Ruptura de menisc este una dintre cele mai cunoscute leziuni din zona genunchiului. Aceasta poate să apară oricând și la orice vârstă, cauza fiind o mișcare bruscă sau o forțare a articulației genunchiului. Ruptura de menisc este de mai multe tipuri și poate fi o problemă severă pentru pacient. Netratată, ruptura de menisc duce la apariția durerilor cronice, pierderea mobilității sau la dezvoltarea artritei.
Meniscul este un cartilaj din zona genunchiului al cărui rol este acela de a amortiza și stabiliza articulația, atunci când sunt realizate diverse mișcări, dar și de a proteja oasele în fața degradării, odată cu înaintarea în vârstă. O răsucire bruscă a genunchiului poate duce la o leziune.
Ruptura de menisc este destul de dureroasă și imediat apare și un zgomot ca o pocnitură. Alături de acestea apare inflamația și înroșirea zonei, reducerea mobilității și rigiditate în mișcare. Nu doar persoanele vârstnice pot suferi de această afecțiune, ci și tinerii și chiar sportivii. Iată care sunt tipurile de rupturi de menisc și ce trebuie să știi despre ele.
1. Ruptura orizontală sau de clivaj
O astfel de problemă este cel mai des diagnosticată la persoanele trecute de 40 de ani și care au înregistrat degenerare a articulației genunchiului. Cum este reprezentată această ruptură? Este poziționată paralel cu partea superioară, plată, a tibiei.
Tratamentul chirurgical vizează repararea leziunii. Vindecarea se produce doar dacă ruptura de menisc este localizată în zona vascularizată. În caz contrar, ruptura nu are cum să se vindece.
2. Ruptură longitudinală sau verticală
Leziunile apar pe partea superioară a tibiei și sunt prezente de-a lungul axului lung al meniscului.
3. Ruptură radială
Este cel mai frecvent tip de ruptură de menisc, ce apare în zona nevascularizată, este perpendiculară atât în partea superioară a tibiei, cât și pe axa lungă a meniscului. Tratamentul chirurgical vizează înlăturarea porțiunii deteriorate din menisc.
4. Ruptură complexă
Așa cum îi spune și numele, leziunea este gravă, deoarece este reprezentată de mai multe tipuri de rupturi, atât orizontale, cât și longitudinale. Acesta este și motivul pentru care este destul de greu de gestionat. Operația nu este recomandată în orice condiții. În plus, intervenția chirurgicală poate fi atât de îndepărtare a unei părți din menisc, cât și de reparare a zonei lezate.
5. Ruptură deplasată
Acest tip de leziune se referă la desprinderea totală a unei bucăți sau parțială, cu prinderea unei porțiuni de cartilaj în menisc.
6. Ruptură “mâner de găleată”
Este una dintre leziunile grave în cadrul cărora fragmente longitudinale complete se desprind și se vor îndrepta peste restul meniscului. Acest lucru duce la blocarea genunchiului și la imposibilitatea realizării mișcării normale a acestuia.
7. Ruptură “cioc de papagal”
Vorbim de o ruptură de menisc radială, în care fragmentele s-au desprins doar parțial.
8. Ruptură “flap”
Această leziune, neobișnuita, apare când fragmente de cartilagiu se desprind parțial de rupturile orizontale. Intervenția chirurgicală poate trata ruptura, fără îndepărtarea unei părți consistente din țesutul din jur.
Identificarea la timp a unei rupturi de menisc, alături de descrierea în amănunt a tipului de manifestări pot fi un real ajutor pentru medicul specialist, în stabilirea unui diagnostic corect. Acesta poate apela și la testul McMurray, radiografii sau RMN. Totul pentru a putea indica apoi tratamentul adecvat fiecărui pacient în parte.
Nu trebuie neglijat nici faptul că după o ruptură de menisc recuperarea poate fi de durată. Terapia fizică, de tip kinetoterapie sau fizioterapia pot fi indicații optime pentru fortificarea musculaturii și redobândirea mișcărilor, în deplină siguranță. Terapeuții realizează întotdeauna exerciții personalizate. Uneori recuperarea vine la pachet și cu schimbarea stilului de viață și a dietei.
Rupturile de menisc sunt leziuni dureroase, ce pot fi extrem de serioase și să producă daune severe la nivelul genunchiului. În funcție de manifestările specifice și de localizare, medicul specialist poate oferi cea mai bună variantă de tratament chirurgical pentru fiecare pacient. Rupturile de menisc nu pot fi prevenite, dar pot fi reduse șansele de accidentare, dacă sunt urmate indicațiile medicului.
Surse de informare:
- Meniscal tear – https://radiopaedia.org/articles/meniscal-tear
- What to know about meniscus injury types – https://www.medicalnewstoday.com/articles/meniscus-injury
- Meniscus Tears – https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases–conditions/meniscus-tears/