VIDEO | Tânărul care își întreține familia a primit o casă

De Crăciun a primit cel mai frumos cadou din lume: o casă! Tânărul George de la Iași a impresionat cu povestea lui, iar un om de afaceri i-a oferit o locuință cu toate utilitățile. Cazul său a fost prezentat la Realitatea PLUS. Adolescentul era singurul care aducea un venit în familia lui și vindea legume în piață după ce ieșea de la școală, iar când nu se ocupa de teme, avea grijă de tatăl său bolnav. 

Visul lui George s-a împlinit mai devreme decât se aștepta. Timp de o lună după ce un celebru om de afaceri l-a ajutat, a văzut cum mica lui casă se schimbă total.

În ajunul sărbătorilor, George a primit cheia spre o viață mai bună. Și spre o casă mai mare.

 

Camera lui George este așa cum și-a dorit-o, cu un pat confortabil și un birou unde să-și facă temele în liniște. Are toate dorințele împlinite.

„Mi-am dorit, o am deja cadoul de la Moș Crăciun. Camera mea este foarte frumoasă, îmi place foarte mult. Sunt foarte fericit, un vis implinit”, spune George.

De interes:  Unbox & Discover: O experiență „WOW” de vizionare cu gama 2023 de televizoare de la Samsung

Au fost multe zile de muncă, dar într-un final casa arată ca în proiect. Noua lui locuință are acum o bucătărie completă și mobilată, baie și centrală pe lemne.

„Tot funcțional, baie nouă funcțională, apă în casă, toaletă în casă, ce să ne dorim mai mult. A fost un proiect foarte greu pentru că termenul de execuție a fost foarte scurt. Mi-a căzut podul, coșul de fum, tot timpul noi probleme”, a precizat Anca Bălan, constructor.

„Vedem acum o bucurie în casa lui George și în casa părinților săi și sperăm că această bucurie  să facem un pas important în etapa de dezoltare personală a lui George”, a transmis Florin Purice, preot la Parohia Cornești-Miroslava.

Deși inițial au pornit de la un buget de 20.000 euro, asigurat de un om de afaceri din România, pe parcursul lucrărilor costurile s-au ridicat la 30.000 euro.

„Niciodată domnul Sorin nu i-a refuzat și a spus: <<Cumpărați, faceți exact cum faceți pentru voi acasă>>. Exact așa am făcut”, a afirmat Ciprian Mihalcea, reprezetant al Asociației „Grupul Zâmbetul Nostru”.

De interes:  Noul ministru al Educației, Monica Anisie, anunță reducerea numărului de secretari de stat

George are 17 ani și este singurul care aduce bani în casă. Din primăvară, când vremea se va încălzi, George va fi tot acolo, în piață, unde va continua să vândă verdețuri pe scările unei instituții din Iași. Tânărul a promis că nu va renunța la școală, nici la voluntariat și va continua să aibă grijă de familia lui. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.