Accident mortal în județul Timiș, după ce un șofer a intrat într-o depășire riscantă

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus un autoturism pe DN68A dinspre Faget spre Dumbrava, iar la un moment dat s-a angajat în depășirea unui tractor, însă a observat că din sens opus se apropie un autovehicul și a reintrat pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu partea din spate a tractorului, după care a fost proiectat în autoturismul care se deplasa din sensul opus de mers, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani.

În urma impactului, conducătorul auto, în vârstă de 55 de ani, a decedat, iar soția sa în vârstă de 53 de ani, (pasageră în autoturism) a fost rănită și transportată la spital.

„În urma impactului, 2 persoane dintr-un autoturism (un bărbat și o femeie) au rămas încarcerate. 
Femeia a fost extrasă și predată echipajului medical SAJ, conștientă și cooperantă,  urmând a fi transportată la UPU Lugoj. 
Șoferul a fost și el scos  de echipajul de descarcerare, din nefericire însă, a fost declarat decedat de către medicul de la fața locului. 

De interes:  O nouă ORDONANȚĂ MILITARĂ. Marcel Vela: ”Nimeni nu iese din casă fără motiv”

Celelalte 3 persoane implicate în accident au fost evaluate medical la fața locului, însă au refuzat transportul la spita”, precizează reprezentanții ISU Banatl.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.