Connect with us

Locale

Timișoara pune padelul pe hartă

Publicat

pe

După un debut puternic, în a treia etapă a Ligii Cluburilor de Padel, care va avea loc la finele săptămânii în curs, în orașul de pe Bega ajung cele bune și premiate echipe de padel din România, Republica Moldova și Serbia. Campionii se întâlnesc la Timișoara pentru o competiție plină de adrenalină. Cu această ocazie anunțăm și înființarea Federației Române de Padel.

 

Etapa a treia a Ligii Cluburilor de Padel va avea loc între 25 și 27 martie, în organizarea Asociației Club Sportiv Padel Timișoara. (Precedenta etapă s-a finalizat în weekend-ul trecut la Zărnești, județul Brașov, acolo unde finala a ajuns să fie disputată între cele două echipe de jucători de padel din Timișoara care au mers în deplasare.)

 

Pentru competiția din weekendul ce urmează, și-au anunțat participarea cei mai buni sportivi din țara noastră, dar și campionii Republicii Moldova la padel, precum și sportivi premiați din Serbia, peste 20 de echipe în total.

De interes:  Primar din Timiș, disperat in cauza rampelor de gunoi ilegale

 

Meciurile se vor desfășura pe cele trei terenuri de la Padel Center Timișoara, vineri, sâmbătă și duminică, 25 – 27 martie, începând cu ora 17:00, în prima zi, iar în celelate două, începând cu ora 9:00. Se joacă în sistem eliminatoriu, pe trei niveluri de de performanță, două de profesioniști și unul de amatori. Finalele, pe toate cele trei niveluri, se vor disputa duminică.

 

Baza sportivă timișoreană deține și primul teren omologat Wold Padel Tour, care poartă marca Padel Galis, nr.1 mondial în producerea de terenuri profesioniste de padel.

 

Padelul este un sport de rachetă care se joacă la dublu, și în prezent, sportul cu cea mai rapidă creștere din lume, numărând peste 10 milioane de jucători la nivel mondial. În Spania, acest sport a depășit tenisul, devenind al doilea sport ca numar de participanți, după fotbal.

 

Padelul a apărut în anul 1969, la Acapulco, în Mexic, din inițiativa unui om de afaceri local, Enrique Corcuera. Acesta dorea să își protejeze terenul de tenis de vegetația care îi invada curtea, drept pentru care a ridicat pereți în jur. Pereții o ajutau și pe soția lui, mare amatoare de tenis, să nu mai scape mingile în decor, când juca.

De interes:  Ministrul mediului a declarat, la Timișoara, că sprijină trecerea Pădurii Verzi în administrarea primăriei

Un prieten al lui Corcuera a găsit conceptul de teren cu pereți nu doar surprinzător, ci și foarte interesant, mai ales prin posibilitatea de a prelua în continuare mingile care se loveau de aceștia, fără să se oprească jocul. El a dezvoltat ideea, creând un teren oficial, cu pereți de sticlă, reguli de joc clare, care se aplică și în prezent.

Noul sport a primit propriul nume, padel, și a fost „exportat” în Spania, unde a devenit aproape imediat o adevărată obsesie națională, și de unde, mai apoi, s-a extins la nivel mondial.

 

Studiile medicale au demonstrat că acest sport este benefic atât pentru sănătatea fizică și mentală a practicanților. Într-o partidă de padel se consumă aproximativ 600 de calorii, acest sport reducând și riscul de a suferi de o boală cardiacă cu până la 56%. Tototdată,  ajută la dezvoltarea mobilității, a echilibrului, vitezei, forței și a coordonării. E rațiunea pentru care marii tenismenin ai lumii, precum Novak Djokovic, Maria Sharapova, Rafael Nadal sau Serena Williams, joacă și padel. Și fotbaliști precum Iker Casillas, Andres Iniesta, Lionel Messi sau brazilianul Ronaldo fac partide de padel în timpul liber. Iker Casillas, de exemplu, a participat, în 2014, în turnee internaționale de padel și chiar a inaugurat, pentru fundația sa, un teren de padel ce îi poartă numele. Inclusiv Nadal și-a deschis propriul club de padel.

De interes:  ADDA a lansat „Ce Am Cu Tine”, o piesă emoționantă cu un videoclip sensibil | Official Video – Banat FM

 

Sursa foto: www.padelcenter.ro

Sursa: Realitatea de Timis

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

Factorii economici și impactul lor asupra pieței imobiliare

Publicat

pe

De

Starea economiei influențează direct prețurile locuințelor și apetitul cumpărătorilor pentru investiții imobiliare.

Elemente economice cheie:

  • Nivelul veniturilor populației– Când veniturile cresc, oamenii sunt mai dispuși să investească în proprietăți.
  • Dobânzile și accesul la credit ipotecar– Ratele mai mici la creditele imobiliare stimulează cererea pentru locuințe.
  • Inflația și costurile de construcție– Creșterea prețurilor materialelor de construcție afectează costul final al locuințelor și poate determina scumpiri pe piață.
  • Investițiile străine în sectorul imobiliar– În unele orașe, investitorii străini contribuie la creșterea prețurilor, cumpărând locuințe pentru închiriere sau revânzare.

2. Cererea și preferințele cumpărătorilor

Comportamentul cumpărătorilor s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, influențat de nevoia de spațiu, calitatea vieții și posibilitatea muncii de acasă.

Ce caută cumpărătorii pe piața imobiliară?

  • Locuințe spațioase și eficiente energetic– Oamenii preferă case și apartamente mai mari, cu consum redus de energie.
  • Accesibilitate și infrastructură– Proximitatea față de centrele urbane, transportul public și facilitățile din zonă sunt factori decisivi în alegerea unei proprietăți.
  • Locații în creștere– Zonele în plină dezvoltare, cu proiecte de infrastructură și facilități moderne, atrag din ce în ce mai mulți cumpărători.
  • Proprietăți disponibile online– Platformele oferă o gamă variată de anunturi imobiliare gratuite, facilitând căutarea locuinței ideale.
De interes:  ADDA a lansat „Ce Am Cu Tine”, o piesă emoționantă cu un videoclip sensibil | Official Video – Banat FM

3. Politicile guvernamentale și reglementările fiscale

Guvernul și autoritățile locale pot influența piața imobiliară prin măsuri fiscale, subvenții și reglementări stricte.

Cum afectează reglementările vânzările imobiliare?

  • Taxe și impozite pe proprietate– Impozitele mai mari descurajează investițiile, în timp ce facilitățile fiscale pot stimula achizițiile.
  • Programe guvernamentale pentru locuințe– Sprijinul pentru cumpărători, precum creditele garantate de stat, poate duce la creșterea cererii.
  • Reguli pentru dezvoltatorii imobiliari– Normele privind eficiența energetică și sustenabilitatea construcțiilor influențează tipul de locuințe disponibile pe piață.

4. Digitalizarea și importanța platformelor de anunțuri imobiliare

Piața imobiliară a migrat tot mai mult în online, unde cumpărătorii și vânzătorii pot interacționa rapid și eficient.

Beneficiile platformelor online de anunțuri imobiliare:

  • Accesibilitate sporită– Cumpărătorii pot căuta oferte direct din confortul casei lor.
  • Publicare rapidă și gratuită a anunțurilor– Pe site-urile de anunturi imobiliare gratuite, utilizatorii pot lista proprietăți fără costuri ascunse.
  • Filtrare avansată și comparații facile– Găsirea celei mai bune oferte este simplificată prin opțiuni de filtrare și descrieri detaliate.
  • Comunicare directă între părți– Vânzătorii și cumpărătorii pot negocia direct, fără intermediari.
De interes:  Primar din Timiș, disperat in cauza rampelor de gunoi ilegale

Concluzie

Piața imobiliară este influențată de numeroși factori, de la economie și politici guvernamentale la preferințele cumpărătorilor și digitalizarea vânzărilor. Oamenii caută locuințe mai eficiente, accesibile și bine poziționate, iar utilizarea platformelor de anunțuri imobiliare simplifică procesul de tranzacționare.

 

Citeste in continuare

Locale

Invitații Digitale pentru Nuntă: O Soluție Modernă și Eco-Friendly

Publicat

pe

De

Organizarea unei nunți implică o mulțime de detalii, iar unul dintre cele mai importante aspecte este transmiterea invitațiilor. În era digitală, mulți miri au început să aleagă invitații digitale pentru nuntă, o alternativă modernă și sustenabilă la invitațiile tradiționale de hârtie. Acestea nu doar că economisesc timp și resurse, dar oferă și o flexibilitate sporită în personalizare și gestionare. Dacă ești în căutarea unei soluții practice și elegante, invitatii electronice nunta ar putea fi exact ce ai nevoie.

De ce să alegi invitații digitale pentru nuntă?

În primul rând, invitațiile electronice reduc considerabil costurile asociate cu tipărirea și distribuția invitațiilor fizice. Nu mai este nevoie să cheltui bani pe hârtie de calitate, timbre sau servicii de tipărire. În plus, acestea pot fi trimise instantaneu prin e-mail, mesaje sau chiar pe platforme de social media, economisind timp și evitând întârzierile postale.

Personalizare nelimitată

Unul dintre avantajele majore ale invitațiilor digitale este posibilitatea de a le personaliza în detaliu. Poți alege dintr-o varietate de șabloane interactive, adăuga fotografii ale cuplului, incorpora hărți sau chiar videoclipuri. De asemenea, culorile, fonturile și elementele grafice pot fi adaptate pentru a se potrivi perfect cu tema nunții. Dacă dorești inspirație sau modele profesioniste, site-uri precum invitatii electronice nunta oferă o gamă largă de opțiuni creative.

De interes:  Primar din Timiș, disperat in cauza rampelor de gunoi ilegale

Sustenabilitate și responsabilitate ambientală

Invitațiile digitale sunt o alegere prietenoasă cu mediul. Prin evitarea consumului de hârtie și a deșeurilor generate, contribuiți la reducerea amprentei ecologice. Acest aspect este din ce în ce mai apreciat de către invitați, mai ales de către generațiile tinere care sunt conștiente de impactul asupra planetei.

Cum funcționează invitațiile electronice?

Procesul este simplu: alegi un design sau creezi unul personalizat, completezi detaliile evenimentului (data, locația, programul) și trimiți invitația prin canale digitale. Multe platforme permit și gestionarea RSVP-urilor online, facilitând urmărirea confirmărilor. Astfel, poți ști exact câți invitați vor participa, fără a fi nevoie să suni pe fiecare în parte.

Ce trebuie să incluzi într-o invitație digitală?

Similar invitațiilor tradiționale, conținutul trebuie să fie clar și informativ. Asigură-te că menționezi:

  • Numele cuplului
  • Data și ora evenimentului
  • Locația exactă (cu opțiune de integrare a hărții)
  • Dress code-ul (dacă este cazul)
  • Instrucțiuni pentru RSVP
  • Link-uri către liste de dorințe sau detalii suplimentare
De interes:  Tendințe în iluminat pentru 2025: Soluții moderne cu iluminat ieftin

Trenduri populare în 2024

Anul acesta, invitațiile digitale pentru nuntă se axează pe interactivitate și experiențe immersive. Printre trenduri se numără:

  • Animății și efecte de scroll
  • Integrarea de elemente 3D
  • Posibilitatea de a auzi mesaje audio înregistrate de miri
  • Secțiuni dedicate poveștii cuplului

Concluzie

Invitațiile digitale pentru nuntă reprezintă viitorul organizării evenimentelor. Ele combină eficiența, creativitatea și responsabilitatea ambientală într-un pachet perfect. Indiferent

Citeste in continuare

Locale

Primăvara vine cu …pași siguri: De ce este importantă încălțămintea ortopedică pentru copii

Publicat

pe

De

pantofi-ortopedici-copii

Primăvara este anotimpul ideal pentru joacă în aer liber, plimbări și explorări. Odată cu zilele mai calde, copiii petrec tot mai mult timp afara, ceea ce face ca alegerea unei încălțăminte adecvate să fie esențială. Picioarele celor mici sunt într-o continuă dezvoltare, iar susținerea corectă a acestora este crucială pentru o postură sănătoasă și prevenirea problemelor ortopedice.

Importanța încălțămintei ortopedice pentru copii

Până la vârsta de 6-7 ani, structura osoasă a piciorului nu este complet formată, ceea ce face ca susținerea corectă să fie esențială. O pereche de pantofi inadecvați poate duce la probleme precum platfusul, mersul incorect sau dureri de spate pe termen lung.

În acest context, încălțămintea ortopedică este soluția ideală, deoarece oferă suport optim pentru arcada piciorului, stabilizează glezna și asigură un mers corect. Modelele disponibile pe www.upkid.ro sunt concepute special pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a piciorului copilului tău.

Cum alegi pantofii potriviți pentru primăvară?

Atunci când alegi încălțăminte ortopedică pentru copilul tău, este important să ții cont de câteva aspecte esențiale:

  • Talpă flexibilă, dar stabilă – pentru a permite o mișcare naturală a piciorului.
  • Materiale respirabile – pentru confort și prevenirea transpirației excesive.
  • Sistem de prindere reglabil – astfel încât pantofii să se potrivească perfect piciorului copilului.
  • Susținere corespunzătoare a gleznei – pentru a evita eventualele probleme de mers.
De interes:  Tren rămas blocat în vestul țării, din cauza vremii nefavorabile: copacii smulși de vânt au căzut peste calea ferată

Descoperă colecția de primăvară de pe www.upkid.ro

Pe www.upkid.ro vei găsi o gamă variată de pantofi ortopedici cu supinatie, pentru copii, perfectă pentru zilele active de primăvară. Fie că e vorba de pantofi sport, sandale ortopedice sau ghetuțe uȟoare, fiecare model este atent realizat pentru a oferi confort maxim și suport optim.

Nu aștepta până când apar durerile sau problemele de mers! Alege încălțămintea potrivită și asigură-te că cel mic face pași sănătoși spre o dezvoltare armonioasă. Intră pe www.upkid.ro și descoperă cele mai bune opțiuni pentru copilul tău!

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Localeacum 7 hours

Factorii economici și impactul lor asupra pieței imobiliare

Starea economiei influențează direct prețurile locuințelor și apetitul cumpărătorilor pentru investiții imobiliare. Elemente economice cheie: Nivelul veniturilor populației– Când veniturile...

Tot ce trebuie să știi despre abdominoplastie: riscuri și beneficii Tot ce trebuie să știi despre abdominoplastie: riscuri și beneficii
Ce trebuie sa stiiacum 9 hours

Tot ce trebuie să știi despre abdominoplastie: riscuri și beneficii

Sursa foto: Pexels.com   Abdominoplastia este o intervenție chirurgicală estetică din ce în ce mai populară printre persoanele care doresc...

Căști wireless cu anularea zgomotului: Merită investiția? Căști wireless cu anularea zgomotului: Merită investiția?
Ce trebuie sa stiiacum 9 hours

Căști wireless cu anularea zgomotului: Merită investiția?

Poză de Lala Azizli pe Unsplash   Găsirea unei oaze de liniște poate părea o provocare, în condițiile unei societăți...

Ce trebuie sa stiiacum 9 hours

 Vrei un Ciclu Menstrual Regulat? Află Cum Te Poate Ajuta Megazitol 40:1

Un ciclu menstrual neregulat sau problemele hormonale pot afecta semnificativ bunăstarea unei femei. Fie că te confrunți cu sindromul ovarelor...

De ce Turcia este lider mondial în transplantul de păr? De ce Turcia este lider mondial în transplantul de păr?
Ce trebuie sa stiiacum 1 day

De ce Turcia este lider mondial în transplantul de păr?

De ani de zile, implant de păr Turcia a dominat piața globală a restaurării părului, atrăgând anual zeci de mii...

Ce trebuie sa stiiacum 3 days

Sănătatea Plămânilor și Efectele Fumatului

Plămânii sunt organe vitale pentru funcționarea organismului, având rolul principal de a asigura schimbul de oxigen și dioxid de carbon,...

Ce trebuie sa stiiacum 4 days

Cum să ai un machiaj impecabil toată ziua

Un machiaj perfect dimineața, dar care se estompează sau devine uleios pe parcursul zilei, este o problemă cu care multe...

Localeacum 6 days

Invitații Digitale pentru Nuntă: O Soluție Modernă și Eco-Friendly

Organizarea unei nunți implică o mulțime de detalii, iar unul dintre cele mai importante aspecte este transmiterea invitațiilor. În era...

Cum să-ți surprinzi partenera cu un inel de logodnă unic Cum să-ți surprinzi partenera cu un inel de logodnă unic
Ce trebuie sa stiiacum 6 days

Cum să-ți surprinzi partenera cu un inel de logodnă unic

Sursa foto: Unsplash.com   Planificarea momentului în care să-i oferi un inel de logodnă partenerei tale poate fi la fel...

Cum să transformi pasiunea pentru prăjituri într-o afacere de succes Cum să transformi pasiunea pentru prăjituri într-o afacere de succes
Ce trebuie sa stiiacum 6 days

Cum să transformi pasiunea pentru prăjituri într-o afacere de succes

Sursa foto: pexels.com   Transformarea pasiunii pentru prăjituri într-o afacere de succes nu este doar un vis pentru iubitorii de...

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2025 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro