2.100 de femei din vestul țării vor beneficia de investigații de specialitate gratuite în perioada sarcinii

2.100 de femei, din județele Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș vor beneficia de serviciile de screening prenatal. 200 de gravide sunt din judetul Arad. Este vorba despre un parteneriat intre spitale din Timisoara si Arad, in cadrul unui proiect cofinantat din fonduri europene.

Contractul a fost încheiat în cadrul proiectului POCU „Dezvoltarea unui sistem regional de centre medicale de excelență în screening prenatal în Regiunea de Vest, Cod proiect 149478, și presupune monitorizarea evoluției unei sarcini normale, la gravida care nu deține documente medicale care să ateste existența – în antecedentele personale patologice – a rubeolei, a toxoplasmozei sau a infecției CMV.

Pachetul de servicii medicale va cuprinde: consultație de specialitate obstetrică-ginecologie; hemoleucogramă completă; determinare la gravidă a grupului sanguin ABO; determinare la gravidă a grupului sanguin Rh; uree serică, acid uric seric, creatinină serică; glicemie; TGP, TGO, TSH; examen complet de urină (sumar + sediment); VDRL sau RPR; testare HIV la gravidă; evaluarea gravidei pentru infecții cu risc pentru sarcină (pentru rubeolă, toxoplasmoză, infecția CMV, hepatită B şi C); secreție vaginală; examen citologic cervico-vaginal Babeş-Papanicolau (până la S23+6 zile) sau Test de toleranță la glucoză per os +/- Hemoglobină glicată (S24 – S28+6 zile) sau Biometrie fetală (S29-S33+6 zile) ori detecția Streptococului de grup B (S34 – S37+6 zile); ecografie de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii.

De interes:  Mașina de făcut gheață - echipamentul care lipsește afacerii tale

Persoanele care vor beneficia de screening prenatal trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: au statutul de femei gravide; au domiciliul/reședința în regiunea vizată de proiectul regional – Regiunea Vest.

Excepție de la îndeplinirea condițiilor mai sus menționate fac femeile care nu au acte de identitate, dar locuiesc în acest teritoriu și dau o declarație că domiciliază în regiunea vizată de proiect vor reprezenta grup țintă eligibil și femeile aflate în unități de asistență medicală sau socială. Femeile private de libertate vor fi asociate locului unde își desfășoară detenția și nu din perspectiva adresei de domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.