A dat lovitura la un cabinet venerinar: hoț prins după ce s-a dat alarma pe rețelele de socializare

Ppolițiștii Secției 3 Timișoara s-au sesizat din oficiu în urma apariției în mediul online a unor imagini și informații referitoare la faptul că un bărbat ar fi intrat într-un cabinet veterinar de pe strada Regele Carol I și ar fi sustras dintr-un sertar o sumă de bani, după care s-a îndreptat într-o direcție necunoscută.

Polițiștii s-au deplasat la cabinetul veterinar de pe strada Regele Carol I din Timișoara și au luat legatura cu administratorul acestuia, care a confirmat cele apărute pe rețelele de socializare și a relatat că urma să se prezinte la secție pentru a face sesizarea.

Astfel, s-a stabilit că în data de 27.01.2023, în jurul orei 10:00,  un bărbat a intrat în cabinetul veterinar și profitând de neatenția personalului a sustras dintr-un sertar suma de 850 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, în aceeași zi,în jurul orei 15:50, polițiștii au identificat un bărbat,în vărstă de 48 de ani, din Timișoara bănuit de comiterea faptei.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvărșirii infracțiunii de furt,fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

De interes:  Tânărul drogat care a omorât două persoane în accidentul de la 2 Mai, oprit de două ori în trafic de poliție, înaintea tragediei

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.