Astăzi, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va prezenta unele înnorări în sud-estul Banatului, iar în restul arealului va fi mai mult senin. Noaptea însă, cerul se va înnora treptat, iar spre dimineață, începând din sud-vest, pe arii restrânse va ploua. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale în Banat, iar în sudul regiunii, pe parcursul nopții, vor fi rafale de peste 55-65 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 18 grade, iar cele minime între 3 și 10 grade, mai scăzute în depresiuni spre 0 grade.

Mâine, vremea va fi schimbătoare, apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei, când va ploua pe arii relativ extinse. Spre seară, aria precipitațiilor se va restrânge și doar izolat va mai ploua. Vântul va prezenta intensificări în cursul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Izolat va fi ceață.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 15 grade, iar cele minime între 5 și 10 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

De interes:  Două focare de coronavirus au fost închise, în Timiș, au apărut însă altele noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.