Medicul pediatru Mihai Gafencu, de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, a făcut, joi, un apel către medicii de familie din judeţ să nu trimită orice viroză de sezon la Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor pentru a nu le aglomera.
Totodată, el a declarat, pentru AGERPRES, că în valul patru pandemic nu au fost mulţi copii cu COVID, în secţia ATI fiind un singur caz, dar provenit din secţia proprie Medicală, cu alte patologii.
„Nu am avut deloc mulţi copii cu COVID, mulţi dintre ei au mers la domiciliu, după ce au trecut prin triajul UPU de la noi. UPU a fost puţin mai aglomerat câteva zile, dar acum se pare că numărul lor s-a stabilizat. Noi consultăm zilnic 75-100 de cazuri, în total, din care în perioada aceasta au fost între unu până la şase cazuri (COVID-19 – n.r.). Majoritatea doresc să se trateze la domiciliu. Am trimis foarte puţine cazuri la secţia Pediatrie deschisă de Spitalul Judeţean, care văd că figurează cu zero internări (copii cu COVID-19 – n.r.). Noi avem un singur caz la ATI, provenind din secţia noastră de Medicală, un copil cu boală cronică, tarat, care acum este cu COVID”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului, Mihai Gafencu.
Medicul pediatru spune că până acum nu s-a apelat la asistenţă pentru echipamente de oxigenoterapie prin programul „Oxigen pentru Timişoara”.
Întrucât s-a instalat deja sezonul virozelor clasice de toamnă, Mihai Gafencu le cere medicilor de familie să-şi facă datoria.
„Trebuie să orientăm medicii să-şi facă datoria fiecare, la nivelul lui, pentru a nu supraaglomera situaţiile pe care noi le avem în UPU. Situaţia este valabilă şi pentru Pediatrie, în această perioadă de toamnă în care răcelile şi alergiile la ambrozie au fost numeroase. De aceea, medicii pediatri să nu trimită toate cazurile spre Urgenţe, centrele de permanenţă să-şi facă datoria şi să rezolve cazurile care li se adresează, iar spitalele mai mici să încerce să rezolve cazurile pe care până acum le trimiteau cu lejeritate la noi, pentru că altfel se pune presiune prea mare pe spitalele care acum sunt suprasolicitate”, a detaliat Mihai Gafencu.
Potrivit acestuia, Spitalul de Copii a preluat toată patologia infecţioasă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, pe vârsta pediatrică.
„Am avut tot timpul pacienţi şi din alte judeţe limitrofe, cazuri grave, avem tot timpul solicitări pe oncologie, dializă, chirurgie, alte boli genetice. În acest val nu am avut COVID din alte judeţe. (…) La revenirea angajaţilor din concedii, noi facem testarea şi astfel am depistat cadrele medicale contaminate (doi medici şi două asistente – n.r.), care sunt izolate la domiciliu”, a adăugat Mihai Gafencu.
Sursa: Realitatea de Timis