De astăzi, timp de 5 zile, medicii, asistentele, dar și infirmierele și toți cei care lucrează în zona administrativă a Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara se pot imuniza cu doza a treia de ser Pfizer. Lor li se vor alătura, de mâine, angajații Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara. În fiecare zi, timp de 3 ore, asistenții medicali din secțiile de Terapie Intensivă și Pneumologie își vor imuniza colegii.

Astăzi, în prima zi, au fost vaccinate peste 50 de cadre medicale.

“L-am făcut ca să mă protejez. Statisticile arată că, după 6 luni, atât după boală, cât și după vaccin, protecția scade foarte mult. Și, atunci, având în vedere contextul pandemiei, al acestui al 4-lea val, în care contagiozitatea este foarte mare și numărul de cazuri uriaș, există riscul să ne îmbolnăvim. Pentru a crește această protecție, am ales să îmi fac a treia doză”, spune dr. Virgil Musta, șef Secție Boli Infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

De interes:  Încep Zilele Recoltei la Reșița – Banat FM

“M-am vaccinat cu a treia doză. Consider că este foarte important să facem cu toți asta. Noi observam zi de zi, fiind expuși virsului, prin profilul specialității noastre, că vaccinul chiar este eficient. Ne-am și testat, am și venit în contact cu pacienți și cu colegi și eu, cel puțin, nu m-am infectat”, spune Daniel Gipă medic rezident ATI, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

În campania de imunizare care a început în decembrie 2020, peste 95 la sută dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara s-au vaccinat.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.