Jurnaliștii Realitatea PLUS au reușit să realizeze interviul anului cu procurorul Mircea Negulescu. Anchetatorul supranumit „Portocală”, el însuși ajuns din acuzator acuzat, face primele dezvăluiri despre Victor Ponta, dar și despre omul de afaceri Sebastian Ghiță. În primul interviu din ultimii 3 ani, de când a devenit un personaj atât de controversat și atât de cunoscut, Mircea Negulescu a decis să rupă tăcerea, într-un interviu-eveniment acordat jurnaliștilor Realitatea Plus Iulian Leca și Bogdan Muzgoci. 

De ce a ales să rupă tăcerea cel mai controversat procuror din România

„Pentru că am crezut că e mai bine să nu vorbesc, dar acum îmi dau seama că trebuie să vorbesc, pentru că oamenii trebuie să știe ce s-a întâmplat într-adevăr și de ce a trebuit să stau eu acolo 21 de zile, ca să fiu redus la tăcere, asta se dorea. Acum m-am hotărât să vorbesc și o să vă spun niște lucruri interesante pentru telespectatori, pentru cetățeni, pentru președintele României. Că nu știe anumite lucruri și vreau să le afle acum.”

VIDEO Mircea Negulescu, primul interviu, în exclusivitate la Realitatea PLUS: „Victor Ponta a cerut arestarea mea. Trebuie să fiu redus la tăcere!”

Despre Victor Ponta: „Cine și-a plagiat doctoratul, e capabil să-și plagieze și cariera politică

„În campania pentru prezidențiale, unde a candidat domnul Iohannis împreună cu un alt domn, domnul Victor Ponta a beneficiat de 2,5 milioane de dolari de la domnul Sebastian Ghiță, prin niște firme din Ploiesti, n-aș vrea să dau numele acum, dar credeți-mă că le știu, ca să aducă în România doi consultanți politici de la prestigioasele firme de specialitate Podesta și 370 Revolution (…) și l-au consultat pe domnul Ponta în toată campania electorala. Bineînțeles că a pierdut. A câștigat Iohannis.

De interes:  Iubirea e in aer… Păcat ca bate vântul :-) – Banat FM

Ghiță voia să fie ministru, să controleze toate contractele IT

„Domnul Ghiță, care se ocupa cu IT-ul, voia să ajungă ministrul Tehnologiei, bănuiesc că vă dați seama de ce. Ca să poată avea toate contractele IT din Romania. Pentru Ghiță 2,5 milioane de dolari nu reprezintă nimic. E cum ați avea dumneavoastră 100 de lei în buzunar. Contractele sunt pe bani foarte mulți și pentru el nu înseamnă nimic 2,5 milioane de dolari.

Traseul celor 2,5 milioane de dolari din dosarul Ponta-Blair

,,Sunt două aspecte. În dosarul acesta sunt 220 de mii de euro care au fost plătiți pentru venirea fostului premier al Marii Britanii . Eeh, eu uitasem de aia 2,5 milioane de dolari. Mi-a adus aminte doamna Florea (Adina Florea, procurorul din dosarul Onea/Negulescu și fostă pretendentă la șefia Secției Speciale pentru Investigarea Magistraților – N.R.) O să vă arăt niște ordonanțe. 

Fostul procuror a devoalat și traseul banilor. „Ghita a plătit din Team Net și Asesoft (firme pe care le controla omul de afaceri – N.R.) banii ăștia. Și ca să-i poată plăti a creditat o societate comercială. A dat credit unei societăți care era tot a lui, din banii aceia creditați societatea comerciala i-a dat pe altă firma și banii au plecat in SUA. Întrebare: Poate fi usor gasita urma banilor? Da, doar sa vrea cineva să-i vadă. (…) Nu vrea nimeni să vadă banii aia, e simplu.

VIDEO Mircea Negulescu, primul interviu, în exclusivitate la Realitatea PLUS: „Victor Ponta a cerut arestarea mea. Trebuie să fiu redus la tăcere!”

Negulescu: Nu vreau să intru în politică, mă interesează adevărul

De interes:  Timișoreancă rănită grav într-un accident cu un TIR

Întrebat dacă reconstituirea traseului banilor și stabilirea legăturilor între ei și Victor Ponta ar putea conduce la inculparea acestuia, fostul procuror a a afirmat că nu știe și nici nu-l intereseză, ceea ce-și dorește el este ca lumea să afle adevărul, nu jocurile politice. 

“Nu vreau să intru într-o discuție de maniera asta, nu mă intereseaza politica. Eu nu am făcut politică, chiar nu știu ce se întâmplă. Banii au fost, am mers pe circuitul lor prin conturi, nu i-a luat Negulescu acasă și sunt martori, sunt mailuri. Martori care au venit și au declarat, vizavi de înțelegerile frauduloase pe care le aveau cei doi (Ghiță și Ponta – N.R.) Sunt martori, dar nu vreau să dau nume, e cineva tot din politică și chiar nu vreau sa o pun într-o situație specială,” a afirmat fostul procuror.

A vrut Negulescu “să-l paradească” pe Victor Ponta? 

Fostul procuror a fost întrebat și despre episodul extrem de mediatizat al înregistrării audio în care s-a exprimat virulent la adresa fostului premier, afirmând inclusiv că “îl paradește”.

“Nu a fost nimic personal. (…) Pe mine mă supără nedreptatea, atât. Nu poți să apari la TV și să pari super OK și să-ți minți electoratul. Să povestească ce e cu banii ăia,” a afirmat Negulescu.

VIDEO Mircea Negulescu, primul interviu, în exclusivitate la Realitatea PLUS: „Victor Ponta a cerut arestarea mea. Trebuie să fiu redus la tăcere!”

Cum a ajuns să deschidă dosarul Ponta-Ghiță-Blair
“Am urmărit banii, care au plecat din firmele lui Ghiță și au ajuns în Marea Britanie. Nu a fost ceva așa, special. Am avut în primul dosar circa 146 de societăți pe care le-am anchetat, între acestea au fost și niște firme ale lui Sebastian Ghița. E simplu, mergi pe cursul banului, pe rulajele bancare si așa ajungi la niște sume și apoi începi să-ți explicit, de ce Marea Britanie, de ce SUA? “

De interes:  GRID se extinde cu primul magazin din vest, la Timișoara

De la deșeuri periculoase la firmele lui Sebastian Ghiță
Fostul procuror a dezmințit și speculațiile că ar fi acționat la comandă sau că i s-ar fi oferit, intenționat, un pont. Mai mult, a dezvăluit un aspect extrem de interesant despre cum a început ancheta care l-a condus la Sebastian Ghiță. “Am inceput dosarul de la vasul Flaminia (vas container de desuri, refuzat în 7 țări, care a ajuns, în cele din urmă, în portul Constanța, în 2013 – N.R.) De acolo am început, pentru că voiau să îl decontamineze în Ploiești și atunci am intrat pe firmele lui (Sebastian Ghiță –  N.R.).” Aceleași firme apar apoi și în dosarul Ponta-Blair.

Nu și-a pierdut încrederea în Justiție 
“Eu am mare încredere în judecători și am avut parte de unii adevărați. Din 2017 e prima dată când ies public și vorbesc. (…) Eu nu vreau să paradesc pe nimeni, vreau ca adevărul să iasă la lumină și dacă tot vin alegerile, să alegem în cunoștința de cauză”, s-a confesat Negulescu.

A DOUA PARTE A INTERVIULUI LUI MIRCEA NEGULESCU, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, poate fi urmărită AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.