Zboruri suspendate pe aeroportul Vnukovo din Moscova, în timp ce primarul anunţă distrugerea unei drone ostile

Aeroportul Vnukovo din Moscova şi-a suspendat duminică zborurile, invocând raţiuni în afara controlului său pe care nu le-a detaliat, a relatat TASS, citată de Reuters.

Aeroportul Vnukovo şi-a mai suspendat activitatea atunci când capitala Rusiei a fost atacată cu drone săptămâna trecută, aminteşte Reuters.

Totodată, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că o dronă ostilă a fost distrusă duminică de apărarea antiaeriană în timp ce se apropia de Moscova.

Sobianin a scris pe aplicaţia de mesagerie Telegram că drona s-a apropiat de Moscova în jurul orei locale 11:00 (08:00 GMT).

„Astăzi, la orele 11:00, o dronă a încercat să ajungă la Moscova. A fost distrusă în timp ce se apropia, de către forţele de apărare antiaeriană”, a anunţat Sobianin.

Săptămâna trecută, Rusia a acuzat Ucraina de două atacuri cu dronă asupra capitalei.

AGERPRES

De interes:  Fericire la minut! – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.