Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Biroului Ordine Publică și Intervenție Rapidă au efectuat, în această dimineață, o amplă acțiune împreună cu reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Comunitară Timișoara pe terenul situat pe Bdul Liviu Rebreanu, colt cu Bdul Sudului, vizavi de Hotel Lido, unde existau date că persoane fără adăpost și-au improvizat colibe și locuiesc în condiții greu de imaginat, alături de minori.

În urma acțiunii desfășurate au fost depistate și conduse la sediul Poliției Locale pentru a fi identificate și introduce în baza de date un număr de 13 persoane, din care patru minori, unul de 17 ani, iar ceilalți trei de 2,4 și 9 ani. Minorii, împreună cu mamele au fost predați Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, celelalte persoane fiind transportate la adăpostul de pe str. Învățătorului. În urma demersurilor efectuate de polițiștii locali, s-a stabilit ca în cursul acestei săptămâni să fie organizată, împreună cu reprezentanții Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei, o acțiune de desființare a adăposturilor improvizate și igienizare a terenului.

De interes:  Orban: Decizia privind candidatul la Primărie trebuie votată în Biroul Politic Național

Polițiștii locali au identificat și luat măsurile legate anul trecut în cazul a 90 de adăposturi improvizate depistate în cadrul patrulărilor sau sesizate de cetățeni pe raza municipiului Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.