Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara primește un aparat de ventilație mecanică de la Crucea Roșie

Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara a primit ca donație un aparat de ventilație mecanică, din partea Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Dispozitivul, care poate fi folosit atât pentru ventilația non-invazivă, cât și pentru cea invazivă, va fi utilizat în cazul pacienților aflați în stare gravă, pentru a susține o frecvență respiratorie normală.

“Crucea Roșie din România își continuă acțiunea de susținere a spitalelor în lupta cu COVID-19 și donează Spitalului ‘Victor Babeș’ un ventilator de ultimă generație, în valoare de 78.250 lei. Fondurile din care s-a achiziționat acest ventilator provin din campania derulată la nivel național, România salvează România, și ne bucurăm că Timișul a fost unul din beneficiarii acestor fonduri”, spune Lucian Trif directorul Filialei Timiș a Crucii Roșii din România.

Aparatul de ventilație mecanică va intra în dotarea Secției de Terapie Intensivă a spitalului și, într-o prima fază, va fi folosit în lupta împotriva noului coronavirus.

“Aparatul acesta asigură atât ventilația invazivă, adică pacientul este intubat orotraheal, dar poate asigura și o ventilație non-invazivă. Adică, furnizează anumite presiuni care susțin frecvența respiratorie optimă a pacientului”, spune Nicoleta Barbura medic specialist, Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.

De interes:  Scandalul de la B1 TV, departe de a se fi încheiat. Rezervistul Oancea contraatacă. Bobby Păunescu, replică acidă: Am fost un manager slab când l-am adus pe Oancea în șlapi, cu punga de 1 leu în mână, la conducere

În dotarea Spitalului Victor Babeș din Timișoara mai sunt 38 de asemenea aparate, cele mai multe fiind folosite, în prezent, în tratamentul bolnavilor de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.