În vreme ce rosso-nerii trag tare în cantonamentul de pe muntele Semenic – unde au fost vizitați și încurajați chiar de primarul Ioan Popa – conducerea grupării sportive reșițene continuă demersurile sportive, dar și administrative, pentru ca Reșița să se prezinte cât mai bine la revenirea pe cea de-a doua scenă a fotbalului românesc. În ceea ce privește lotul, s-au făcut câteva achiziții bune, apreciază directorul Cristian Bobar.
„Sper și îmi doresc să fie transferuri bune, avem și câțiva jucători în probe, ultimul venit este Gerald Ben, un atacant american de culoare care a jucat în Finlanda și în Kuweit. Are un fizic impresionant, 1,90 m înălțime, ni l-a recomandat un impresar și rămâne să-l vedem două-trei săptămâni, după care vom lua o decizie în privința lui”, a declarat Cristian Bobar.
Un jucător care a ajuns deja la un acord cu gruparea reșițeană e tânărul Marco Ehmann, un fotbalist în care șeful din Valea Domanului își pune mari speranțe.
„Un jucător pe care îl cunosc foarte bine, în perioada în care am activat la CFR Cluj am vrut să-l luăm acolo, dar ni l-a „furat” Dinamo. Chiar dacă are doar 18 ani, a jucat deja o jumătate de sezon în Liga a II-a, la Farul Constanța. Este căpitanul Naționalei la grupa 2000, sper să ne ajute. L-am dorit foarte mult, am discutat luni de zile despre acest transfer și mă bucur că l-am convins să vină la Reșița, pentru că a avut multe oferte de la echipe de Liga a II-a. Este împrumutat pe un an de la clubul Dinamo, care îi și plătește o parte din salariu. Există însă o clauză car stipluează că, dacă Dinamo va avea nevoie de el la echipa mare, să poată pleca în perioada de iarnă. Mai avem un jucător, Emanuel Dat, împrumutat de la CFR Cluj, am lucrat și cu el și sper să ne fie de ajutor. Avem această problemă a jucătorilor tineri, după cum știți, trebuie să avem în teren doi jucători de 2000 pe toată durata unei partide, iar alți doi trebuie să fie pe bancă, deci ne trebuie 5-6 jucători buni de această vârstă. Avem din pepiniera proprie 6-7 jucători tineri care au plecat și în cantonament cu lotul, dar încă nu ne putem baza pe ei. Eu sunt sigur că în 5-6 luni vor fi jucători pe care vom putea conta.”
Pe lângă jucătorii menționați, clubul reșițean i-a mai transferat pe Bruno Vasiu și Cristian Poiană de la Șoimii Lipova, Alexandru Manea, fost căpitan al echipei UTA Arad, și Alexandru Cioablă – un atacant care a crescut la Academia Hagi și are deja 10 meciuri jucate la Liga I, precum și un meci în Europa League. În zilele următoare, Reșița va mai face cu siguranță unul sau două transferuri, întrucât campionatul e lung și greu, și trebuie să avem dubluri pe fiecare post, a mai spus directorul Cristian Bobar.

De interes:  True Love – Banat FM

foto: facebook CSM Resita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.