Teatrul Naţional Timişoara (TNTm) a primit vineri, de Ziua Culturii Naţionale, din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor, acordat „pentru talentul şi serviciile deosebite aduse culturii, artei, ştiinţei şi promovării spiritului caritabil, prin opere de creaţie, interpretare şi sociale, de impact naţional”.

„Începutul de an aduce cu sine o binemeritată recunoaştere a parcursului, a relevanţei şi a vizibilităţii Teatrului Naţional din Timişoara. În însăşi ziua în care România celebrează cultura naţională, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Teatrului Naţional, prin managerul său, Ada Hausvater, ordinul Meritul Cultural în grad de comandor, acordat pentru talentul şi serviciile deosebite aduse culturii, artei, ştiinţei şi promovării spiritului caritabil, prin opere de creaţie, interpretare şi sociale, de impact naţional”, arată un comunicat al TNTm, remis, vineri, AGERPRES.

Festivitatea de decernare a acestei înalte distincţii a avut loc la Palatul Cotroceni.

Teatrul Naţional Timişoara a făcut o călătorie palpitantă, deşi adesea dificilă, în aceşti 15 ani în care coerenţa managerială şi urmărirea obstinată a obiectivelor au dus la eliberarea TNTm de rutina trecutului şi la transformarea sa într-un important centru teatral românesc, orientat înspre comunitate şi înspre participarea activă la evoluţia spirituală, culturală şi civică a societăţii.

De interes:  Fără popriri pentru sume de nimic – Banat FM

Calitatea repertoriului, valoarea trupei Naţionalului, îmbogăţirea infrastructurii culturale cu două săli de spectacole (Sala 2 şi Studio „Uţu Strugari”) şi cu Atelierele „Fabrica de decoruri”, amploarea festivalului şi transformarea lui într-un demers internaţional, recunoscut la nivel european, iniţiativele şi proiectele cu impact civic şi social şi, nu în ultimul rând, construirea unei platforme comune pentru teatru şi educaţie atât pentru tinerii artişti, cărora programul „Debut” le oferă spaţiu de exprimare, cât şi în ce priveşte amatorii de teatru de orice vârstă, reuniţi în jurul TNTm, în cadrul programului „Ora de teatru”, sunt doar o parte dintre jaloanele acestui drum.

Această recunoaştere vine ca o onorantă completare a distincţiilor conferite Teatrului Naţional în acest deceniu şi jumătate, decernate de foruri din România şi din străinătate.

Este deosebit de important momentul în care această distincţie este acordată, căci are meritul de a pune în lumină formulele inovatoare şi optimismul activ şi implicat al Teatrului Naţional în, probabil, cea mai dificilă probă de rezistenţă şi adaptare prin care trece societatea românească.

De interes:  JOI, ora 18:00: Cum au fost căpușate Căile Ferate Române în ultimii 30 de ani - Dezvăluiri senzaționale la Culisele statului paralel

Dincolo de acest important moment de recunoaştere publică, Teatrul Naţional îşi continuă drumul, cu speranţa că ceea ce va conduce în cultură este profesionalismul, iar principiul său director va rămâne şi pe mai departe acelaşi – imprimarea în conştiinţa publică a faptului că teatrul reprezintă o inestimabilă poartă de acces către viitor, că teatrul şi cultura, în ansamblul ei, în profundă interdependenţă cu educaţia, definesc trăsăturile generaţiilor de mâine şi astfel construiesc viitorul României în datele sale esenţiale de evoluţie spirituală. AGERPRES/(AS – autor

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.