Racolat, PE BANI GREI, de rețeaua de tip mafiot reprezentată de vechea conducere a companiei ROMPREST, Sorin Oancea, unul din acționarii minoritari ai postului B1 TV, încearcă să favorizeze interlopii care se erijează în continuare în reprezentanți ai companiei amintite, lansând, în spațiul public, acuzații extrem de grave la adresa acționarilor LEGALI și LEGITIMI ai acesteia,, conform realitatea.net.

Asta, după ce noua conducere a companiei ROMPREST, cea LEGALĂ, a solicitat B1 TV să-i pună la dispoziție, pentru transparență și corecta informare, contractele de publicitate pe care compania ROMPREST le-a încheiat cu respectivul post TV, pe vremea vechii conduceri păguboase.

„Solicitarea noastră vine ca urmare a faptului că în perioada imediat următoare se va efectua un audit intern al societății, sens în care ne sunt imperios necesare documentele solicitate pentru compararea lor și validarea față de documentele existente în cadrul societății.

Importanța eventualelor inadvertențe prezidă/rezultă din modul în care persoane care au condus până acum compania urmează să fie supuse verificărilor în vederea atragerii răspunderii civile pentru prejudiciile aduse companiei, respectiv, după caz, atragerii răspunderii penale pentru fraude și delapidare”, se arată într-o notificare postată pe site-ul companiei ROMPREST.     

De interes:  Sfaturi utile in alegerea unui portofel de dama

Controversatul patron minoritar al postului B1 TV, Sorin Oancea, nu este la prima abatere, fiind recunoscut pentru deschiderea față de practici de șantaj, defăimare și intimidare.

Afaceristul de garsonieră a fost vizat, de-a lungul timpului, de mai multe anchete DNA în legătură cu așa-zise contracte de publicitate. Sumele încasate erau, potrivit procurorilor, de ordinul sutelor de mii de euro! 

În trecut, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a declarat, în fața judecătorilor de la Curtea Supremă, că i s-au cerut bani pentru manageri tv, printre care și Sorin Oancea, de la B1 TV. 

În zilele următoare, cel mai probabil, vom afla care a fost prețul lui Sorin Oancea, dar și cum se regizau șantajele de presă la micul post TV. Totul, cu complicitatea lumii interlope.

„COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. cu datele de identificare din antet, anunta ca samsarul de presa, actionarul B1 TV Sorin Oancea incearca sa favorizeze  interlopii care se erijeaza in continuare in reprezentanti ai companiei noastre, actionand prin aceleasi metode de amenintare, intimidare, inselatorie si santaj prin prezentarea denaturata a situatiei de fapt si aducerea in spatiul public a unor acuzatii extrem de grave la adresa actionarilor si reprezentanilor legali ai companiei noastre. Aceasta situatie cu consecinte extrem de grave, pentru toate persoanele implicate, prin care s-a manipulat si denaturat informatia, a fost creata si premeditata de catre aceste persoane care se pretind jurnalisti, cu scopul de a putea justifica spagile primite, acoperite prin contracte cu societatea noastra”, anunță compania ROMPREST, într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial

De interes:  ACS Banat Girls, vicecampioană națională la fotbal în sală! – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.