit este stabil, dar cere disciplină la pregătire. Pentru o renovare rapidă, SPC-ul poate fi alegerea practică. Pentru un plan deschis și o pardoseală continuă, LVT-ul poate merita efortul. Întrebarea corectă nu este care variantă este mai bună în general, ci care dintre ele are mai puține puncte vulnerabile în încăperea ta.
-
Localeacum 3 daysTopala Travel: Transport Persoane Sigur și Confortabil Spre Italia și Germania
-
acum 5 days
Ce vitamine sunt bune pentru piele și păr? Ghid pentru o rutină de frumusețe completă
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCum organizezi o seară romantică în cuplu – 5 idei care să te inspire
-
Economieacum 4 daysAprovizionarea unei patiserii, de la comanda la raft
-
Localeacum 4 daysTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 days12 aspecte pe care trebuie să le știi înainte de un test drive
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 daysCare este diferența dintre un filtru de apă și un purificator de apă?



